Mirel Matyas
Bisericile de lemn sălăjene, ascund în reprezentările iconografice, multe surprize. Iar nu de puține ori, elementele cosmologice sunt prezente. Nimic nefiresc, de altfel prima carte a Bibliei, Geneza, abundă de astfel de elemente. Este suficient să citești primele capitole ale Genezei ca să realizezi că reprezentări cum ar fi Soarele, Luna sau stelele nu sunt nefirești într-o biserică. Și cum de cele mai multe ori, pentru omul simplu, neștiutor de carte de acum câteva secole, icoanele și scenele biblice ce se desfășurau pe pereții și bolta naosului și a pronaosului, erau privite ca ”Evanghelia în imagini” sunt cu atât mai de acceptat astfel de reprezentări. Însă puține sunt bisericile de lemn de la noi din țară, în care meșterul zugrav a ținut să reprezinte un întreg sistem cosmologic – ce însumează concepțiile despre Univers ale acelor ani. Ei bine, în nordul județului Sălaj există două biserici de lemn în care apar modele cosmologice.
Primul model cosmologic descoperit la Șurdești, în județul Maramureș
Este bine știut modelul cosmologic de la Șurdești, din zona etnografică Chioar, județul Maramureș – biserică aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acolo, pe tavanul pronaosului, tronează un superb sistem cosmologic despre care a scris cu lux de amănunte pasionatul de astronomie Dan-George Uza de la Cluj-Napoca, membru fondator al Societății Române pentru Astronomie Culturală și pasionat de cadrane solare. Așa cum explică autorul, în cazul de la Șurdești avem de a face cu modelul cosmologic al lui Riccioli, publicat în lucrarea Almagestum Novum în anul 1651. Nu departe de Șurdești, la mai puțin de 90 de kilometri sud-est, pe teritoriul județului Sălaj, aproape de limita cu județul Maramureș, trei biserici de lemn ascund în pictura modele cosmologice interesante. Este vorba despre bisericile de lemn din Ulciug, Bulgari și Domnin. Despre aceste modele cosmologice vom scrie în materialele de față.
Biserica de lemn din Domnin, unică în Sălaj
Localitatea Domnin, situată în comuna Someș-Odorhei este situată undeva între văile Someșului și Sălajului. Prima atestare documentară nu este sigură, cercetătorii avansând diferite date. De exemplu, Gheorghe Chende-Roman avansează anul 1334 și denumirea poss.Thoplon în timp ce Petri Mór avansează anul 1205 și denumirea Dumlun . Cert este că la 1423 satul se numea Damlen pentru ca apoi denumirea să varieze schimbându-se în Damleoana (1472), Damlyon (1475), Damiantelek (1487), Damlÿon (1554), Dablyon (1595), Dablion (1611), Dabjon (1618) , Domninul (1733), Dabion (1750), Doblyan (1762), Domnyinu (1850), Dabjon, Domnin (1854), Dabjon (1900), Domnin (1930, 1966)
Biserica de lemn cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” este atipică pentru bisericile sălăjene. Este printre puținele biserici de lemn sălăjene de inspirație maramureșeană, acest lucru văzându-se clar în arhitectura acesteia. Leontin Ghergariu o descrie foarte frumos în lucrarea sa „Bisericile de lemn din Sălaj” rămasă nepublicată: „spre deosebire de celelalte zone, este în Sălaj o biserică, cea din Domnin care are de jur împrejur o sprânceană sub acoperiș, ca cele din Maramureș” Într-adevăr, potrivit tradiției orale, biserica din Domnin a fost construită de meșteri din satul Vărai, din Țara Lăpușului. Constructori au fost un bătrân și cei trei fii ai săi. La finalizarea bisericii, localnicii nu i-au putut plăti decât pe meșterul bătrân și pe unul dintre fii, celaorlalți doi dându-le în schimb teren și pădure din hotarul satului. Așa a rămas în sat numele de Ciocian. Tot legenda susține că lemnele masive din stejar din care a fost construită biserica au fost aduse din pădurea de pe Dumbravă, pădure dispărută în prezent. Despre arhitectura inedită a bisericii de lemn din Domnin se amintește în albumul „Biserici de lemn din Sălaj. Lăcașuri din lemn”: „Închingată cu două rânduri de streșini – dichis neobișnuit în Sălaj – cu pereții înalți și cu turnul ei falnic, arată a fi adusă de pe alte meleaguri. Dar nu, biserica din Domnin nu și-a parasite locul de baștină. Au călătorit însă meșterii, care au purtat cu ei peste munte, izvodul bisericilor maramureșene”
Cine ajunge să vadă biserica, ascunsă într-o veche livadă de pe un deal, va observa că ferestrele mici sunt decupate în treimea de sus a pereților, deasupra primului rând de streșini. Poala inferioară a acoperișului se sprijină pe grinzi-consolă intercalate în pereții laterali ai navei. Doar biserica de lemn din Racâș mai are o arhitectură oarecum similară, în acolo, pereții ce susțin prima poală sunt retrași în interior.
