Marţişorul sălăjean a poposit la Szeged

 Daniel Mureşan

La sfârşitul săptămânii trecute, la Consulatul General al României la Szeged din Ungaria a avut loc o manifestare dedicată Mărţişorului şi zilei de 8 Martie. Acţiunea a fost organizată de Consulatul General al României la Szeged, în colaborare cu Catedra de Limba şi Literatura Română din cadrul Facultăţii de Pedagogie „Juhász Gyula” a Universităţii Szeged, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj şi şcoala generalã bilingvă din Batania – Ungaria. La invitaţia Consulului General al României la Szeged, sălăjeanul Ioan Fodoreanu, meşterul şi rapsodul popular Ileana Graţiana Pop, referent al Centrului de Culturã şi Artă al Judeţului Sălaj, a fost prezentă la manifestare, oferind mărţişoare tradiţionale tuturor celor prezenţi şi vorbind despre tradiţiile judeţului Sălaj. P.S. Siluan – episcop al Eparhiei Ortodoxe din Ungaria, alături de profesori şi elevi ai instituţiilor de învăţământ, au apreciat buna păstrare a tradiţiilor în judeţul Sălaj, cât şi preocuparea pentru ducerea lor mai departe. Cu acest prilej, Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a făcut o donaţie de cărţi şi reviste din partea instituţiei ce o conduce, dar şi din partea Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj şi a redacţiei cotidianului Magazin Sălăjean. Manifestarea a fost un bun prilej pentru consolidarea colaborării cu Consulatul General al României la Szeged, cât şi cu comunitatea românească din ţara vecină.

One Thought to “Marţişorul sălăjean a poposit la Szeged”

  1. Oferta atractiva !

    Stop! Oferta de lucru pentru voi se afla aici! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim

    curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori

    de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este

    garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time,

    la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si

    de viitor.Detalii la adresa de email: marina.300.info@gmail.com

Leave a Comment