Noaptea Cercetătorilor Europeni la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, îi invită pe toți copiii din Sălaj, la Noaptea Cercetătorilor Europeni. Evenimentul va avea loc în 27 septembrie 2024, între orele 9-13, pe platoul din fața Secției Tineri & Adulți.

Dacă vrei să intri și tu în echipa de cercetători, acum este momentul! Împreună cu partenerii: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Palatul Copiilor Zalău și Clubul CodeKids al Bibliotecii Județene Sălaj, s-au pregătit o mulțime de surprize, care vor transforma o zi obișnuită de vineri, într-o experiență memorabilă.

            „Pentru Biblioteca Județeană Sălaj, Noaptea Cercetătorilor Europeni este la a treia ediție. Ne-am dorit tare mult să fim parte din eveniment, pentru că anul trecut, activitățile noastre s-au bucurat de peste 500 de participanți, din majoritatea școlilor din Zalău. Împreună cu profesorii Andrea Illyes de la Palatul și Jozsa-Fechete Anamaria de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, dar și cu colegele noastre din bibliotecă, le vom oferi vizitatorilor cele mai interesante experimente chimice”, a declarat Mariana Marian, managerul BJS Sălaj.

Prentru cei interesați, programările la Noaptea Cercetătorilor Europeni se fac la numărul de telefon 0745 878 893.

 

One Thought to “Noaptea Cercetătorilor Europeni la Biblioteca Județeană”

  1. […] de surprize, care vor transforma o zi obișnuită de vineri, într-o… Articolul Noaptea Cercetătorilor Europeni la Biblioteca Județeană apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment