Bisericile de lemn sălăjene, ascund în reprezentările iconografice, multe surprize. Și nu de puține ori, elementele cosmologice sunt prezente. Nimic nefiresc, de altfel prima carte a Bibliei, Geneza, abundă de astfel de elemente. Este suficient să citești primele capitole ale Genezei ca să realizezi că reprezentări cum ar fi Soarele, Luna sau stelele nu sunt nefirești într-o biserică. Și cum de cele mai multe ori, pentru omul simplu, neștiutor de carte de acum câteva secole, icoanele și scenele biblice reprezentate pe pereții și bolta pronaosului și a naosului, reprezentau ”Evanghelia în imagini” sunt cu atât mai de acceptat astfel de reprezentări. Însă puține sunt bisericile de lemn de la noi din țară, în care meșterul zugrav a ținut să reprezinte un întreg sistem cosmologic – ce însumează concepțiile despre Univers ale acelor ani. Ei bine, în nordul județului Sălaj există două biserici de lemn în care apar asemenea modele.
Primul model cosmologic descoperit la Șurdești, în Maramureș
Este bine știut modelul cosmologic de la Șurdești, Maramureș – biserică aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acolo, pe tavanul pronaosului, tronează un superb sistem cosmologic despre care a scris cu lux de amănunte pasionatul de astronomie Dan-George Uza de la Cluj-Napoca, membru fondator al Societății Române pentru Astronomie Culturală și pasionat de cadrane solare. Așa cum explică autorul, în cazul de la Șurdești avem de a face cu modelul cosmologic al lui Riccioli, publicat în lucrarea Almagestum Novum în anul 1651. Nu departe de Șurdești, la mai puțin de 90 de kilometri sud-est, pe teritoriul județului Sălaj, aproape de limita cu județul Maramureș, două biserici de lemn adăpostesc în pictura interioară modele cosmologice interesante. Este vorba despre bisericile de lemn din Ulciug și Domnin. Despre aceste modele cosmologice vom scrie în cele ce urmeză.
Modelul cosmologic de la Ulciug: Cerurile de Sus, cele șapte
Localitatea Ulciug este situată în extremitatea nordică a județului Sălaj, aproape de granița cu județul vecin, Maramureș. Aparținând administrativ de orașul Cehu-Silvaniei, localitatea este atestată documentar la 1387 când apare cu numele Völcsek. Impunătoarea biserică de lemn, cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, impresionează prin ornamentele geometrice și florale de la exterior, dar și prin pictura interioară destul de bine păstrată. Biserica a aparținut cultului greco-catolic, ca mai toate bisericile românești din Transilvania. O informație în acest sens apare în lucrarea recent editată de Marin Pop și Daniel-Victor Săbăceag ”Documente privind zona Codru și Subcodru din Sălajul Istoric”, dar există desigur și alte surse. Iată ce scrie în lucrarea citată: ”în comună sunt 2 biserici, una greco-catolică construită din lemn și acoperită cu șindrilă și cealaltă reformată”. Cât de veche este biserica nu se știe cu exactitate, oricum ea trebuie să fie anterioară anului 1781, care apare ca an al momentului săvârșirii decorației pictate a bisericii. Și cum ne găsim în Zona Codrului, ”răspântie de zone etnografice, lăcașul de lemn reprezintă puntea de legătură dintre arhitectura de lemn a Sălajului și cea a Maramureșului, reprezintă arta de lemn a Codrului într-o interpretare neasemuită” . Ca și an al edificării bisericii mai apare 1733, într-o monografie a școlii din martie 1929. Învățătorul (și directorul) Simion Gudea scria: ”Românii au biserică de lemn mică și veche, în locul căreia în a. 1733 zidesc alta tot de lemn și acesta există și azi. La 1750 românii au numai cantor. La 1797 au de preot pe Pop Niculae, iar ca cantor și învățător pe Pop Zaharia, ambii au lucrat cu zel pentru înaintarea românilor”. Este posibil ca învățătorul de atunci să fi preluat datele din monumentala monografie a lui Petri Mór, Szilágyi vármegye monographiája. Acolo se spune că valahii (adică românii) numără 9 familii și au o biserică de lemn din 1733. La 1750 sunt 119 români care au un cantor. Peste 100 de ani, pe la 1847, numărul credincioșilor greco-catolici era de 440, de patru ori mai mare decât al celor reformați.