În exterior dar și în interior, biserica din Domnin e plină de surprize. De exemplu, de pereții laterali ai navei, dar și de cei din zona altarului, sunt prinse cruci de lemn, majoritatea dintre ele fiind decorate cu rozete – vechi simbol solar, pe care meșterii populari l-au adus aproape de perfecțiune. Sunt indicii că acolo, lângă biserică, sunt îngropați preoții care au slujit aici de-a lungul anilor. În interiorul bisericii mai sunt două cruci. Una, poate cea mai frumoasă, este pe peretele nordic al pronaosului. Exact ca în bisericile de zid medievale, ctitorul lăcașului de cult este înmormântat la loc de cinste, în tinda bisericii. Pe crucea de la Domnin scrie cu caractere chirilice „1758 meseța iulie 22 zile, au răposat popa Matei”. Se remarcă cele patru rozete, frumos desenate pe fiecare brat al crucii. O altă cruce, tot de lemn, ornată și ea cu rozete în spiral, se află în naos, lângă scara ce duce în pod. Nu are niciun nume, doar anul 1805. Cu siguranță este a unui preot.
În altar mai există o inscripție. Pe masa de piatră, scrie cu caractere chirilice: „1753, meseța noemvri, în 3 zile. Acest sfânt prestol au cumpăratu Ștefu Onu să-i fie pomană în veci”. Iată așadar două indicii care antedatează biserica din Domnin. Este plauzibil să credem că biserica a fost edificată fie la 1753 fie cu puțin timp în urmă; iar preotul – ctitorul bisericii – a fost popa Matei care a trecut la Domnul la 1758. În Lista Monumentelor Istorice 2015 – Județul Sălaj, la poziția 395, având codul SJ-II-m-A-05050, apare Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” fiind datată 1753. Doar Petri Mór, autorul monumentalei monografii a Sălajului, este de altă părere. După el, biserica de lemn din Domnin datează de la 1701 și aparținea cultului greco-catolic: „Dabjon gör. kath. fatemploma 1701-ben épűlt.” (în traducere „Biserica de lemn greco-catolică din Domnin a fost ridicată la 1701”).
Elemente cosmologice în pictura bisericii
De cum pășești în biserica de lemn din Domnin, ești întâmpinat de elemente ce țin mai degrabă de cosmologie decât de religie. Până la urmă nimic nefiresc, încă din zorii creștinismului, în biserică s-au păstrat elemente cosmologice ce au fost integrate în practicile liturgice. Chiar Biblia vorbește de Soare și de Lună, de stele sau de cer / ceruri. Și este o practică în pictura bisericilor, ce s-a extins până în zilele noastre ca bolta cerului să fie reprezentată prin stele, Soare și Lună, de regulă, tavanul pronaosului este decorat cu astfel de elemente. Așa se întâmplă și la Domnin: în pronaos, tavanul podit este frumos decorat cu stele trasate simplu, prin suprapunerea în unghi de 45 de grade a doua cruci cu bratele egale. Printre zecile de steluțe cu 8 raze, desenate cu negru și roșu, se află alte câteva stele mai mari. Acestea au șase vârfuri și un cerc cu punct în mijloc. Cercul cu punct reprezintă simbolul Soarelui, ca și cum meșterul zugrav a vrut să spună că cerul plin de stele e presărat cu „sori”. Printre stele se mai distinge un cerc mare cu contur negru, având o săgeată spre dreapta, exact ca în simbolul astrologic al planetei Marte. Și evident, nu avea cum să lipsească personificările Soarelui și a Lunii. Soarele e reprezentat sub forma unui cerc mare, ce înconjoară o față umană. Dinspre cerc pornesc 8 raze sub forma unor linii trepte, între ele aflându-se și 8 spirale. Luna, într-o imagine mai ștearsă, are un contur ce abia se deslușește. Surprinzător, Luna e încadrată într-un cerc din care pornesc aceșeași raze drepte ce au intercalate între ele spirale. Până la urmă, această reprezentare a Lunii, cu raze, nu este străină de Biblie. Luna este descrisă în primele paragrafe din cartea Genezei ca unul dintre luminători: „A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei și luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopții, și stelele. Și le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului ca să lumineze pământul.”(Facerea 1.16-17) La o privire mai atentă, se observă în interiorul cercului, șase arce de cerc care pot reprezenta diferitele faze de creștere a Lunii. Această reprezentare a astrului nopții este inedită.
