O nouă carte la editura Caiete Silvane

 

Cartea „Solnocu de Mijloc la 1864. Chestionarele academicianului Pesty Frigyes”, ediţie îngrijită şi adnotată de Camelia Burghele, Viorel Ciubotă şi Mizser Lajos, a apărut, cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, la editurile Caiete Silvane (Zalău) şi Eikon (Cluj-Napoca).
Volumul redă o parte a unui corpus de informaţii din arhiva Academiei Maghiare, în prezent aflat la Biblioteca Naţională Szechenyi din Budapesta. Sunt răspunsurile ţăranilor români din satele Sălajului istoric la un chestionar cu întrebări fixe aplicat, în anul 1864, de lingviştii şi istoricii maghiari în satele din nord-vestul Ardealului.
Informaţiile se referă cu precădere la toponimia utilizată în satele sălăjene la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de demararea procesului oficial de maghiarizare a denumirilor de localităţi şi de locuri (toponime).
Materialul reprezentat de răspunsurile la chestionarele toponimice se constituie într-o complexă radiografie a satelor româneşti din cuprinsul Sălajului istoric de la mijlocul veacului XIX, oferind informaţii extrem de preţioase despre istoria, demografia, toponimia şi etnografia locurilor.
Documentele sunt traduse de un foarte bun cunoscător al limbilor română şi maghiară, în varianta lor ”ţărănească”, respectiv de către cercetătorul Mizser Lajos.Volumul este precedat de două puncte de vedere cu conţinut ştiinţific: unul din perspectivă istorică, semnat de reputatul cercetător sătmărean Viorel Ciubotă, cunoscut istoric de la Muzeul Judeţean Satu Mare, iar cel de-al doilea, din perspectivă etnografică, semnat de Camelia Burghele, cercetător la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, autoare a numeroase alte volume centrate pe cultura tradiţională sălăjeană şi o veche colaboratoare a Editurii Caiete Silvane.

Leave a Comment