Pictura interioară a bisericii este ”emoționant invadată de flori” și seamănă cu cea a bisericilor de lemn din Ortița și Bicaz din Maramureș. Printre scenele iconografice prezente, ce descriu momente din Vechiul și Noul Testament, tavanul boltit al naosului atrage atenția. Acesta este împărțit în mai multe registre, scenele se desfășoară în casete dreptunghiulare, separate prin benzi de contur, pe cele două laturi ale naosului și se continuă și deasupra podului, ce pare să fi fost adăugat ulterior. În colțurile de lângă iconostas sunt reprezentați evangheliștii Ioan și Matei. Apoi, pornind de aici spre pronaos, pe cele două laturi se desfășoară scene din Vechiul și Noul Testament: nașterea lui Ioan Botezătorul, proorocii Enoh, Elisei și Ilie, Noe și animalele luate în corabie, scoaterea duhului necurat etc. În mijlocul bolții, în cea mai mare casetă, tronează un medalion în care e reprezentată Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl stând pe tronul ceresc având un glob în mână, Mântuitorul Isus Hristos cu crucea și Duhul Sfânt în chip de porumbel. Cu caractere chirilice scrie ”Sânta Troiță”. Medalionul e traversat de un arc de boltă frumos decorat cu motive geometrice și florale dar și cu două rozete. Medalionul e înconjurat de nori și de îngeri care sună din trâmbițe.
În partea dinspre apus a medalionului cu Sfânta Treime, deasupra podului, apare Mielul lui Dumnezeu (Agnus Dei) ce ține un stindard a cărui lance este o cruce. Ar putea fi un însemn ce face trimitere la catolicism; se știe că majoritatea bisericilor de lemn sălăjene au fost, înainte de 1948, greco-catolice. În partea cealaltă, înspre iconostas, medalionul cu Sfânta Treime se continuă cu trei registre în care apar în lateral Iosif logodnicul Mariei și Maica lui Dumnezeu. Registrul median, cel dintre Fecioara Maria și Sf.Iosif surprinde de-a dreptul. Asta pentru că nu reprezintă o scenă biblică ci aduce mai degrabă cu un model cosmologic. Sunt reprezentate șapte cercuri concentrice ce înconjoară un cerc plin. La prima vedere nu-ți dai seama ce reprezintă, însă inscripția în chirilică pare să te lămurească oarecum. În cele patru colțuri ale registrului apar cuvintele ”(ce)riuri(le) / de sus / cele / șepte”. E clară aluzia la cele șapte ceruri din interpretările teologice. Dar chiar și așa, nu poți ignora ipoteza conform căreia, cele șapte cercuri concentrice ar reprezenta un model cosmologic, cel mai simplu dintre toate, care a dominat credințele despre Univers vreme de milenii. Cele șapte cercuri nu sunt altceva decât sferele planetare ale celor șapte corpuri cerești cunoscute: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter și Saturn. Cercul plin din centru nu este altceva, în această interpretare, decât Pâmântul considerat imobil și aflat în centrul lumii. Este modelul cosmologic al lui Aristotel și Ptolemeu, modelul cosmologic promovat de Biserica de la Roma. Faptul că el este reprezentat pe tavanul din naos, într-un registru atât de important – lângă iconostas și între Iosif și Maria – denotă că meșterul zugrav, un inițiat sau un novice, i-a dat mare importanță.