Lăsând „bolta instelată” din pronaos, înainte de a trece în naos, portalul atrage atenția. Nu numai prin seria de șase rozete (cu șase petale) de pe grinda de sus și de celelalte două de pe stâlpii laterali; ci prin ceea ce pare a fi Soarele personificat, în cercul din dreapta. Abia se mai vede, dar dacă e să comparăm pictura de aici cu cea din biserica de la Bulgari – specialiștii sunt de părere că bisericile din Bulgari, Domnin și Bîrsa au avut același pictor – acolo unde încă se mai vede Soarele în stânga și Luna în dreapta, atunci ar trebui să acceptăm că și la Domnin a fost așa. Ba mai mult, atât la Bulgari cât și la Domnin, între cei doi „luminători” apare câte un însemn heraldic care aduce un argument în plus în susținerea ideii că aceste două biserici au fost pictate de același meșter zugrav.
În ce privește pictorul, meșterul zugrav, cei mai mulți specialiști vehiculează numele lui Ioan Prodan. Iată ce spun Ioan Godea și Ioana Cristache-Panait: „Dacă data împodobirii bisericii, anul 1812, o aflăm pe peretele de sud al naosului lângă chipul Sf. Cristofor, numele zugravului Ioan Prodan îl citim în marea asemănare a picturii cu cea de pe pereții din Bîrsa, semnată de numitul pictor”
Modelul cosmologic de la Domnin
Însă marea surpriză în pictura bisericii din Domnin, apare în naos, la loc de cinste. La fel ca și la Ulciug, bolta naosului e zugrăvită aproximativ la fel, cel puțin partea ei mediană. Și aici avem, începând din pod înspre iconostas aceleași scene: Mielul lui Dumnezeu, medalionul cu Sfânta Treime și „cele șapte ceruri de sus”! Doar că aici, la Domnin, avem de a face cu un sistem cosmologic ceva mai evoluat decât cel din Ulciug.
După toate probabilitățile, reprezentarea de la Domnin, este o copie a modelului cosmologic de la Șurdești. Într-un dreptunghi cu chenar dublu, se văd mai multe cercuri concentrice dar și alte cercuri ce par a avea un alt centru decât celelalte. În mijloc este Pământul – îl recunoști după cercul împărțit în patru ce semnifică cele patru vânturi sau cele patru puncte cardinale. [16] În jurul Pământului sunt trasate patru cercuri pe care se află corpurile cerești Luna, Soarele, Jupiter și Saturn. Alte două cercuri au Soarele în centru. Ar trebui să fie trei, pentru a întregi numărul de șapte corpuri cerești cunoscute. Pe acestea ar trebui să fie poziționate planetele Mercur, Venus și Marte. Mai sunt încă două cercuri exterioare, primul reprezintă sfera stelelor fixe iar ultimul ar fi Primul mobil. Așa cum arată, modelul cosmologic de la Domnin este, o vom dovedi în cele ce urmează, modelul închipuit de călugărul iezuit Giovanni Battista Riccioli la 1651 în lucrarea sa Almagestum Novum.
