Daniel Mureşan
Mărcile poștale pornesc din timp la colindat și vestesc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, prilej de mare sărbătoare și bucurie.
Acest praznic cu dată fixă, 25 decembrie, numit în tradiție Crăciun, reprezintă pentru toți creștinii, din întreaga lume, momentul de calm și strălucire, speranță și renaștere sufletească pentru toți cei care cred în Întruparea lui Dumnezeu, Fiul.
Romfilatelia te invită să descoperi, într-o manieră originală, o altfel de poveste a Crăciunului, și mai ales, să oferi un cadou inedit pentru cei dragi, produsele filatelice ‘Crăciun 2016’. Mesajele-simbol creștinești reproduse pe elementele acestei emisiuni, invită la o călătorie imaginară într-unul din cele mai frumoase locuri de închinare din România: Mănăstirea Putna, laitmotivul religios al emisiunilor acestui an, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Atmosfera de sărbătoare sugerată prin acest proiect filatelic este completată, vizual, de o delicată floare de Poinsettia, cunoscută și ca Floarea Nopții Sfinte, Steaua Crăciunului sau Crăciunița. Așadar, pe timbrul cu valoarea nominală de 1.30 lei, regăsim reproducerea imaginii unei icoane prăznicare, Nașterea Domnului, aflată în patrimoniul Mănăstirii Putna.
Imaginea sugerează, în culori, toată creația ce a luat parte la nașterea Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Sfânta Fecioară și Duh Sfânt, într-o peșteră săracă a Betleemului, prin cerul cu steaua care a călăuzit pe cei trei înțelepți veniți din alte țări, îngerii și păstorii care au adus slavă lui Dumnezeu și pământul care a oferit peștera în care s-a născut Mesia cel așteptat.
Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, cu aceeași valoare nominală, de 1.30 lei, este ilustrată floarea roșie de Poinsettia. Legenda spune că o fată săracă, neavând ce să ducă la biserică pentru slujba de Crăciun, a cules de pe marginea drumului un mănunchi de plante verzi, convinsă fiind că orice dar oferit din inimă este bine primit de Dumnezeu. Când a intrat în biserică, frunzele în formă de stea și-au schimbat culoarea, transformându-se în roșu aprins. Minunea din ziua de Crăciun a făcut că planta să primească numele de Floarea sau Steaua Crăciunului.
Timbrul și manșeta coliței dantelate, cu valoarea nominală de 12 lei, reprezintă două versiuni ale icoanei Dulcea Sărutare, care sunt pictate în atelierele Sfintei Mănăstiri Putna. Întreaga compoziție picturală este concentrată asupra imaginii de ansamblu a Maicii Domnului cu Pruncul, care reprezintă cea mai înaltă, cea mai curată și sfântă maternitate din toate timpurile.
Emisiunea filatelică este completată de un plic prima zi și două produse speciale, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă pentru fiecare timbru al emisiunii și minicoala de 4 serii.