Magia cifrei șapte
Cifra șapte apare mai peste tot în Biblie, dar și în credințele esoterice. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și apoi în a șaptea s-a odihnit (Fac. 2.2). În Templul lui Solomon, construit în șapte ani, candelabrul avea șapte brațe (Menora), curcubeul are șapte culori (roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet) – ”Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine și pământ” (Fac. 9.13). Cartea Apocalipsei are ca pivot central cifra șapte: șapte biserici, șapte candelabre, șapte stele în mâna lui Hristos, șapte duhuri, șapte sigilii, șapte trompete. ”Taina celor șapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, și a celor șapte sfeșnice de aur este: Cele șapte stele sînt îngerii celor șapte Biserici, iar sfeșnicele cele șapte sînt șapte Biserici” (Apocalipsa 1.20); ”și șapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sînt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3.5). Dacă e să ieșim din sfera religiei, avem șapte zile în săptămână (denumite după cele șapte corpuri cerești cunoscute); de asemenea acea flore cu șase petale denumită în științele esoterice „sămânța vieții” este formată din șapte cercuri cu aceeași rază. Într-o prezentare medieval, omul are șapte vârste, iar în zodiac solstițiul de vară se produce în al șaptelea semn de la solstițiul de iarnă, iar cel de iarnă în al șaptelea semn față de cel de vară. Poetul grec Solon (638-558 î.Hr) – unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei Antice (din nou cifra 7) considera că viața omului este împărțită în 10 cicluri de câte șapte ani: 0-7 ani, 7-14 ani, 14-21 ani, 21-28 ani, 28-35 ani, 35-42 ani, 42-49 ani, 49-56 ani, 56-63 ani și respective 63-70 ani. Despre puterile cifrei șapte ne vorbește și scriitorul roman Marcus Terentius Varro (116-27 î.Hr) în cartea sa Hebdomade. Tot Varro scrie că Luna își termină ciclul de rotație în 4 x 7 zile adică 28 de zile. Ca o curiozitate matematică, numărul 28 reprezintă suma primelor șapte numere naturale (progresie aritmetică cu primul termen 1 și rația 1).
Cele șapte ceruri
Câte ceruri are Creația? ”La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facerea 1.1). ”Și a zis Dumnezeu: Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele și anii. Și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Și a fost așa.” (Facerea 1.14-15) Cel puțin din aceste pasaje din Biblie și din multe altele, ar rezulta că există un singur cer (și un pământ). Însă în alte pasaje, mai ales din Noul Testament, singularul ”cer” este înlocuit de pluralul ”ceruri”. Apostolul Pavel spune la un moment dat în cea de a doua epistolă către Corinteni: ”Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer” (II Corinteni 12.2). Iar în Epistola către Coloseni, tot apostolul Pavel spune: ”Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El.” (Coloseni 1.16) Însuși Isus Hristos, în cuvântarea de pe munte se referă la lumea lui Dumnezeu numind-o împărărția cerurilor: ”Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!” (Matei 5.10) sau”Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră mare este în ceruri.”(Matei 5.12) Mai multe argumente biblice și din scrierile sfinților părinți despre pluralitatea lumilor, a cerurilor, sunt aduse de părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți, Suceava.
Încă de la începuturile creștinismului, Sfinții Părinți, prin scrierile lor, dezbat problema cerurilor. Fac acest lucru, poate, și din dorința de a armoniza Biblia cu ”descoperirile științifice” ale vremii. Unul dintre cei mai mari teologi, Toma de Aquino (1225-1274) – călugăr dominican, filozof, teolog și doctor al Bisericii publică la Veneția în 1596 lucrarea Summa Theologiae cunoscută și sub numele Summa Theologica, cea mai vestită lucrare a sa. Cartea a devenit cunoscută după Conciliul de la Trent (1545-1563), fiind a doua cea mai consultată carte după Biblie. În Summa Theologica, Toma D’Aquino formulează 119 întrebări la care răspunde aducând argumente teologice sau științifice. Întrebarea cu numărul 68, articolul 4, privind lucrarea din a doua zi a creației, se ocupă printre altele și de existența cerurilor: ”Pentru a înțelege apoi distincția dintre ceruri, trebuie să avem în vedere că Scriptura vorbește despre cer în trei sensuri. Uneori folosește cuvântul în înțelesul său propriu și natural, atunci când acesta denotă acel corp pe înălțime, care este luminos de fapt sau potențial și incoruptibil prin natură. În acest corp există trei ceruri; primul este empirul, care este complet luminos; a doilea este cel apos sau cristalin, complet transparentă; iar al treilea este numit cerul înstelat, parțial transparent și, în parte, luminos, împărțit în opt sfere. Una dintre acestea este sfera stelelor fixe; celelalte șapte, care pot fi numite cele șapte ceruri, sunt sferele planetelor.”
