Zalăul interbelic, asemenea celorlalte așezări urbane, trece printr-un amplu proces de modernizare, animat fiind de către populația sa, stăpânită de tentația de a gusta din plăcerile și confortul care cândva erau destinate aproape în exclusivitate celor din clasele sociale privilegiate. Apetența pentru depistarea unor moduri variate de petrecere a timpului liber, vine ca o dezlănțuire generată, pe de o parte, de eliberarea de tragismul războiului, dar și ca un efect al incertitudinii provocată de teama unor potențiale conflicte viitoare. Locuitorii Zalăului par stăpâniți de o formă de libertinaj, devenind preocupați de tot ce putea aduce o notă de avangardism, de la îmbrăcăminte sau alte elemente de stil, la evenimentele mondene din ce în ce mai variate. Drept urmare, se configurează diverse forme de divertisment, care erau destinate tuturor categoriilor sociale, de la intelectuali la oameni de rând, dezvoltându-se, pe lângă modalitățile elitiste de petrecere a timpului liber: teatru, muzică de operă sau corală adresate celor inițiați, și o formă de cultură de masă, care era potențată de anunțurile din presa vremii și ea în plină ascensiune.
De altfel, aceasta avea un rol determinant în popularizarea posibilităților cu caracter recreativ din oraș. Aproape toate evenimentele anunțate a se organiza în Zalău, erau urmate de baluri sau serate dansante. Posibilitățile de recreere sunt dintre cele mai diverse, populația Zalăului manifestându-și disponibilitatea de a se înfrupta din multitudinea de forme care îi inspira în a alege modul de petrecere a timpului liber. Există o preocupare în ceea ce privește eleganța și rafinamentul, ca marcă a modernismului, acestea fiind antrenate de noile tendințe ale modei descoperite de doamne în revistele de specialitate.
Pornind de la o istorisire a lui Gavril Câmpeanu, de la care ne-au rămas o serie de informații care reconstituie, printre altele, și unele aspecte ale vieții cotidiene ale Zalăului interbelic, este de presupus că femeile din familiile înstărite își petreceau timpul liber, pe lângă plimbări sau reprezentații de pian, citind reviste. Acesta surprinde într-o relatare despre o vizită făcută în familia viitoarei sale soții că: „Mama fetelor ședea la masa din foișor răsfoind revistele”. Este de bănuit că acestea le conectau pe reprezentantele sexului frumos la noile tendințe ale caselor de modă din țară și străinătate. De altfel, noile dorințe ale doamnelor și domnișoarelor din Zalău, alimentate de diversitatea modalităților de informare în acest domeniu, sunt speculate din plin de către atelierele de croitorie, parfumerii sau de către saloanele de înfrumusețare, care simțind creșterea interesului pentru aceste noi pasiuni, se întrec în anunțuri care mai de care mai tentante.
De pildă, Salonul de Modă „Elite” situat în Zalău, pe Strada Ferdinand, nr. 65, anunța cu mare pompă, în anul 1926 că a „deschis salon de modă pentru doamne, unde se execută după ultima modă tot felul de rochii, de la cele mai simple la cele mai gingașe: rochii de seară, baluri, ocazii; șaluri etc.” Acestuia îi făcea concurență serioasă salonul de modă al văduvei Naftali Eduard de pe aceeași Stradă Ferdinand, dar la nr. 12, care-și ispitea potențialele cliente doritoare de emancipare cu tiparele englezești și franțuzești, sub garanția că realiza „modelurile cele mai elegante și cele mai moderne”. De sintagma „ultima modă” se prevala și Elena Berger, care anunța prin intermediul presei faptul că va „deschide croitorie pentru dame având principala năzuință de a satisface toate cerințele”. Faptul că venea din Cluj, informație speculată în anunț, era o dovadă a rafinamentului și calității, garantând că execută „haine de damă și copii după ultima modă și la cele mai moderate prețuri”. Chiar dacă nu se bucurau de atâta diversitate, și domnii beneficiau de posibilitatea de a avea ținute șic, cu concursul serviciilor furnizate de către croitoria Vasile Toth din Zalău, care pentru a-și configura poziția pe piața de profil, își ademenea clientela cu prețuri atractive, dar mai ales cu anunțul venirii „de