Cartea arhitectului Niels Auner, „100 de biserici de lemn restaurate. 1972-2012” va fi lansată miercuri, 16 aprilie, evenimentul fiind găzduit de sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Sălaj, începând cu ora 11. Apărută cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, la editurile „Caiete Silvane” (Zalău) şi „Ethnologica” (Baia Mare), cartea conţine “povestea” ilustrată color a restaurării a 100 de biserici de lemn din România în perioada menţionată. Cele mai multe dintre aceste lăcaşuri de cult se află în judeţele Maramureş, 49, şi Sălaj, 28, urmate de cele din Bihor, zece, câte patru în Satu Mare, Vrancea şi Hunedoara, câte trei în Cluj şi Dâmboviţa.
“Poate de prea puţine ori un restaurator de monumente istorice care demonstrează experienţă în adoptarea variantelor şi soluţiilor de restaurare, exemplificată în fiecare proiect, simte nevoia de a-şi aşeza rezultatele într-o sinteză. Acest demers este necesar pentru domeniu, iar în cazul lui Niels Auner el încununează o lucrare de trei decenii, începută în etapa maturităţii profesionale. E ca şi cum te opreşti să-ţi tragi sufletul, iar gândurile şi ideile se ordonează şi îţi lămuresc încăpăţânarea de a face dintr-o profesie, cuib pentru rostul vieţii tale”, precizează istoricul de artă Ana Barca, în “argumentul” cărţii.
Arhitectul Niels Auner este membru în comitetul executiv al Uniunii Naţionale a restauratorilor de monumente istorice şi al Asociaţiei Europene a antreprizelor de restaurare a monumentelor istorice. Printre lucările sale se numără: cele de sistematizare urbană şi rurală, de locuinţe şi social culturale în ţară, şcoli, centre comerciale în străinătate (Libia), precum şi lucrări pentru lăcaşe de cult, peste 20 de biserici noi din lemn în diverse zone ale ţării şi lucrări de restaurare la monumente istorice, clădiri de zid – ansamblul Mănăstirii Văcăreşti- Bucureşti, biserica palatului Mogoşoaia, biserica Mănăstirii Snagov, sau Biserica Doamnei din Bucureşti. De asemenea, Niels Auner a realizat şi lucrări de sinteză în domeniul restaurării monumentelor: “Manual privind tehnologia restaurării monumentelor de lemn”, “Ghid privind costurile şi consumurile de resurse în activitatea de restaurare a monumentelor de lemn”.
De asemenea, tot miercuri, volumul va fi lansat şi la Baia Mare, evenimentul urmând să aibă loc în Salonul Artelor de la Biblioteca „Petre Dulfu”, începând cu ora 15.
[…] Via: O nouă lansare de carte la Zalău […]
Această carte demască încă odată minciuna lui Daniel, cum că pe vremea comuniştilor era interzisă construcţia de biserici. Nu numai că nu era interzisă ci se şi restaurau bisericile de lemn.
Minciuna are picioare scurte, Daniele !
Cine e Daniel?