Almagesta și modelul geocentric al lui Ptolemeu
Cosmologia greacă geocentrică a dominat cultura lumii timp de aproape 2000 de ani până în secolul al XVI-lea, când în Occident a fost pus din nou în discuție sistemul heliocentric. O posibilă explicație este faptul că acest model geocentric a fost primul pus în circulație și că pentru un observator, cerul și toate corpurile cerești (Soarele, Luna și planetele cunoscute) par a se mișca în timp ce Pământul rămâne fix. Ideile geocentrice din antichitatea greacă au fost promovate de Pitagora, Platon sau Aristotel. Pentru Aristotel (384 î.Hr – 322 î.Hr), elev al lui Platon, Pământul se află în centru fiind înconjurat de sfere transparente (de cristal), solide și concentrice, pe care se mișcă Soarele și Planetele. În lucrarea De Caelo (Despre Cer) Aristotel a descris sistemul geocentric pe care l-a construit. Pe vremea lui Aristotel, astronomia greacă cunoștea trei feluri de corpuri cerești: astrele fixe, ceea ce numim acum stele; apoi erau astrele rătăcitoare sau planetele; iar în al treilea rând era Pământul. În ordine descrescătoare, pornind de la Pământ, în sistemul geocentric clasic erau Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter și Saturn.
Modelul lui Aristotel este perfecționat apoi de Hiparh (cca.190 î.Hr – cca. 120 î.Hr) considerat cel mai mare astronom al Antichității dar și de alții care introduc modelul cu epicicluri. Acesta a fost cunoscut timp de două milenii sub numele de model ptolemeic, după numele lui Claudius Ptolemeu (cca. 87 – cca. 165) care a scris Mathematike Syntaxis (Tratat de matematică) și apoi Megiste Syntaxis (Marele tratat). Acesta din urmă a fost transmis posterității prin intermediul unei traduceri din limba arabă al-Majisti devenită Almageste (sau Almagest, Almagesta). Pentru mai bine de 1000 de ani, până la revoluția lui Copernic, Almagesta a constituit baza cunoștințelor astronomice ale lumii islamice și europene. Există mai multe traduceri ale lucrării lui Ptolemeu, printre care și cea din 1515 tipărită în limba latină la Veneția.
Un model al Universului lui Ptolemeu, în care se văd foarte bine epiciclurile planetelor poate fi vizualizat la adresa de web http://www.ionnanu.ro/?astronomie,1,314. După Ptolemeu, planeta descrie un cerc mic – epiciclu, al cărui centru descrie cercul mare – deferentul.
Interesant este faptul că în anii următori, mai multe lucrări apărute în Occident propun construcții de modele cosmologice pornind de la sistemul clasic al lui Aristotel. De exemplu, Petrus Apianus (1495-1552) – matematician, astronom și cartograf german, publică în 1524 ”Cosmographicus liber” (sau ”Cosmographia”) în care propune un sistem cosmologic format din 12 sfere: primele două sfere sunt pentru aer și foc, urmează cele șapte sfere pentru corpurile cerești (Luna, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter și Saturn), plus încă trei sfere pentru firmament (stelele fixe), zodiac și ceea ce numește Primum mobile.
Filippo Fantoni (1530-1591) propune în 1560 în lucrarea sa ”De Ratione…” un sistem cosmologic geocentric cu 14 sfere concentrice: apă, aer, foc, cele șapte corpuri cerești, cerul stelelor, cerul de cristal, primul mobil și cerul empyrean.
