O nouă anchetă culturală a revistei „România literară”

          Tema: casa sau locul care, pentru dumneavoastră, înseamnă acasă.

          Motto: „Am convingerea că locuirea în chip poetic este pentru om echivalentul lui acasă. O ilustrează prin tot ce săvârșește, până și prin modul în care se bucură și o ieșire la iarbă verde…” (Liviu Capșa, istoric literar)

Rezultatele anchetei au fost publicate, partea întâia, în numerele 18-19/ 6 mai 2022 ale revistei. Dezbaterea a fost organizată de scriitorul Cristian Pătrășconiu și este prefațată de un „puzzle” semnat de Gabriel Chifu, director executiv al acestei reviste, scriitor.

          Au fost implicați în acest demers un număr foarte mare de scriitori, poeți, prozatori, eseiști , traducători, redactori de publicații etc. Răspunsurile oferite de aceștia sunt foarte consistente, punctuale și de mare diversitate. de aceea, ele nu au fost decât în parte făcute cunoscute în numerele recente, celelalte urmând a vedea lumina tiparului în numărul din 20 mai 2022 al publicației.

Noi vom face publice pentru cititorii revistei o sinteză a primei părți. Comentariile față de secvențele de azi alese de noi le lăsam în seama cititorilor interesați ai ziarului.

PRELUDIU sau prin ce este importantă tema, adică locul sau casa unde se simt acasă oamenii care se ocupă cu scrisul literar:

În acest caz, Gabriel Chifu, inițiatorul studiului/ dezbaterii, consideră că:  „nu identifică acasă cu locuința obișnuită, ci cu acea formă de locuire în care te simți tu însuți, protejat, acea formă de locuire care te reprezintă, căci este un spațiu cu care intri în rezonanță, o prelungire în afară a adevărului tău de adâncime.”

Secvențe din opiniile scriitorilor invitați la dezbatere:

* Ion Cristofor, poet, publicist, traducător: ”Cred că înainte de a locui în spațiul unei case, între patru ziduri, locuim în alveolele unei limbi. De altfel, limba maternă e singura și cea mai durabilă casă pe care o putem dobândi…”

* Marian Drăghici, poet, publicist și editor român: ”Acasa mea, întâi de toate, e poezia mea.”

* Kocsis Francisko, poet, prozator, traducător: “Acasă e acolo unde se află cărţile mele… Acasă este locul în care inima bate normal.”

* Ovidiu Dunăreanu, prozator, publicist: “Casa, care pentru mine a însemnat și înseamnă, încă, totul, este cea a bunicilor dinspre mamă, ce mi-au lăsat-o moștenire părinții mei în satul Ostrov, de pe malul Dunării… În ea am copilărit și mi-am petrecut și adolescența… de ea nu m-am desprins niciodată, întorcându-mă frecvent acasă, ca la un lăcaș de închinare, binecuvântat al sufletului meu.”

* Gheorghe Grigurcu, poet,critic literar: „La Oradea am locuit aproape treizeci de ani… Oradea, loc care mi-a circumscris sfârșitul copilăriei, tinerețea precum și o parte a vârstei mature. E aidoma unui bastion moral abandonat, în care mi se află etapele formării intelectuale, afectele cu ponderea cea mai mare de care am avut parte, mirajul intrării în viața literară.”

* Adrian ALUI Gheorghe, poet, prozator: ”Pentru mine, mai exact, acasă a fost locul în care am avut biblioteca proprie, cărțile pe care le-am adunat, în care m-am regăsit, care mi-au dat sentimentul că nu sunt atât de vulnerabil pe cât simțeam. Într-o bibliotecă publică nu m-am simțit întotdeauna acasă, electivitatea, chiar la nivelul lecturilor, este un atribut al căutării și găsirii de sine. Iar găsirea de sine înseamnă, fundamental, acasă.

Acasă este o literatură în care scriitorii se iubesc unii pe alții, se citesc unii pe alții, se promovează unii pe alții. Acasă este acolo unde politicienii citesc literatura scriitorilor pe care îi reprezintă în parlament în calitate de cetățeni și se mândresc că sunt parte dintr-o cultură vie. Acasă este acolo unde istoria e o sursă de modele și are sens pentru generațiile care se nasc… Între acasă și casă există, totuși, o diferență paradigmatică. Casele sunt, în esență, întruchipări ale destinelor…”

