Mona Muscă şi Péter Eckstein-Kovács vor dialoga cu publicul zălăuan în cadrul celei de a II-a ediţii a Festivalului de film documentar ”One World Romania la Zalău”. Acesta se va desfășura în perioada 19-22 septembrie la Zalău, fiind o ediție care rememorează împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din 1989. Festivalul este organizat de Asociația One World Romania și are drept principal finanțator local Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an ”se va rememora atât cele câteva zile din decembrie 1989 care au schimbat cursul istoriei țării, cât și anii care au urmat Revoluției și au pus bazele noii societăți post-comuniste. Acești ani de confuzie vor fi readuși în atenția publicului din Zalău chiar de două dintre personalitățile care au participat activ la reclădirea unei vieți politice în România: invitații speciali Mona Muscă și Péter Eckstein-Kovács. Aceștia vor dialoga cu publicul din Zalău vineri, 20 septembrie, de la ora 20, în Sala de spectacole a Casei de Cultură Municipale, în cadrul dezbaterii „De la cetățean la om politic: mișcări civice și partide politice în anii ’90”.
Mona Muscă – filolog, fost membru PNL
Mona Muscă este filolog de formație și a intrat în Alianța Civică în 1990. Din 1991 până în 1995 a fost membru în Consiliul Național al Partidului Alianței Civice. Aleasă deputat pe listele Convenției Democrate în 1996, Mona Muscă a intrat în PNL și a fost vicepreședinte al partidului, apoi ministru al culturii din decembrie 2004 până în august 2005. În colaborare cu organizații civice, este inițiatoarea unor propuneri legislative privind accesul la informațiile de interes public, combaterea violenței în familie, recalcularea pensiilor, libertatea religioasă, Fondul Cultural Național și altele. Mona Muscă a demisionat din Parlament în 2007 și, de atunci, s-a retras din viața politică.
Péter Eckstein-Kovács – avocat, fost membru UDMR
Péter Eckstein-Kovács este un om politic de etnie maghiară, de profesie avocat, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România. Între 2004-2008 a fost președintele Comisiei Juridice a Senatului României, funcție din care a demisionat pe 4 martie 2008 în semn de protest față de respingerea ordonanței privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate în forma inițială. Între 2009 și 2011, Eckstein-Kovács a fost consilier prezidențial pe tema minorităților naționale, demisionând din funcție ca urmare a unui diferend de opinie ivit între domnia sa și președintele României pe tema proiectului minier de la Roșia Montană. În calitate de ministru delegat pentru minorități naționale a inițiat și susținut adoptarea legislației antidiscriminare. A fost unul dintre cei mai implicați politicieni români în abolirea legislației care incrimina persoanele LGBTQ.
Festivalul este organizat Asociația One World Romania, finanţator principal Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj
Pesediștii să stea liniștiți, că, deși nu-l mai apreciez pe Domnul Iohannis, îl voi vota la prezidențiale împotriva ticăloasei și analfabetei de Teleorman Dăncilă. Dacă derbedeul Dragne a pus-o slugă prim-ministru, este de neconceput ca un asemenea personaj ignar să ajungă președinte, fie și în țara coruptă România!