Noul sistem cosmologic al lui Riccioli
Giovanni Battista Riccioli (1598-1671) a fost astronom italian și preot catolic aparținând Ordinului Iezuit (Societatea lui Isus / Societas Jesu în latină, prescurtat S.J.). S-a născut la Ferrara și a intrat în Societatea lui Isus la 6 octombrie 1614. Din 1616 a studiat științele umaniste la Ferrara și Piacenza, apoi din 1620 până în 1628 a studiat filosofia la Universitatea din Parma. Se pare că aplecarea lui Riccioli spre astronomie i se datorează profesorului său de aici Giuseppe Biancani și colaborării cu astronomul iezuit Christoph Scheiner. La terminarea studiilor, în 1628, a fost hirotonit. Deși și-a dorit să fie preot misionar, la cererea superiorilor săi a început să predea astronomia la Parma. Pe plan științific tocmai apăruseră noile teorii ale lui Copernic și ale lui Kepler ce au generat discuții aprinse și care erau în contradicție cu credințele religioase ale vremii. Riccioli a mai predat la Mantua iar din 1636 la Bologna. Aici a construit un observator astronomic la Colegiul St.Lucia bine echipat pentru acele vremuri. Cercetările sale cuprindeau pe lângă astronomie și fizică, aritmetică, geometrie, optică, geografie, gnomonică sau cronologie. Desigur, toate lucrările lui științifice erau ancorate în teologia catolică.
Una dintre cele mai importante lucrări ale sale a fost, fără îndoială, Almagestum Novum din 1651. Având titlul complet Almagestum novum astronomiam veterem novamque complectens observatiobus aliorum et propriis novisque theorematibus problematibus ac tabulis promotam in tres tomos distributam… lucrarea monumentală în două volume, a fost considerată una dintre cele mai importante lucrări literare ale iezuiților în secolul al XVII-lea. Autorul, în comun cu alți cercetători ai timpului, a respins teoria copernicană deși a recunoscut erudiția și geniul lui Copernic.
Frontispiciul lucrării este sugestiv pentru ideile pe care le dezvoltă autorul. Urania – muza muzicii, a cântecului și a dansului, devenită muza astronomiei și a astrologiei – are o balanță în care cumpănesc două sisteme cosmologice: cel heliocentric al lui Copernic și cel al lui Riccioli, o versiune modificată a sistemului geo-heliocentric al lui Tycho Brahe. Vechea teorie a lui Ptolemeu este aruncată la pământ, fiind depășită odată cu descoperirile realizate folosind telescopul. Balanța este înclinată în favoarea sistemului lui Riccioli. Imaginea mai conține în partea superioară reprezentări ale fazelor planetelor Venus și Mercur, dar și planeta Marte – în partea stângă, respectiv Luna, sateliții lui Jupiter și inelele lui Saturn – în partea dreaptă.
În Almagestum Novum, Riccioli prezintă comparativ șase sisteme cosmologice. Primul este cel atribuit lui Pitagora și Ptolemeu, care are Pământul în centru, șapte cercuri (reprezentarea plană a sferelor cerești) pentru Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter și Saturn. Al doilea sistem este atribuit lui Platon și Timaios și este structurat tot sub forma a șapte sfere în jurul Pământului, pe care sunt dispuse în ordinea depărtării față de acesta Luna, Soarele, Venus, Mercur, Marte, Jupiter și Saturn. Al treilea sistem cosmologic prezentat în Almagestum Novum este denumit egiptean. Acesta are Pământul în centru, în jurul căruia se află cercurile pentru Lună și Soare; în jurul Soarelui pe alte două cercuri se află Mercur și Venus. Ultimele trei cercuri având Pământul în centru sunt ocupate de Marte, Jupiter și Saturn. Se observă la acest sistem, la fel ca și la celelalte ce vor urma, o oarecare îmbunătățire, pentru a pune în acord modelul cu observațiile astronomice ale vremii.
Dacă aceste prime trei modele cosmologice prezentate de Riccioli în Almagestum Novum erau sisteme geocentrice, iată că următorul model este de tip heliocentric. Este binecunoscutul model al lui Nicolaus Copernicus (1473-1543), cel care a așezat Soarele în centrul lumii în lucrarea Commentariolus (1514) concepție dezvoltată în 1532 în De revolutionibus orbium coelestium. Conform concepției heliocentrice, Soarele este în centrul sistemului cosmologic, în jurul acestuia aflându-se Mercur, Venus, Pământul cu Luna, apoi Marte, Jupiter și Saturn. Riccioli atribuie acest model cosmologic lui Copernic dar și anticilor Philolai din Croton și Aristarh din Samos.
Următoarele două modele cosmologice, al cincilea și al șaselea, reprezintă din punct de vedere științific un pas înapoi. Sistemul heliocentric al lui Copernic este detronat, revenindu-se la un sistem ce are în centru Pământul. Este vorba despre modelele lui Tycho Brahe(1545-1601) (modelul tychonicum) și Riccioli (denumit systema nostrum).