Ca să sintetizăm contribuția adusă de Claudius Ptolemeu, putem afirma că a luat lucrurile de unde le lăsase Hiparh și a continuat stereotipul buclei îngemănate în buclă. Chiar dacă era ”o tapiserie monumentală și deprimantă, un produs al filozofiei obosite și al științei decadente” (Arthur Koestler în Lunaticii), sistemul descris în Almagesta a rămas biblia astronomiei până la începutul secolului al XVII-lea.
Din nou la Ulciug
Dar să revenim la modelul cosmologic ce apare pe bolta naosului bisericii de lemn din Ulciug. O privire atentă a unei fotografii realizate la rezoluție mare, pune în evidență cele șapte cercuri concentrice trasate de meșterul zugrav cu vopsea de culoare brun-roșcat. Pictura pe pânză, s-a deteriorat pe alocuri din cauza infiltrațiilor de apă și din cauza deplasării scândurilor pe care este aplicată pânza. Așa că, unele zone sunt indescifrabile. Modelul cosmologic este încadrat într-un registru dreptunghiural, amplasat oarecum nefiresc, chiar deasupra iconostasului. În chenar, în fiecare colt apare câte un cuvânt, scris în limba română dar cu caractere slavone. În colțul din stânga sus, din cuvântul ”ceriuri” nu se vede prima literă ”C” ci doar următoarele ”eriuri”. Prima literă, cea care lipsește se deduce ușor. Este posibil ca și ultimele litere să fie șterse de vreme. Putem citi ”(C)eriuri” sau poate ”(C)eriuri(le)”.
De-a lungul traiectoriilor circulare ale celor ”șepte ceriuri de sus” ar fi trebuit să se afle corpurile cerești, în ordine de la interior spre exterior: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter și Saturn. Acestea se reprezentau de regulă prin mici sfere (cercuri pline) însoțite de simbolurile acestora. Pe modelul cosmologic de la Ulciug nu se vede niciun simbol, iar dintre presupusele cercuri pline ce ar reprezenta corpurile cerești se disting doar trei. Cel mai vizibil este cel din stânga imaginii, situate între cercurile 3 și 4. Putem presupune că acesta este Soarele, deși ar fi trebuit să fie poziționat pe cel de-al 4-lea cerc. Pe Soare se disting niște pete, ca și cum ar fi pătat. Se mai vede un cerc plin, adică o planetă, în partea dreaptă a desenului, între orbitele 6 și 7. Să fie Jupiter? Să fi Saturn? Dacă acceptăm modelul lui Ptolemeu, cu epicicluri, atunci e posibil să imortalizezi o planetă într-o poziție ce o plasează între orbite. Dar care să fie oare? În fine, al treilea cerc ce presupunem că reprezintă o planetă din acest model cosmologic, apare în partea stângă a desenului și este plasat pe orbita cu numărul 5. Ar trebui să fie planeta Marte. Alte planete nu se văd. Putem doar presupune că ele erau în zonele deteriorate.
Dar acestea sunt ipoteze. În lipsa unor dovezi scrise și mai ales în lipsa simbolurilor corpurilor cerești, cunoscute și ele încă din Antichitate, e greu de stabilit exact ce a vrut meșterul zugrav să reprezinte la Ulciug. Cert este că era la curent cu știința vremii, iar modelul după care a reprezentat cele șapte cercuri a fost după toate probabilitățile o carte aflată în bibliotecile din Transilvania. Nu avem informații că ar mai exista într-o biserică de lemn din Sălaj sau din altă parte, un astfel de model cosmologic. Celelalte modele cunoscute, de la Șurdești (Maramureș) și Domnin (Sălaj) sunt, așa cum vom vedea într-un alt material, de altă factură. Până la o altă descoperire, putem spune că modelul cosmologic de la Ulciug, pe care-l considerăm a fi o reprezentare a Universului ptolemeic, este unic.
Mirel Matyas
(Material publicat pe http://mirel-matyas.blogspot.ro)
