Marea artă culinară a țărăncilor din satul tradițional: mâncarea de post

Măncârurile de post erau surprinzător de diversificate iar gospodinele încercau să suplinească lipsa proteinei animale cu nutrienți cu valoare calorică mare, care să facă mâncarea gătită cât mai sățioasă:
„În post…no, ce făceam, făceam zamă dă păsulă verde când iera, când nu, dă păsulă uscată, şi zamă dă hiribe. Apoi mai făceam şi mămăligă de hiribe. Fierbeam bine cartofii şi-i zdrobeam. Câte unii aveau zdrobalău dân ala, mare, cu picioare, ca un fel de scaun dă lăut, da noi nu aveam numa unu mic, ori le zdrobeam cu furcuţa; şi prăjeam în cratiţa cea de tuci o ceapă mare, în oloi, cu multă poprică roşie, dulce, şi sare, şi le amestecam şi făceam, aşa mămăligă dă hiribe; era tare bună cu morături, cu pepeni ori cu curechi morat.
Tot în post făceam laşte: făceam aluat, ca cel de pătură, de tăieţei, dar fără ou, şi-l întindeam tare cu sucitoarea pe lopitău şi apoi puneam câte on vârf de lingură de silvoiz aşe, pă şire; după aia puneam iară o foaie de aluat pă deasupra şi apăsam bine în jurul silvoizului şi după aia tăiam cu cuţitu şi ieşeau pătrăţele mai mari, cu dulceaţa în mijloc. Le fierbeam şi după ce le strecuram le puneam în pesmet prăjit şi ierau tare bune” – Ludovica Gui, a Găvrilii Jerului, 1929, Valcău de Jos – Sălaj.
„Dă post, să făceau plăcinte cu corompere rântălite, cu cureki călit cu sare și piper, să punea în plăcinte; păsulă zolită, care să mânca cu morătură și cu ceapă părgălită, topită, cu oloi și on pic de piparcă; zamă de păsulă așe, cu zamă, cu rântaș.
Și fierbeam grăunțe în postu mare: alejeam grăunțele mai sănătoase și să spălau în două-trii ape și le puneau la fiert și mâncam; și laște: frământam aluatu cu oloi și cu silvoiz, și erau tare bune, cu silvoiz dă prune făcut în căldare; și făceam o foaie de pătură și puneam silvoizu și o-mpăturam și o tăiam așe, ca laștele, și cu pesmet în oloi prăjit.
Și făceau demult cici frământați cu corompere și făceau una așe, lungă și o tiiau în bucățele și iară făceau mniez de pită, așe, ca pezmetu, părgălit în oloi, și băgau cicii pân iel; mămăligă cu cureki călit și cu moare… tăte le aducea aicea și ne făcea așe măicuța, numa să postim, măicuța săraca; ne făcea lângalauă, din aluat de pâine, de post și alea…” – Maria Coste, 1944, Meseșenii de Jos – Sălaj.
„Făceam mălai, aşe cum fac pita. Îl opăream sara, cu apă caldă şi dimineaţa făceam un pic de aluat de casă, mojoucă, un aluat sfărmat, pă care îl puneam într-o straiţă ori îl puneam în borcan cu sare şi îl ţâneam special pântru copt. Îl sfărmam pă masă, ca pă tăieţei, şi îl puneam în sac. Mojouca o făceam când fierbeam prunele şi luam spumă de-aceie după prune; o frământam ţapănă tare şi o lăsam să steie şi după aceie o frecam şi o sfărmam şi o uscam şi foloseam din mojouca aceie dă trii-patru ori. Mălaiu îl frământam cu on pic de aluat făcut din fărină dă grâu, să fie mai bun şi îl coceam în cuptor.
Făceam şi prăjitură dă mălai, tăt aşe, cu mălai oprit şi puneam două ouă şi on pic de zahăr şi era tare bună prăjitura ceie de mălai” – Maria Gavriluţ, 1940, Porţ – Sălaj.
„Când să intra în post, să spălau vasele cu leșie și făceam mâncare de post. Să făcea oțăt de pere pădurețe; făceam zamă de poame uscate, le puneam de toamna la uscat în pod, mămăligă cu silvoiță și mămăligă cu varză murată, pusă în straturi, tăt on strat de mămăligă și unu de varză și puneam oloi de la oloire; făceam tomnași părgăliți: să călea on pic de ceapă, cu morcov, pătrunjel și hribe uscate și să puneau păstă asta tăieței uscați, fără ou și aceie era o zamă bună. Și mazăre, adică fasole și cartofi. Zama să găta cu rântaș și și cu zamă de porodici.