Ultimele două modele merită a fi analizate. Deși ambele modele au Pământul în centru, sunt și câteva diferențe notabile între ele. În modelul lui Tycho Brahe doar două corpuri cerești se mișcă pe sfere în jurul Pământului: Luna și Soarele. Toate celelalte corpuri cerești cunoscute Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn mișcându-se în jurul Soarelui. În schimb, în modelul lui Riccioli doar Mercur, Venus și Marte se învârt în jurul Soarelui, toate celelalte corpuri cerești mișcându-se în jurul Pământului: în ordine Luna, Soarele, Jupiter și Saturn.
Ei bine, acest model cosmologic, propus de Giovanni Battista Riccioli în lucrarea Almagestum Novum (1651) se găsește reprezentat în biserica de lemn din Domnin (Sălaj), dar și în cea din Șurdești (Maramureș).
Pasul înapoi, din punct de vedere științific, făcut de Tycho Brahe și ulterior Riccioli, a venit și pe fondul Contrareformei – reacția Bisericii Catolice la Reforma protestantă. Iar vârful de lance al Contrareformei catolice în țările protestante era Ordinul Iezuit din care făcea parte și Riccioli. Așa se explică, cum vom vedea în cele ce urmează, prezența unor astfel de modele cosmologice în bisericile de lemn din Transilvania (până acum avem știință de existența modelelor din Șurdești și Domnin).
Iezuiții din Transilvania
Ordinul Iezuit a fost fondat de către Ignatiu de Loyola (1491-1556), originar din Țara Bascilor. Fost soldat în tinerețe, nevoit să renunțe din cauza unei răni, a ales să fie soldat al lui Christos mergând în pelerinaj la Ierusalim și Roma. Având studii făcute la Alcala și Salamanca și fiind o fire carismatică, adună în jurul său discipoli și intră în conflict cu Inchiziția fiind nevoit să se refugieze la Paris. Aici pune bazele Ordinului Iezuit la 15 august 1534, ordin ce va primi aprobarea papei Paul al III-lea pe 27 septembrie 1540 prin bula Regimini Militantis Ecclesiae. Iezuiții s-au implicat activ pentru punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin (Conciliul de la Trento) (1545-1563), al XIX-lea sinod ecumenic recunoscut ca atare doar de către Biserica Catolică, întrunit pentru a clarifica problemele apărute odată cu Reforma protestantă – se știe, în octombrie 1517 Martin Luther afișează pe ușa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze.
Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să stabilească credința catolică în țări cu o veche tradiție catolică dar care au trecut între timp la reformă: Anglia, Germania, Olanda, Elveția, Principatul Transilvaniei. În Transilvania, dar și în Ucraina, iezuiții au sprijinit afirmarea Bisericii Greco-Catolice. Istoria prezenței iezuiților în Transilvania a fost una tumultoasă, datorită deselor schimbări de principi. Când aceștia erau de religie catolică, iezuiții erau sprijiniți în efortul lor, iar când în fruntea principatului ajugeau principi reformați, iezuiții erau prigoniți și alungați. De prezența iezuiților în Transilvania se leagă și istoria unirii cu biserica Romei a unei importante părți a românilor. Cauzele pentru care românii din Transilvania au trecut la unirea cu Roma sunt complexe și nu fac obiectul studiului de față. Însă tocmai prezența în câteva biserici foste greco-catolice a modelelor cosmologice promovate de călugărul iezuit Riccioli, ne determină să descriem pe scurt această istorie.
În 1579, la cererea lui Báhtory István, născut la 23 septembrie 1533 la Șimleu Silvaniei, devenit principe al Transilvaniei (1571-1575) și rege al Poloniei (1575-1586), sosesc pe teritoriul Transilvaniei 11 iezuiți ce se stabilesc lângă Cluj, la Mănăștur. Peste doar 2 ani, în 1581 aceștia deschid la Cluj un colegiu, ce va deveni ulterior Universitatea din Cluj. Principalul emisar iezuit în Transilvania, trimis chiar de Báhtory István, a fost Antonio Possevino (1533-1611), cel care a întocmit în 1583 un raport către Papa Grigore al XIII-lea, intitulat Transilvania. Raportul a fost tipărit la Budapesta de Andrei Vereș în 1913. Moartea lui Báhtory István și epidemia de ciumă, ambele petrecute în 1586 și rechemarea la Roma a lui Antonio Possevino în 1588, a dus la slăbirea prezenței iezuite. Astfel că Dieta de la Aiud îi acuză în mod oficial pe iezuiți, iar Dieta de la Mediaș din octombrie 1588 îi expulzează pe aceștia din Transilvania. Îndemnat de Papa Sixt al V-lea, principele Transilvaniei Báthory Sigismund (1572-1613) îi recheamă în 1591 pe iezuiți în Transilvania. Ironie a sorții, un alt membru al familiei Báthory, Báthory Gabriel îi expulzează a doua oară pe iezuiți din Transilvania între 1610-1615. Iezuiții au revenit în Transilvania dar au fost din nou expulzați în 1652 de către principele Ráckóczi István.
