Hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor preşedintelui Institutului Cultural Român de către vicepreşedintele Mirel Taloş a fost adoptată în plenul Senatului miercuri, 4 iulie. Votul vine în urma avizului favorabil dat cu o zi în urmă de 14 membri ai Comisiei pentru Cultură şi Media și ai Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului după audierea vicepreședintelui Taloș. Procedurile au fost demarate după ce Liliana Ţuroiu a cerut încetarea mandatului de preşedinte al ICR, ulterior fiind numită reprezentant al ICR la Bruxelles.
„Senatul ia act de încetarea mandatului de preşedinte al ICR al doamnei Liliana Magdalena Ţuroiu. Exercitarea, cu caracter temporar, a atribuţiilor de preşedinte revine domnului vicepreşedinte Mirel Taloş, până la numirea noului preşedinte”, se arată în proiectul de hotărâre avizat de cele două comisii permanente.
Mirel Taloș s-a născut în 1973. A absolvit Liceul de Matematică-Fizică din Zalău, în 1992. Studii de filologie hispanică și română la Universitatea București (1992-1996), încheiate cu o teză de licență despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În 1999 a absolvit și Facultatea de Științe Politice a SNSPA. Din 2007 până în 2016 a fost deputat, membru al Comisiei de cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, raportor al comisiei pentru mass-media. A elaborat și susținut inițiative legislative în domeniul artelor și al mass-media. A publicat Partidele politice în tranziție (Editura Libripress, 2002) și Îndrumar în liberalismul politic (Editura Curtea Veche, 2004, cuvânt-înainte de Constantin Bălăceanu-Stolnici). A fost senior editor al publicației Cadran politic (2005-2008) și senior editor al publicației Perspective politice (2004-2007). A fost reprezentant al prim-ministrului în comisia bursei speciale Guvernul României (2005-2007). Este membru al Consiliului de conducere al Institutului de Studii Liberale, pentru care este și lector. Face parte din conducerea Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF), secțiunea „scenariu de film”. A debutat în literatură cu trei proze scurte în revista Conta în 2012 (Uniformele blestemate, Vin tractoarele, Jido Szappan). A mai publicat proză scurtă în revistele România Literară, Contemporanul, Caiete Silvane, Convorbiri Literare şi Literatorul. A publicat romanul Colecționarul de nuduri (Editura RAO, 2018, prefață de Mircea Platon, Premiul pentru volum de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru volum de debut al Revistei Convorbiri Literare, Premiul pentru volum de debut al Revistei Contemporanul). A publicat scenariile de film Casa de pe fundul lacului (în volumul colectiv Utopia, Editura Eubeea, 2018) şi Forţa inocenţei (în volumul colectiv de scenarii de film Cartea cu scenarii, Editura Universitară, 2019). Este titular de rubrică la Revista Contemporanul.