O bucurie spirituală sălăjeană

Sunt de părere că nu poți spune că-ți iubești țara, dacă nu începi prin a dovedi că-ți prețuiești locurile natale și județul din care fac parte. Ca sălăjean get-beget, urmăresc în primul rând ce se petrece în județul meu, mă bucur de bucuriile sălăjenilor (atâtea câte sunt!), dar mă și mâhnesc deopotrivă neîmplinirile și necazurile ce nu ne lipsesc.

În România de azi apar multe reviste literare. Numai în Cluj-Napoca apar vreo zece („Tribuna”,  „Steaua”, „Apostrof”, „Helikon”, „Echinox” – sunt cele mai cunoscute). Majoritatea publicațiilor au și rubrica „Din revistele literare”. În puține rânduri, aici ni se fac știute aspecte demne de a fi remarcate la nivel național din principalele reviste literare/culturale.

Mare mi-a fost bucuria spirituală citind în „România literară”numărul 41, din 1 octombrie 2021, la pagina 28, în rubrica „Din revistele literare”, următorul text: „O revistă demnă de interes este CAIETE SILVANE, care apare la Zalău, sub egida Uniunii Scriitorilor. Așa cum precizează în editorialul său intitulat Zalăul meu Daniel Săuca, redactorul-șef al publicației, numărul 198/2021 este dedicat chiar orașului Zalău: „Lumea se schimbă, veți zice, și eu nu am reușit să mă schimb. Am rămas un conservator patetic. Poate, cine știe. Dar nu pot să nu observ că, dincolo de dezvoltarea evidentă a orașului, Zalăul pare tot mai sărac cultural, spiritual. În ciuda zecilor de biserici ridicate după revoluție. Orașul meu nu mai trăiește parcă nici istoria lui. Și nu știu dacă are cu adevărat o comunitate. Numărul de față al revistei Caiete Silvane vă oferă o părticică din istoria Zalăului, și cu speranța că munca noastră, de 16 ani, nu a fost în zadar”.

Grupajul conține documente facsimilate, o impresionantă serie de fotografii de epocă, dar și articole atent documentate semnate de Emanoil Pripon, Elena Muscă, Laszlo Laszlo, Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Daniel Mureșan, Marin Pop și Dănuț Pop. Remarcăm și cronica literară în care Viorel Mureșan analizează lirica lui Liviu Ioan Stoiciu. (Cronicar)”

         Menționez că nu-i întâia oară când această prestigioasă revistă a Uniunii Scriitorilor găsește de cuviință ca, din puzderia de publicații românești actuale, să scoată în prim-plan merite ale revistei „Caiete Silvane”.

Pentru mine, aceste succinte rânduri sunt aidoma unui certificat de calitate atribuit unei publicații. Ce poate fi mai frumos pentru cei care fac posibilă o astfel de formă de cultură ce-și propune, în primul rând, să facă știută lumii personalitatea unui județ și nu numai.

Cârcotașii/părerologii de serviciu vor obiecta, spunând că de această dată semnatarul rubricii la care ne referim, Cronicar, este puțin defazat, întrucât el, semnalează apariția 198 a revistei sălăjene, ori ea între timp, a marcat cel de-al 200-lea număr. Nu sunt avocatul Cronicarului, dar citind numărul recent al revistei, am aflat că, o perioadă, el a fost plecat  din țară.

Chiar dacă tardiv, rog colectivul redacțional al revistei „Caiete Silvane” să primească și urările mele de cât mai multe numere și tot mai remarcate nu numai în paginile scrise , dar, în general, în rândul iubitorilor de cuvânt bine scris în limba patriei, semn că și pe plai sălăjean muzele și-au aflat fii hăruiți și într-ale condeiului.

                    Cu reafirmată și actualizată prețuire, prof. Octavian Guțu