Pe la 1700 are loc unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei. Fără a intra în detaliile unui moment important și complex din istoria românilor transilvăneni, trebuie spus că această unire a fost posibilă și datorită sprijinului Habsburgilor și a Cardinalului de Esztergom, Leopold Kollonich. Acesta din urmă a impus episcopilor uniți, un iezuit în calitate de „teolog” pentru a fi ajutați în păstorirea lor. Până pe la 1773 iezuiții au îndeplinit această funcție pe lângă episcopii uniți din Transilvania. Anul 1773 aduce cu sine suprimarea generală a ordinului de către Papa Clement al XIV-lea prin bula Dominus ac Redemptor. La acea dată, iezuiții aveau pe teritoriul de astăzi al României reședințe, școli și biserici la Cluj, Alba Iulia, Odorheiu Secuiesc, Timișoara, Târu Mureș, Sibiu, Brașov, Satu Mare, Baia Mare sau Gheorgheni. Până în 1814, an în care Societatea lui Isus a fost restabilită de către Papa Pius al VII-lea, Ordinul a supraviețuit prin refugiul celor mai mulți în Rusia țarinei Ecaterina a II-a.
Printre oamenii de știință iezuiți se numără și matematicianul și astronomul Maximilian Hell (1720-1792) care a activat o vreme și la Cluj între anii 1752-1755, predând matematica și astronomia, perioadă în care a publicat două lucrări de matematică. După plecarea de la Cluj a fost directorul Observatorului Astronomic din Viena.
Unul dintre centrele în care au activat iezuiții a fost Baia Mare. Prezența iezuiților la Baia Mare este atestată începând cu anul 1674. Între 1717-1720 iezuiții ridică o biserică cu hramul Sfânta Treime, foarte asemănătoare ca și arhitectură cu biserica piariștilor (fostă iezuită) din Cluj-Napoca. Lângă biserică funcționa mănăstirea și școala care au fost terminate abia în 1748. După 1773, când ordinul iezuit a fost interzis, școala fost condusă de franciscanii minoriți.
Modelul lui Riccioli și sursa de inpirație a meșterilor zugravi
Revenind la subiectul principal, cel legat de modelele cosmologice ale iezuitului Riccioli, lansăm ipoteza conform căreia, meșterii zugravi ai bisericilor de lemn s-au inspirat fie dintr-un exemplar al lucrării Almagestum Novum, fie dintr-o altă carte de știință ce vehicula în epocă acest model. Este plauzibilă ipoteza conform căreia o astfel de carte s-a aflat prin bibliotecile colegiilor deschise de iezuiți în Transilvania, foarte probabil pe lângă biserica „Sfânta Treime” din Baia Mare. Încercarea de a găsi undeva prin bibliotecile actuale din Transilvania un exemplar din Almagestum Novum s-a soldat cu un eșec. Asta nu înseamnă că în secolele XVIII-XIX nu ar fi existat această lucrare.