Ne trăjam sara și făceam cipcă și mâncam grăunțe fierte; băga câte o oală de grăunțe și aia era mâncarea. Și cocoși făceam, de cină, cu ciuru. Și topală de cartofi, de pere, cu usturoi, și era bun. Carnea… să tăia o dată, duminica, o găină, și atâta. Piroștele să făceau cu păsat și cu hribe uscate. Dimineața mâncam mămăligă cu lapte, la prânz să făcea oarice zamă, de cartofi, de porodici, de fasole și sara să mai făcea ceva, și gata.
Să făcea silvoiță, era cine avea căldare și o dădea la tătă lumea pântru on pic de plată. Din prune bristițe. Pântru prunele grasă trebuia strecurător. Era strecurător mai mare și să strecura pân ea. Și zama să mai fierbea o dată. Nu să punea zahăr și să făcea tare. La aceie cu zahăr, mai târziu, i-o zis dulceață.
Erau oale de pământ și era una mai mare cu care să ducea mâncarea la câmp, aceie era hârboi. Și era o peteică de spămă, din ață de cânepă, și era făcută cu împletituri și în ea să punea oala și să putea duce mâncare la lucrași la câmp. Și erau ulcele de pământ în care să punea laptele la prins, că aveam mulți ghiboli.
Când tăiam oaie, făceam guiaș. Când să desfăca mâlaiu, să făcea guiaș din ala pă carne de oaie. Iară când făceam piroște sau cârnați, tăiam carnea cu cuțitu ori cu toporișca pă tăietor, nu avea nimeni mașină de tocat, ce era așe, dăraburi mai mari” – Susana Cormoș, 1949, Surduc – Sălaj.
„Mâncam mălai, pită dă mălai. Mergeam la moară, că era moară în sat, şi măcinam mălaiu şi cerneam fărina şi coceam. Nu aveam drojdie, da aveam aluat de casă. Prima dată opăream făina şi o lăsam până să răceşte şi după aia puneam aluatu ala şi o frământam. Aluatu ala îl lăsam, aşe, cât îi on pumn, pă data viitoare, că dospea şi era în loc dă drojdie. Frământam, şi când era dospit îl tomneam bine pă lopată şi îl băgam în cuptor pă pănuşi. Îl mâncam în loc de pită, cu orşice. Numa la Paşti şi la Crăciun era pită de grâu, în rest nu era numa de mălai” – Mărie Sabou, a Gligoresii, 1942, Chilioara – Sălaj.
„Mălaiu îl făceam aşe, că puneam fărina dă mălai şi o clocoteam şi o opăream întie, o puneam în covată, cu apă clocotită şi cu o lingură de lemn o învăleam. O lăsam să se opărească. Şi apoi îl frământam şi îl lăsam la dospit mălaiu. No, atuncea făceam focu în cuptor şi până atunci mălaiu dospea bine şi după aceie puneam mălaiu aşe, coc, pă frunze dă pănuşi, şi îl băgam în cuptor. Era dulce şi aşe era dă bun când îl scoteam din cuptor… Făceam câte un cocuţ mai mic pântru prunci, abia aşteptau să să coacă, că le plăcea tare mult. Am avut o nepotucă şi acolo stetea în gura cuptorului până când scoteam cocuţu dă mălai.
În post făceam păsulă, piciouci cu oloi, piciouci frecaţi, ori zamă dă păsulă şi dă piţouci, aşe, cu porodică. O gătam cu porodică, când aveam, da mai dămult dacă nu aveam porodică o acream cu oţet, pus în rântaş.
Culejeam porodicile şi le spălam şi le zdrobeam aşe, cu mâna, le tăiem şi le fierbeam şi după aceie le trăjeam prin sâtă şi le strecuram dă hospe şi le puneam în ieji, să le avem iarna pântru acrit zama.
Făceam colac înmoiet cu apă, ca pita, da de sărbători puneam şi ou, şi lapte, să fie mai bun. Puneam în el nucă, scoacă dă vacă, silvoiţ” – Mărie Meseşan, a lui Victor, 1943, Chilioara – Sălaj.

Dr. Camelia Burghele, etnolog
(articol apărut cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, www.muzeuzalau.ro)

One Thought to “Marea artă culinară a țărăncilor din satul tradițional: mâncarea de post”

  1. […] lăut, da noi nu aveam numa unu mic, ori le zdrobeam cu furcuţa; şi… Articolul Marea artă culinară a țărăncilor din satul tradițional: mâncarea de post apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment