Monografia satului Borza va fi lansată duminică

 

Volumul „Monografia satului Borza”, semnat Traian Claudiu Nechita, Ştefania Nechita şi Iulian Duma, va fi lansat duminică, 29 iunie, în cadrul primei ediţii a evenimentului „Fiii satului Borza – din nou Acasă”. „Această lucrare monografică nu este nici pe departe completă, ea are scop informativ şi este structurată în şase capitole care tratează, pe rând, probleme generale care vizează localizarea, date despre comună, istoric, sate învecinate, relief, ape, soluri şi vegetaţie (faună, floră), aspecte economico-sociale, aşezarea parohiei, istoricul acesteia, şcoala, aspecte etnografice, datini şi obiceiuri” , se specifică în capitolul final al cărţii. Publicaţia a apărut la editura Caiete Silvane, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Primăriei Comunei Creaca.
De asemenea, tot cu sprijinul instuţiei de cultură amintite, a fost editat şi pliantul „Fiii Satului Borza se întorc acasă – 29 iunie 2014”, ce cuprinde informaţii şi instantanee privitoare la obiectivele turistice din Borza, precum: Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, „Grupul statuar – Horea, Cloşca şi Crişan”, Peştera de pe Iertaş şi Piatra lui Pintea Haiducul.

Leave a Comment