După cunoștința noastră, sunt două biserici care au în interior, reprezentări ale modelului cosmologic al lui Riccioli. Prima este cea din Șurdești, Maramureș. Modelul, deși se află acolo, pictat pe bolta naosului de sute de ani, a fost „descoperit” de către Dimitrie Olenici de la Planetariul din Suceava în 2013. Iar primul care a descifrat ce reprezintă a fost Dan-George Uza un clujean pasionat de astronomie. Studiul scris de acesta pe blogul Cercul de Stele spune totul despre modelul de la Șurdești. Despre biserica de lemn cu hramul ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO, se știe că a fost ridicată pe la 1766 de către meșterul Ioan Macarie. Pictura interioară este opera a doi meșteri zugravi – altarul a fost pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul, acolo unde se află și modelul cosmologic, de către acesta din urmă sau de către un ucenic al acestuia. Specialiștii sunt de părere că pictura datează de la 1783, conform inscripției din altar: „Acest sf[ân]t altar s-a zugră[vit] în zile[le] împăratu[lu]i Iosif, Anul Domnului 1783. Zugrav Ștefan” Este vorba despre zugravul Ștefan Șișeșteanu, născut probabil în Șișești. Acesta a activat o vreme ca și copist de cărți vechi, așa cum rezultă din câteva însemnări pe câteva manuscrise păstrate în arhivele in Baia Mare. Influențat de barocul apusean prin intermediul centrelor urbane Baia Mare și Baia Sprie, a pictat altare sau icoane dar și scene murale în bisericile maramureșene Inău, Posta, Șișești, Baia Sprie, Tăuții de Sus sau Plopiș.
Despre zugravul Stan sau despre ucenicul său, despre care se presupune că a pictat modelul cosmologic, nu se știe mare lucru. De altfel, unul dintre cei mai de seamă istoric al artei – Marius Porumb – nici nu-l nominalizează pe zugravul Stan atunci când descrie pictura de la Șurdești. Ba lasă să se înțeleagă că întreaga biserică a fost pictată de Ștefan Șișeșteanu. Dacă este așa, atunci trebuie căutate reprezentări similare prin celelalte biserici pictate de acesta (Inău, Posta, Cetățele, Baia Sprie, Tăuții de Sus sau Plopiș – toate din Maramureș). Indiferent cine a pictat modelul cosmologic, l-a realizat cu destul de mare acuratețe, inspirându-se după modelul lui Riccioli. Pământul, plasat în centrul modelului este împărțit în patru sferturi de cerc, Luna este desenată în fază de crai nou fiind personificată, Soarele identificat cu ajutorul razelor este înconjurat de trei cercuri – primele două cercuri cu raza destul de apropiată, iar al treilea cu o rază mult mai mare, pe care se află planetele Mercur, Venus și Marte. Interesant este faptul că zugravul a confundat semnul astrologic al planetei Mercur, aceasta având același semn ca și planeta Marte. Pe ultimele două cercuri ce reprezintă sferele planetelor îndepărtate Jupiter și Saturn, ce sunt concentrice cu cele pe care se află Luna și Soarele, se pot distinge, exact ca în modelul lui Riccioli din Almagestum Novum, sateliții lui Jupiter. Undeva, în centrul desenului, se pot distinge literele chirilice „C”, „E” și „L” dar și cifra latină (?) 7. Să fie vrut oare meșterul zugrav să scrie „cele 7”?
La Domnin, pe bolta naosului, într-un registru „privilegiat” aflat pe axul bolții, lângă iconostas, zugravul Ioan Prodan a reprodus modelul cosmologic de la Șurdești. Ne bazăm afirmația pe modul ceva mai stângaci de reprezentare a acestuia. Dacă la Șurdești meșterul zugrav a fost atent la detalii, aici la Domnin, zugravul Ioan Prodan a fost mai expeditiv. A desenet cercurile și corpurile cerești ca și cum ar fi fost pe fugă. Pământul e reprezentat sub forma unui cerc împărțit în patru, luna nu mai este personificată, iar în jurul Soarelui (acesta nici nu este de fapt reprezentat) există un singur cerc apropiat pe care sunt plasate două planete, A făcut și el aceeași greșală, a reprezentat planetele Mercur și Marte cu același simbol. Și în reprezentarea celorlalte planete a fost la fel de expeditiv, practic modelul cosmologic de la Domnin poate fi considerat o schiță a modelului cosmologic de la Șurdești.
În schimb, aici la Domnin, zugravul Ioan Prodan a ținut să dea modelului un fel de legendă. În chenar se mai văd niște litere, în partea stângă a modelului cosmologic. În partea de sus se pot buchisi literele „CEL” probabil este vorba despre cuvântul „cele”. În partea de jos par a fi literele „CERIU” – posibil este vorba de cuvânul „ceriuri”. Foarte probabil a fost o inscripție asemănătoare cu cea de la Ulciug – „Ceriurile / de sus / cele / șapte”. Că avem de a face cu planete e limpede, unele au simbolurile astrologice clasice. Ba mai mult, Soare și Luna par a fi indicate prin literele chirilice „S” – de la Soare și „L” – de la Lună.
