O adolescentă din Marin reînvie tradiţiile din satul natal: “Dacă nu ne cunoaştem originile, nu ne cunoaştem pe noi, suntem incompleţi”

Andreea Vilcovschi

Vara trecută, când părinţii săi au cumpărat o căsuţă bătrânească din vecini, sălăjeanca Patricia Toma nici că avea habar că demersul va da o turnură neaşteptată vieţii sale.

Are 18 ani, abia ce a absolvit liceul, dar şi-a făcut un scop din promovarea valorilor culturale tradiţionale din satul său natal, Marin. O cheamă Patricia Toma. De fapt, Patricia Marina Toma, ţine să-mi atragă atenţia tânăra mândră nevoie mare de faptul că părinţii săi au avut inspiraţia de a-i pune un nume derivat din cel al satului atât de drag sufletului său.
Ne-am întâlnit în Marin, într-o zi de sărbătoare. Patricia m-a întâmpinat îmbrăcată în costum popular specific zonei, alegând să poarte, pentru prima dată, spăcelul purtat în ziua nunţii de către străbunica ei. Pentru că, spune tânăra, “costumele populare ne aduc aminte de cine suntem şi de unde ne tragem”.
Când vorbeşte despre locurile în care s-a născut şi a copilărit, Patricia are o sclipire în priviri ce trădează dragostea pe care o poartă satului şi oamenilor de aici. “Marin este satul în care m-am născut şi am copilarit. Îmi sunt tare dragi locurile şi oamenii de aici”, spune Patricia.

Frânturi din viaţa satului, postate pe Facebook

Pasionată de fotografie şi îndrăgostită de aceste meleaguri, adolescenta a început, în urmă cu aproape patru ani, să imortalizeze Marinul cu tot ceea ce înseamnă el: de la flori şi insecte, la săteni şi întâmplări.
Mai apoi, a făcut o pagină pe Facebook – Fiii Marinului – unde şi-a expus fotografiile, din dorinţa de a arăta şi altora frumuseţile spaţiului rural, de a promova valorile locale, dar şi pentru a alina dorul de casă al mărinenilor care au luat calea străinătăţii. “Încerc, în acest fel, să reapropii fii ai Marinului, de pretudindeni, de dragul nostru sat şi să le reamintesc de dragostea faţă de tradiţie pe care o aveau odinioară. Şi, de ce nu, să-i promovez pe toţi cei care se remarcă în această comunitate”, îmi mărturiseşte ea.

La biserică, în straie populare

Nu s-a oprit la atât. În 2014 a organizat un concert de colinde la biserica din sat, aşa cum îşi amintea că se făcea când era în clasele primare, pentru ca în 2015, animată de succesul primului demers, a reuşit să pună în scenă, la Căminul Cultural, un spectacol în care au fost angrenate peste 40 de persoane, şi la care au asistat aproape toţi sătenii.
În plus, a readus în atenţia localnicilor un obicei dat uitării: purtatul straielor populare în zilele de mare sărbătoare. Nu a durat mult şi oamenii i-au luat exemplul, iar numărul celor care vin la biserică în port popular este tot mai mare.
Dragostea pentru tradiţii i-a fost insuflată în special de bunica ei, care îmbrăca de fiecare dată cu multă mândrie costumul popular. “La fiecare sărbătoare mai mare, eu şi verişoara mea, Maria, ne îmbrăcăm frumoasele porturi populare locale pentru a o face fericită pe bunica şi de fiecare dată când facem asta, o văd intinerind. Nu de mult am încercat să îmi amintesc care a fost momentul care m-a apropiat de tradiţie şi m-a făcut să-mi iubesc atât de mult satul, însă nu mi-au venit în minte decât frânturi de amintiri adunate de-a lungul timpului cu mine îmbrăcată în costum popular, împreună cu verişoara mea şi cu musafirii din străinătate veniţi la noi, pentru care bunica îşi scotea de fiecare dată mândră straiele din lădoi (lada de zestre – n. red.)”, afirmă Patricia Toma.
“Provin dintr-o familie de ṭărani, aşa că sunt mândră să îmbrac aceste straie şi să fiu ţărancă, un cuvânt care din păcate în ultima vreme a fost denigrat. Dacă nu ne cunoaştem originile, nu ne cunoaştem pe noi, suntem incompleti. A fi ţăran este o mândrie şi nu o ruşine. “Ţăran” înseamnă “om al pamantului”. România este o ţară a pământului. Ţăran sunt eu, sunt părinţii şi bunicii mei, ţăran eşti poate şi tu, părinţii şi bunicii tăi. Eu nu pot să îmi imaginez viitorul ţării fără ţărani”, spune cu mândrie adolescenta.

