Muzeul Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău își va redeschide sălile de expoziții pentru public. Și asta începând de marți 26 mai. Activitatea instituției de cultură se va desfășura după programul deja cunoscut: marți – duminică în intervalul 9 – 17, luni-închis. Astfel, în vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul; accesul în muzeu sau în Galeria de Artă se va face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum doi metri; limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum doi metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului. Reprezentanții instituției de cultură informează că se va limita grupurile de vizitatori la trei persoane (dacă nu sunt din aceeași familie), respectiv limitarea vizitei la un interval de două ore în muzeu sau în Galerie de Artă. La intrarea în incinta instituției, vizitatorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu și în Galeria de Artă și, tot la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree). De asemenea, va avea loc termometrizarea noncontact a vizitatorilor, iar persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în Galeria de Artă. MJIA Zalău a pregătit și o serie de măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirusul, Covid-19, astfel încât publicul să fie în siguranță: plasarea la loc vizibil de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu; stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice; dezinfecția regulată a suprafețelor, dar aerisirea periodică a încăperilor.