O destăinuire necesară. De ce trimit gânduri nebotezate prin lume?

În sfârșit, biruit-au gândul cel bun de a trimite în lume gândurile mele nebotezate. Au însuflețit acest gând în primul rând cei care mai cred, încă, în mine și nu vor să mor înainte de a muri. Pe unii dintre ei îi întâlniți în carte prin articolele lor, ce sunt adevărate pagini de escortă sau binecuvântare.
Vrerea lor și a mea n-ar fi prins viață dacă gândurile nebotezate n-ar fi cerut în cor dreptul de-a fi încreștinate. Ele au aflat că cel neîncreștinat este asemeni trupului fără aer. Totodată, ele s-au temut să nu fie prada gândurilor păgâne, adică ale ateiștilor. Cine este botezătorul de gânduri? Cititorul lor. În actul de comunicare printr-un text scris, un rol esențial, pe lângă emițătorul textului, îl au cititorii lui. Doar prin ei acel text există, deoarece prin lectura acestora textul este decriptat, înțeles, explicat și făcut cunoscut. Așadar, prin cititor, un text de orice fel, inclusiv cugetările, primește dreptul la viață.
Când un gând și-a găsit un cititor, deci un destinatar, acela este momentul botezului acestuia. Gândurile în care niciun cititor nu se regăsește, rămân nebotezare, precum literatura de sertar. Ele devin gânduri de prisos sau orfane. Un gând botezat moare atunci când cei care l-au botezat nu-l mai folosesc. Viabilitatea unui gând este direct proporțională cu numărul celor care se regăsesc în el. Atunci când un gând trezește în cititor alte gânduri, el devine născător de gânduri. Putem spune că acel gând este rădăcina unui arbore genealogic. Totalitatea gândurilor care sunt sinonime formează o familie de gânduri.
În lucrarea noastră, avem o sumedenie de astfel de familii: a dorului, a prieteniei, a binelui și a răului, a valorii și nonvalorii, a generozității sau zgârceniei, a prostiei și inteligenței ș.a.m.d. Gândurile nebotezate cuprinse în antologia pe care o oferim iubitorilor de adevăruri transmise într-o formă concentrată, dar plurisemantică, sunt de-o mare diversitate. Nu le-am grupat tematic, pentru că orice cugetare poate fi interpretată în felurite forme și nu o putem cantona într-o singură arie tematică. Cine nu are niciun gând, este un om fără busolă. În schimb, gânditorii/ înțelepții sunt proprietari de „păduri” de gânduri sau reflecții.
Toată viața mea mi-a plăcut să fiu un om între oameni. Din păcate, atât nemiloasa pandemie, precum și trădătoarea mea coloană vertebrală m-au condamnat la izolare ca într-un turn de fildeș. Trimițând în lume gândurile, reflecțiile mele, o găsesc ca o formă de-a nu scurtcircuita relația mea cu lumea, mai ales cu cei dragi, cu prietenii, colegii.
Când cinci decenii din viața ta ai fost față în față cu tinerii aflați în dimineața vieții și te-ai ocupat să-i ajuți să comunice cu ei și apoi cu lumea, pensionarea pentru mine a însemnat a mi se lua dreptul de a-mi exercita adevărata menire pe care am simțit că o pot avea pe pământ. Prozaic spus, a însemnat a fi tras pe dreapta sau a deveni un om de prisos. Scriind aceste gânduri nebotezate, încerc să dau un sens existenței mele actuale. Ele îmi aparțin în totalitate, nu-s de împrumut, ele sunt „fiii” mei spirituali de azi. Aceste gânduri nu sunt „din flori”, ele nu-și cer dreptul la eternitate, ci pur și simplu oferă pentru moment un mod de a vedea lumea de către mine, nu pentru a-l urma, ci pentru a dovedi că unul și același aspect existențial se poate privi, interpreta sau trăi și altfel. Până îl aflați, citind gândurile mele, multe nearticulate, veți uita de singurătate.
Gândurile mele sunt eu întruchipat în cuvântul scris. Cine le va citi, se va întâlni cu mine. Va fi și acesta un mod de-a ne lecui de singurătate. Varietatea tematică a reflecțiilor mele este un scut împotriva plictiselii și a singurătății. Când gândurile a două persoane se întâlnesc, noi asistăm la cel mai frumos foc de artificii. Prin el, și noi ne desprindem de cenușia existență cotidiană și devenim mai buni, mai alături, trecem pe neobservate de la profan la sacru. Cartea mea nu se dorește a fi un manual de moralitate, ci pur și simplu o invitație de a ne bucura de bucuriile spiritului, dar și una de-a privi viața nu ca pe o povară, ci ca pe o bucurie unică ce ni s-a dat și pe care s-o cultivăm prin cum suntem și ceea ce facem. De asemenea, antologia ce o ofer nu este o sumă de lamentații, ci un punct de sprijin în a ști să găsim și alte bucurii. Vizitându-ne reciproc gândurile, devenim părtași la un spectacol spiritual ce ne transpune într-o stare purificatoare și tonifiantă.
Stimate cititor, n-aș vrea să vezi gândurile mele drept un cântec de lebădă. Dimpotrivă, un îndemn la optimism, în sensul că viața noastră, odată ce ni s-a dat, în continuare, ea va fi așa cum ne-o facem noi. Nu am fost înzestrat cu har scriitoricesc, nici cucel de aspirant la condiția de „boier al minții”. Sunt un simplu viețuitor care gândește obișnuit, care întreabă și care se întreabă, care spune și altora rezultatul căutărilor sale. Toate reflecțiile însumate în cartea ce-o citiți își trag sensul din propria experiență de viață, din lecturile făcute, din visele, bucuriile și omeneștile mele vicii, deznădejdi sau dezamăgiri. Cartea aceasta va fi un dar ce-l ofer tuturor celor pe care-i prețuiesc, în speranța că, citind-o, nu vom mai fi atât de singuri și că nu vom uita unii de alții.
În concluzie, ce-am vrut prin această carte? Nu să vă plictisesc cu mine, ci să fiu și eu, măcar în timpul cât veți citi-o, dacă o veți face, un „farmacist” ambulatoriu care oferă gratuit un leac pentru singurătate. Dacă leacul e bun, botezați-l! Dacă nu, considerați că nici nu l-am oferit, că am greșit adresa.
Cartea la care fac referire în acest articol se intitulează “Gânduri nebotezate. Un leac împotriva singurătății” și va apărea în această lună la Editura “ECOU TRANSILVAN” din Cluj-Napoca
 prof. Octavian Guțu