Mai este un element care ar susține ideea că la Domnin avem de a face cu o reproducere a modelului de la Șurdești. Specialiștii susțin că biserica din Domnin a fost pictată abia la 1812, la aproape 30 de ani mai târziu decât cea din Șurdești.
Nici despre zugravul Ioan Prodan nu se știu foarte multe. Conform specialiștilor acesta ar fi autorul picturilor bisericilor de lemn din Bulgari (nu se știe anul realizării picturii), Domnin (1812), Bîrsa (1838) și Horoatu Cehului (anul nu este precizat). Unele surse indică ca localitate de baștină a pictorului Românași (la fel ca și în cazul pictorului Ioan Pop). Să fi fost Ioan Prodan un ucenic al lui Ioan Pop? Interesant este faptul că deși a pictat în cele patru biserici amintite, toate situate în același areal, în nordul județului Sălaj, în zona etnografică „cele”, a ales să reprezinte modele cosmologice doar în bisericile din Bulgari și Domnin. Și ceea ce intrigă și mai mult este faptul că a ales să reprezinte modele diferite: modelul lui Ptolemeu (geocentric) la Bulgari și modelul lui Riccioli (geo-heliocentric) la Domnin. Să fi reprezentat aceste modele etape în formarea sa intelectuală? Se poate presupune că a pictat prima dată la Bulgari, un model cosmologic geocentric asemănător cu cel reprezentat de zugravul Ștefan Șișeșteanu la Ulciug. Apoi, pe la 1812 a pictat biserica din satul vecin, Domnin, unde a ales un alt model cosmologic, mai evoluat – modelul lui Riccioli. De ce a renunțat să picteze modele cosmologice în biserica din Bîrsa, acolo unde se semnează, e greu de spus. Dacă meșterul zugrav era un autodidact, un cunoscător al ideilor științifice ale vremii, ar fi logic să presupunem că în cei 26 de ani scurși între pictarea bisericilor din Domnin și Bîrsa ar fi trebuit să afle și să accepte modelul heliocentric al lui Copernic. Să-l fi împiedicat religia să facă acest pas? În lipsa unor dovezi, toate acestea rămân la stadiul de speculații.
În loc de concluzii
Prin cele trei studii, dedicate modelelor cosmologice din bisericile de lemn sălăjene, deschidem un drum prea puțin bătătorit. Este, după știința noastră, al doilea studiu pe acestă temă, primul fiind cel al lui Dan-George Uza, dedicat modelului cosmologic de la Șurdești (Maramureș). Și este primul studiu legat de modelele cosmologice din bisericile sălăjene. Este de remarcat faptul că cele trei biserici sălăjene sunt situate în același areal geografic, în nordul județului, aproape de județul Maramureș. Este posibil ca filiera de pătrundere a curentului artistic șă fi fost dinspre Maramureș. Nu este clar dacă decizia de a picta atfel de elemente cosmologice este exclusiv ameșterului zugrav. Istoricul Bogdan Ilieș, un bun cunoscător al bisericilor de lemn sălăjene este de părere că și preoții au putut avea un cuvând de spus în alegerea acestor scene iconografice. Poate că tocmai datorită „comanditarului”, zugravul Ioan Prodan nu a redat acest model cosmologic peste tot pe unde a pictat. Există și posibilitatea ca preoții să fi intrat în contact cu învățăturile iezuite, nu neapărat la Baia Mare.
Ar trebui extinsă aria de cercetare și la bisericile de lemn învecinate, atât din Sălaj cât și din Maramureș sau Satu Mare, fiind posibil să mai și alte existe reprezentări similare. Pe de altă parte, credem că și prin aceste reprezentări, meșterii zugravi au vrut să sublinieze aparteneța bisericilor și a credincioșilor din cele trei comunități la catolicism, în varianta sa greco-catolică. Două dintre modelele cosmologice sălăjene sunt de tip geocentric, iar al treilea este de tip geo-heliocentric – adică în acord cu credințele religioase promovate de catolicism. Iar influența iezuită nu poate fi ignorată.
Avem așadar, în nordul județului Sălaj, în Țara Codrului (și a Subcodrului), reprezentări inedite în iconografia bisericilor de lemn. Un motiv în plus pentru ca acest areal să fie cercetat mai atent și un imbold pentru factorii responsabili în conservarea și restaurarea acestor biserici de lemn.
(Material publicat pe http://mirel-matyas.blogspot.ro)
