În partea de sud-est a județului Sălaj se află satele Cubleșu și Stoboru, la limita cu județul Cluj, din care multă vreme au făcut parte. Împreună cu satul Ruginoasa, toate aparținând comunei Cuzăplac, sunt retrase, izolate de forfota șoselelor care tranzitează satele noastre, pentru că ulițele nu duc nicăieri, se sfârșesc aici unde parcă și istoria s-a oprit în loc. Este doar o impresie. Istoria și timpul nemilos macină încet ceea ce pare încremenit în timp. Case bătrânești dispar odată cu localnicii care se împuținează, deși unii s-au întors în satul natal după o viață de muncă la oraș.
Am spus că drumurile se opresc și nu duc nicăieri. Totuși, de ceva vreme, un drumeag ce era accesibil doar cu piciorul poate fi mai lesne străbătut astăzi din Cubleșu către Șardu. Chiar și drumul obișnuit a fost asfaltat, abia, tot de curând. Până nu demult, la Cubleșu se ajungea doar pe urmele carelor.
Așadar, din șoseaua ce face legătura între Zimbor și Huedin, un drum se ramifică la stânga și, înainte de a ajunge la Ruginoasa, se mai ramifică o dată, tot la stânga, către Stoboru și mai departe ajunge la Cubleșu. De-a lungul celor două sate, pe dealuri, se mai poate urmări traseul vechiului drum roman. Stoboru a fost cunoscut încă din Evul Mediu pentru nămolul cu efecte terapeutice, un important zăcământ care ajungea la curțile regale din Europa.
De cele două sate se leagă numele a doi meșteri, Urs Broină din Stoboru – constructor și zugrav de biserici, dar și preot – și Mateiu Chioran, din satul Cubleșu – meșter cioplitor care și-a lăsat amprenta pe obiecte de cult, unelte simple, răstigniri, troițe, stâlpi de poartă sau pe frontoanele caselor. La fel ca mulți alți meșteri ai lemnului, aceștia au lucrat în sate din apropiere sau mai îndepărtate, urmele muncii lor fiind menționate de istorici și cercetători ai bisericilor de lemn, însă probabil că multe ne sunt astăzi necunoscute.
Motivul pentru care un străin al locului ar ajunge în satele de origine ale meșterilor și ar căuta un drum ce pare că nu duce nicăieri, este biserica de lemn din Cubleșu ce poartă hramul „Învierea Domnului”, care a fost reclădită la 1769 și este monument istoric.
Biserica se află la capătul satului, pe un deal înalt, de unde se pot vedea alte dealuri în depărtare, de jur-împrejurul bisericii străjuite de un frasin bătrân și crăpat, gata să se prăbușească. În partea de sud și de est este cimitirul cu câteva cruci mai vechi din piatră. Biserica este mică, are planul dreptunghiular, cu absida decroșată, pătrată, a fost tencuită la exterior și parțial la interior și a fost acoperită cu tablă, inclusiv turnul și coiful. Astăzi, doar foișorul deschis, cu umerași ciopliți, cu câte două arcade pe fiecare parte, mai amintește de frumusețea lemnului.
Despre pictura bisericii din Cubleșu, cercetătorii Ioana Cristache-Panait și Ioan Godea consemnează faptul că a fost săvârșită de Urs Broină din Stoboru în anul 1775. Cu mult timp înainte însă, acest meșter a fost menționat de Elie Dăianu, teolog, care leagă numele lui Urs Broină de biserica din Cubleșu. Astăzi, biserica mai păstrează doar o parte a picturii cunoscutului zugrav Urs Broină, tencuiala de pe pereți acoperind o mare parte a acesteia.
Elie Dăianu a fost protopop unit al Clujului și a înființat revista culturală „Răvașul” pe care a condus-o între 1903-1910, iar după 1918 a fost președintele Comisiei Monumentelor Istorice, Secția pentru Transilvania. Povestea meșterului a fost publicată în câteva numere ale revistei și republicată într-o broșură apărută cu ocazia „Conferinței cetită la adunarea despărțământului Hida-Huedin al Asociațiunii”, numărul 2 al broșurii cu titlul „Ursu Broină”, fiind dedicat în întregime meșterului. Tot acolo a fost consemnat faptul că acesta ar mai fi pictat biserica din Tămașa și din Stoboru, dar și altele care nu se mai știu.
(Fragment din suplimentul revistei „Caiete Silvane” – Meșteri ai satelor sălăjene Cubleșu și Stoboru)
Valeria Lehene
