Lucrările realizate de către artiştii participanţi la a VI-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, ce a avut loc la Grădina Botanică din Jibou, vor fi expuse în perioada următoare la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Expoziţia de pictură intitulată „Hortus Closus. Topografii edenice” va fi vernisată luni, 9 octombrie, la ora 18, la Galerea CCAJS, în cadrul Muza Fest 2017. Iubitorii artei vor putea admirea lucrări semnate de artiştii Cornel Ailincăi, Andrei Câmpan, Irina Golovanova, Adina Mocanu, Ioan de Moisa, Iuriy Protasov, Liviu Suhar, Mariana Șerban şi Radu Șerban
În aceeaşi zi, de la ora 18.30, în acelaşi spaţiu va fi vernisată şi expoziţia „Dincolo de singurătate”, semnată Andrei Câmpan.