Graţie proiectului „Luminile Codrului”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) în judeţele Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, şi implementat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ)Sălaj, în parteneriat cu Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Asociaţia de Dezvoltare „Pro Maja” din Bogdand, judeţul Satu Mare, în cele trei judeţe precizate au fost înfiinţate trei puncte de informare cultural-turistică.
„Luminile Codrului” are ca nucleu de interes zona etnografică „De sub Codru”, al cărei pol de dezvoltare este oraşul Cehu Silvaniei. Aceasta este o zonă bogată în tradiţii populare, în obiceiuri, cu un folclor variat şi autentic, cu tradiţie meşteşugărească specifică, cu un potenţial de resuscitare, valorificare şi conservare a aspectelor arhaice ale habitatului rural. Astfel, prin implementarea acestui proiect, au fost aduse la lumină valori culturale neglijate şi în pericol de dispariţie, iar în curând se va realiza o promovare a acestora atât la nivel regional cât şi naţional. Potrivit reprezentanţilor CCAJ Sălaj, pe durata proiectului au fost selectate trei clădiri – la Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, Băseşti – Maramureş şi Corund, din comuna Bogdand, judeţul Satu Mare – cu o vechime mai mare de 80 de ani, reprezentative arhitectural, care vor fi amenajate ca puncte de informare cultural-turistică, cu o expunere de tip muzeal, oferind vizitatorilor un circuit reprezentativ pentru Ţara Codrului. Proiectul a propus şi trei sesiuni de instruire cu câte zece participanţi fiecare şi o durată de trei zile. Pe durata instruirii, participanţii au primit informaţii şi competenţe de bază din următoarele domenii: ghidaj, derularea de programe educaţionale, orientarea către client, comunicare, marketing şi management operaţional. Implementarea proiectului va demonstra autorităţilor locale că resursele culturale disponibile pentru valorificare turistică sunt mult mai diferenţiate decât cele deja cunoscute şi supra-exploatate, uzate şi aflate la limita capacităţii de absorbţie. În mod practic, proiectul urmăreşte diversificarea ofertei cultural-turistice locale şi valorificarea resurselor culturale existente. Implementarea cu succes a proiectului va permite auto-întreţinerea şi dezvoltarea rezultatelor pe baza componentei economice a utilizării resursei culturale.
Astfel, la începutul acestei săptămâni a avut loc inaugurarea punctului de informare culturală, cu caracter muzeal, organizat în clădirea Şcolii vechi din satul Corund, comuna Bogdand, judeţul Satu Mare; inaugurea punctului de informare culturală cu caracter muzeal organizat în clădirea Clubul Copiilor din Cehu Silvaniei , judeţul Sălaj şi inaugurarea punctului de informare culturală, cu caracter muzeal şi închiderea proiectului, la Casa Memorială “George Pop de Băseşti” din satul Băseşti, comuna Băseşti, judeţul Maramureş.