* Gabriela Gherghișor, critic literar: ”Multă vreme, pentru mine acasă a însemnat casa bunicilor din satul Irimești, din județul Vâlcea. O casă obișnuită, de țară… Locul ăsta a fost paradisul, matricea mirobolantă a copilăriei, de care sunt încă legată… Din moștenirea părintească mi-am cumpărat o garsonieră… Care a devenit nu doar casa mea de peste douăzeci de ani, ci și acasă... Ea este mormântul meu de cărți… Ea reprezintă un cuib, un soi de cetate personală, o fortăreață… un topos al intimității, în care nu știu ce iubesc mai mult: singurătatea, sau libertatea?… Cred că adevăratul meu acasă se află în vis, în suflet, în creier. ”

* Mircea Bârsilă, poet, eseist, critic literar: “adevărata mea „acasă“ a fost și este în continuare casa părintească unde mă întorc de câteva ori pe an spre a îngriji-o și chiar pentru a scrie… Acasa mea se află într-un cătun din Gorj unde Luceafărul ia, în fiecare dimineață, metafizica acestor ținuturi la subțioară şi dispare…”

* Cornel Nistea, romancier, eseist, publicist: “Pentru mine, care m-am născut într-un spațiu rustic în comuna Sălciua din Munții Apuseni, la 700 de metri altitudine, acasă reprezintă o substanțialitate magică, pentru că acolo, în satul Valea Largă, clădit pe dealuri domoale sau abrupte, la picior de munte, am apucat să-mi trăiesc copilăria în atmosfera unei spiritualități arhaice într-o colectivitate cu credințe, cu datini și obiceiuri străvechi… Ei bine, pentru mine a devenit cu timpul o mândrie să mă fi născut într-o casă străveche acoperită cu paie… Da, da, acolo e acasă, unde ne avem rădăcinile și unde am cutezat să trăim frumos…”

* Nicolae Oprea, critic și istoric literar, eseist: “Desigur că primul sentiment de acasă l-am trăit, ca fiecare, în spaţiul natal, unde mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa. Memoria afectivă nu mă lasă să dau uitării frumuseţea naturală a satului de obârşie... Satul de la marginea sudică a zonei subcarpatice, Branişte, avea de toate: dealuri cu păduri, câmpii mănoase, izlazuri, râuri şi pâraie… M-am întors în toate vacanţele în casa părintească, stăpânit de nostalgii nelămurite, dar însoţit de cărţile care îmi hrăneau gândirea…”

* Irina Petraș, critic literar, eseistă, traducătoare:” Clujul a devenit casa mea în 1970, după absolvirea facultății. Am continuat să ne petrecem vacanțele acasă, la Agnita… Deși Clujul e al meu/al nostru de o jumătate de veac, acasă rămâne pentru totdeauna Agnita. ”

* Dan Gulea, scriitor, critic și istoric literar, eseist: “Acasă are mai multe vârste – niciuna dintre ele, dar toate, în același timp. Este mai important un acasă al copilăriei decât al celorlalte vârste? Evident, acasă înseamnă bibliotecă. Nu neapărat la bibliotecă, în sala de lectură,  ci prezența ordonată, structurată a cărților… Personal, cel mai atașat mă simt de casele temporare, de vilegiatură, când o seamă de volume încarcă bagajul estivalier… în librării sau, firește, biblioteci…”

Ce ne dezvăluie aceste dezvăluiri?

1. Răspunsurile sunt generoase în mărturisiri.
2. Spovedaniile sunt de-o cuceritoare sinceritate, punctuale și fără digresiuni inutile.
3. Lăudabile sunt și deosebirile care se fac între casă și acasă.
4. Multe intervenții realizează admirabile portrete descriptive ale plaiurilor natale.
5. Un laitmotiv el confesiunilor este elogiul plaiurilor natale, el bogăției peisajului rustic, al naturaleții sale.
6. Elogiul casei natale și al tradițiilor ce s-au păstrat dau locurilor o aură legendară unică.
7. Revenirea constantă în spațiul natal, ea fiind pentru pelerini ceea ce a însemnat pământul pentru ANTEU!
8. Toposul copilăriei dobândește o aură magică ce vitalizează pe cei care-l vizitează.
9. Din majoritatea mărturisirilor intervievaților răzbate fără echivoc bucuria de- a fi locuitor al plaiului mioritic, care le este nu numai casă, ci și acasă.
10. Consider această anchetă/ dezbatere una dintre cele mai substanțiale provocări ale breslei scriitoricești pentru a cunoaște modul în care se simt aceștia în România de azi. Aceștia se simt nu doar locuitori într-o casă, ci locatari în propria casă, deci acasă.

prof. Octavian Guțu