la Viena a unui specialist în croiul hainelor bărbătești moderne”. Acest atelier, în toamna anului 1927, în numele modei, pentru a fi la curent cu ultimele trenduri, l-a trimis pe „șeful conducător de atelier la un curs de perfecționare la București”. Drept urmare, folosindu-se de această realitate oferită ca avantaj în favoarea calității, dar mai ales a modernismului, croitoria în cauză își atrage potențialii clienți cu promisiunea executării unor haine „după cea mai nouă modă”. Ținutele erau completate de încălțăminte care trebuia să urmeze și ea noile tendințe, așa că pentru a beneficia de posesia unor modele care să-i scoată din anonimat, zălăuanii puteau apela la pantofăria și salonul de modă „Export Barabaș și Varga”, situat în Piața Mihai Viteazul, nr. 4, de unde bărbații își puteau achiziționa „ghete box întregi negre, aceeași calitate culoare brunetă, ghete negre de sport, pantofi bruneți”, iar doamnele și copilele beneficiau de o mai mare diversitate de modele, de altfel ele fiind clientela țintă a salonului menționat. Astfel, puteau să-și achiziționeze, la alegere, „ghete Șevro negre cu benzi, ghete Croco, pantofi box, ghete pânză cu benzi etc.”. Ca alternativă, Augustin Paul oferea posibilitatea de a executa la comandă, prin „Pantofăria sa de model” din Strada Traian, nr. 8, „cele mai moderne și frumoase lucrări din materia cea mai durabilă”. Categoric exista o preocupare pentru rafinament și prin urmare, pentru completarea ținutelor, la mare căutare erau și ciorapii, mănușile, pălăriile sau cravatele pentru domni, care puteau fi cumpărate de la același „Export Barabaș și Varga”, care punea la dispoziția doritorilor aceste produse „în mare asortiment”, dar și de la Parfumeria „Victoria”.
Speculând apetența zălăuanelor, mai ales, pentru modă și frumos, era previzibilă dezvoltarea unor servicii de înfrumusețare. Așa că doamnelor și domnițelor le stătea la dispoziție „Salonul de Frizerie de dame și manicur deschis în frizeria lui Dènes, care corespundea tuturor cerințelor moderne și de specializare”. Aici se ofereau servicii de coafor și frizerie în ton cu ultimele linii ale modei, pentru ocazii speciale, „serate, eton etc. precum și vopsirea părului”. Bărbații puteau apela la rându-le și la serviciile frizerului Vasile Pușcaș din Strada Ferdinand, nr. 16, singurul frizer român din Zalău, care garanta servicii de calitate în materie de frizerie și bărbierit. Acesta aduce drept argument al profesionalismului său folosirea cremei de ras „barbax de fabricație românească, după o rețetă brevetată în Cehoslovacia”.
Și produsele pentru igiena personală comercializate de către Parfumeria „Victoria” din Zalău sunt o marcă a emancipării, trădând interesul din ce în ce mai evident pentru rafinament al zălăuanilor. Aceasta oferea clienților o gamă variată de săpunuri, creme, produse pentru machiaj, articole medicale și bineînțeles ape de colonie originale, aparținând unor mărci de prestigiu. Speculând ideea de nou, locuitorii urbei devin interesați de diferite activități care trec drept moderne. Astfel, cursurile de scrimă asigurate de către Coloman Iuhas, maestru de scrimă, după cum se eticheta în reclama din ziarul „Meseșul” sau cele de tenis, la care sunt invitați de către locotenentul Ion Isăcescu, „casierul Cercului Militar”, devin preocupări la care aderau tot mai mulți cetățeni ai urbei. Desigur, cursurile de pian, vioară, canto sau dans erau la mare căutare în această perioadă extrem de efervescentă.
Tinerii, și nu numai, își găseau diferite moduri de a-și petrece timpul liber, fie participând la întâlniri în cadrul unor serate muzicale, fie participând la baluri sau serate dansante, în care abundă Zalăul interbelic. În memoriile sale, Gavril Câmpeanu istorisește despre petrecerea timpului liber alături de un prieten violonist „în casa unei familii distinse din Zalău”, familie în care erau două fete „cântărețe la pian” sau în casa unei văduve de pe Strada Traian, nr. 54, unde fata gazdei îi încânta pe musafiri cu reprezentații de pian, pe care aceștia le „ascultau cu drag, alinați de plăcută delectare”.