Micul muzeu de vizavi

În vara anului trecut, părinţii săi au cumpărat casa bătrânească situată peste drum de locuinţa lor, cu gândul că o vor demola şi îşi vor amenaja un spaţiu de depozitare. Planurile le-au fost date, însă, peste cap după ce au aflat că demolarea presupune costuri destul de mari. Atunci, Patricia şi mama ei s-au gândit că ar putea investi în renovarea imobilului, pentru a reînvia atmosfera satului tradiţional de odinioară
În doar câteva luni, cu sprijinul unor consăteni, au curăţat interiorul, au refăcut pereţii locuinţei, au pus podeaua. Încet-încet, totul a căpătat o formă, fiind completat cu obiectele de mobilier, ţesăturile, piesele vestimentare şi vasele de lut păstrate cu atâta grijă peste ani de către bunica fetei. “Femeile mai în vârstă din sat m-au ajutat să decorăm încăperile exact aşa cum arătau, pe vremuri, casele ţărăneşti”, menţionează sălăjeanca.
Până acum a reuşit să amenajeze două din cele trei încăperi ale casei care a aparţinut, în urmă cu mai bine de un secol, unei familii de chiaburi. Fiecare obiect este încărcat de poveste şi încă poartă parfumul anilor de altădată.

Va reconstitui nunta străbunicilor din 1941

Patricia şi-a propus să finalizeze cât de repede şi curtea gospodăriei, pentru a-i putea întâmpina cum se cuvine, în 30 iulie, pe nuntaşi. Nu va fi, însă, o nuntă reală, ci o reconstituire a nunţii străbunicilor lor, în care Patricia va juca rolul miresei.
“Va fi un spectacol a cărui temă se bazează pe povestea reală a nunţii din anul 1941 a celei mai vârstnice femei din sat, Măriuţa Licuţii (azi 94 de ani) şi a lui Petre Stropii, străbunicii mei”, îmi spune interlocutoarea, adăugând că nunta nu va fi lipsită de peripeţiile prin care au trecut mirii în urmă cu 75 de ani.
Potrivit relatărilor Patriciei, atât străbunicul, cât şi străbunica ei au fost logodiţi iniţial cu alte persoane. În ziua nunţii, mireasa promisă străbunicului a fugit cu altul, moment în care mirele părăsit i-a propus străbunicii să-i devină soţie. „Vii după mine?”, ar fi întrebat-o. „Dacă tătuţa mă lasă, vin”, i-ar fi răspuns femeia, ştiind că peţitorul său “avea lemnele aranjate” (era un om harnic – n. red.)
Evenimentul va cuprinde toate etapele unei nunţi tradiţionale: de la pregătitul mâncării în curte şi cerutul mirelui, la mersul alaiului prin sat după mireasă şi petrecerea specifică. Printre nuntaşi invitaţi să petreacă o zi în stil pur românesc se vor număra fii ai Marinului, locuitori din satele vecine, etnologi şi simpli iubitori de tradiţie.

Fonduri europene pentru promovarea satului prin fotografie

Şi pentru că vrea să se dedice promovării zonei rurale din care se trage, Patricia şi-a propus să acceseze fonduri europene care să îi permită să îşi ducă visul mai departe. În acest sens, pregăteşte un proiect pentru Măsura 6.2. din PNDR, prin care speră să obţină 50.000 de euro, pentru a pune bazele unei afaceri legate de fotografia rurală. “Fotografiile mele vor surprinde satul cu tot ce înseamnă el, ce vor fi prezentate, ulterior, în expoziţii de fotografie rurală şi puse în vânzare. Tot prin acest proiect, voi organiza cursuri pentru copiii şi tinerii care vor să fie iniţiaţi în tainele fotografiatului”, explică Patricia.
Pentru început, în curtea micului său muzeu etnografic, cu sprijinul financiar al părinţilor, absolventa de liceu şi-amenajat un spaţiu care va găzdui atelierul foto, banii europeni urmând să fie destinaţi achiziţiei de aparatură profesională.