Balurile, fie că erau organizate de meșteșugarii din oraș, de vânători, de reuniunile de femei, de Crucea Roșie, de medici sau chiar de biserici, se bucurau de un real succes, determinând circumstanțe ideale pentru socializare, dar și oportunități pentru doamne de a-și etala vestimentația și coafurile în trend. La aceste evenimente participa întreaga protipendadă a orașului, în frunte cu cele mai înalte oficialități, lucru precizat în recenzia făcută de către „Gazeta Sălajului” seratei meseriașilor români din 29 august 1937, în care specifică faptul că „a luat parte multă lume și aleasă în frunte cu d-l prefect… petrecându-se într-o atmosferă veselă românească”. De asemenea, aceeași gazetă face o analiză a seratei dansante organizată de către Societatea Tinerilor Intelectuali din Zalău, la care au participat printre alții: „Dr. A.I. Domșa cu familia, protopopii Remus Roșca și Aurel Ghilea cu familiile, d-nul inspector Mărginean cu familia … și familia d-lui judecător Șesan…”.
Teatrul era și el o modalitate de petrecere a timpului liber, zălăuanii desfătându-se cu reprezentațiile trupelor de teatru din București, despre care presa anunța, cu mare pompă, în anul 1926, că pe 17 iunie, vor da o reprezentație în sala cinematografului. În speranța unei participări cât mai numeroase, invita pe cei interesați, mai ales „toată lumea românească din oraș și din jur”, să participe la eveniment. Aceeași trupă va da o nouă reprezentație în noiembrie 1926, încântând publicul zălăuan cu comedia „Musca spaniolă”. Actorii trupei conduse de către „artistul Brezoianu” au încântat audiența nu doar prin profesionalismul lor desăvârșit, ci mai ales „prin entuziasmul lor românesc”, drept pentru care presa aprecia că au făcut „un apostolat al culturii românești la granița de Vest…”. Pentru reprezentația lor, care a revigorat spiritul național românesc al locuitorilor urbei, au fost recompensați de către aceștia prin prezența la spectacol „în frunte cu școlile, armata etc. … într-un număr destul de mare”.
Prezența trupelor de teatru la Zalău devine o constantă în primii ani interbelici, orașul fiind vizitat de trupele teatrelor din București, Cluj sau alte localități. Treptat însă, interesul pentru teatru devine din ce în ce mai scăzut, cetățenii urbei fiind ispitiți de cinematograf, mai ales că introducerea sonorului în anul 1927, îl face și mai tentant.
Acesta capătă un rol dominant, dacă este să judecăm după popularizarea făcută de către presă producțiilor de film ce urmau să ruleze la cinematograful din oraș, în detrimentul spectacolelor de teatru care, către finalul perioadei analizate, aproape că lipsesc.
Radioul era și el o curiozitate, iar pentru o notă de originalitate se organizau periodic, în sediul Casinei Române, serate cu audiții radiofonice.
Cei din clasa de mijloc căutau modalități de divertisment, care se puteau declanșa ad-hoc în Piața Mihai Viteazul, unde se întâlneau servitorii pentru a lua apă. Aceste întâlniri se lăsau cu „petreceri, râsete, glume etc.” De altfel, dacă ar fi să judecăm după afirmația lui Leontin Ghergariu, buna dispoziție și distracția erau „o specialitate a Zalăului”. Prezența celor „40 de cârciume și 5 restaurante” în oraș era responsabilă de starea de euforie a locuitorilor bătrânului târg. De asemenea, aceștia aveau la îndemână popicăriile, dar și întrecerile sportive diverse, inclusiv concursuri de „înot în baia publică”. În schimb, cei mai cu dare de mână, frecventau Casinoul din Zalău, care pentru a răspunde cerințelor publicului și a fi mai incitant, va comanda un radio care garanta „o distracție mai modernă”. Alții însă, alegeau să-și petreacă timpul liber în cadrul societăților culturale, de lectură, casine sau chiar să fie prezenți la expoziții de pictură.
De altfel, locuitorii Zalăului interbelic par să fie foarte „interesați de arta plastică mai mult decât locuitorii regiunilor monotone”. Declarația celui care a organizat expoziția de pictură la Zalău, în decembrie 1937, Petru Acrudeanu, pictor și secretarul Asociației de Arte Frumoase din Baia Mare, este de natură să inducă faptul că populația orașului manifesta un anumit dinamism și dorință pentru a experimenta diferite metode de divertisment și petrecere a timpului liber. Aceștia erau animați de înmulțirea oportunităților de acest fel, dar și de caracterul de noutate al unora dintre ele.
Având la îndemână această analiză, se poate concluziona că în perioada interbelică, cetățenii Zalăului sunt atrași de activități considerate moderne în detrimentul celor tradiționale, se conturează atracția spre distracțiile colective, drept mărturie stând multitudinea de baluri și serate dansante, dar și competiții sportive sau alte manifestări culturale sau de masă.
Mihaela Sabou
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)
