Vestigiile de epocă romană din județul Sălaj au fost declarate monumente istorice de interes mondial. Monumentele militare romane, forturile, fortificațiile și turnurile de apărare identificate ca structuri ale frontierelor Imperiului Roman în Dacia au intrat oficial în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Despre semnificația pentru România, în general, și pentru județul Sălaj, în special, a înscrierii dosarului „Frontierele Imperiului Roman – Dacia” în lista obiectivelor culturale a căror valoare a fost unanim recunoscută prin reprezentanţii UNESCO, am discutat cu dr. Felix Marcu, manager al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și președinte al Comisiei Naționale „Limes”. „Frontierele romane ale Daciei, recunoscute acum ca făcând parte din Patrimoniul Mondial, contribuie substanțial la valoarea universală excepțională a Frontierelor Imperiului Roman (FRE), recunoscute în 2005 ca un sit unitar. Specificul limesului dacic îl reprezintă diversitatea foarte mare a peisajelor pe care le traversează, ceea ce a determinat răspunsuri diferite din partea inginerilor romani în momentul în care au decis unde și cum să construiască fortificațiile, turnurile, așezările sau barajele care constituie aceste granițe. În județul Sălaj se găsesc unele dintre cele mai spectaculoase situri, cel mai important fiind sistemul de fortificații și așezări de la Porolissum. Din cele peste 300 de situri care formează FRE-Dacia, o treime se află în județul Sălaj; practic, întreg județul este străbătut de la sud-vest la nord-est de liniile de frontieră romană. De-a lungul culmilor Meseșului se dezvoltă un limes montan, alcătuit dintr-o rețea complexă de turnuri de semnalizare situate pe înălțimi. Fortificațiile ocupate de trupele auxiliare romane, compuse din soldați aparținând unor populații din toate colțurile Imperiului Roman, de la britoni și hispani la palmyreni și mauri, se aflau, în general, în văi (ale Someșului, Agrijului și Almașului), cu excepția castrului de la Porolissum. Prin urmare, în județul Sălaj se află acum cele mai multe monumente din România incluse în Patrimoniul Mondial (subl. n.), iar înscrierea lor pe listele Patrimoniului Mondial reprezintă recunoașterea internațională a importanței acestor situri pentru istoria universală”, ne-a declarat arheologul care a condus echipa ce a pregătit înscrierea limesului dacic în UNESCO.
Dobândirea statutului de monument UNESCO
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), înfiinţată la sfârşitul anului 1945, la scurt timp după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, şi-a propus să sprijine identificarea, protejarea şi conservarea bunurilor culturale și naturale care prezintă o valoare excepțională pentru moștenirea comună a umanității. Document reprezentativ în acest sens, Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cuprinde situri (monumente și locuri) de mare valoare pentru umanitate, în concordanță cu elementele și criteriile prevăzute de Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, semnată în 1972. În prezent, Lista Patrimoniului Mondial conţine 1223 de situri din 168 de ţări. 952 dintre ele sunt culturale, 231 naturale, 40 fiind mixte. Ele au o valoare universală și sunt de neînlocuit.
Programul național „Limes” a fost inițiat de către Ministerul Culturii la sfârșitul anului 2014. A avut ca obiectiv întocmirea documentației privind monumentele care compun granița romană de pe teritoriul României, cel mai mare monument unitar de patrimoniu din țară, contribuind cu unul dintre cele mai lungi sectoare, de peste 1.500 km, la monumentul unic UNESCO „Frontiers of the Roman Empire”. Programul Național „Limes” a fost coordonat de trei muzee naționale: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a României din București și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.
Printr-un ordin al autorității publice centrale responsabile de elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii s-a constituit Comisia Națională „Limes” – forul științific cu rol de coordonare și control al activităților de cercetare și a celor necesare întocmirii documentației pentru clasarea obiectivelor limesului roman din România. Comisia Națională „Limes”, formată din specialiști în arheologie și istorie militară romană, a identificat și a cartat siturile arheologice de pe traseul granițelor romane de pe teritoriul României, evidenţiind valoarea culturală deosebită a limesului din vechea provincie Dacia.
Procedura de înscriere a granițelor Imperiului Roman de pe teritoriul actual al României în lista celei mai renumite organizații mondiale pentru educație, știință și cultură a fost una laborioasă. Statul român a înaintat în 31 ianuarie 2023 dosarul de nominalizare a Frontierelor Imperiului Roman pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Documentația a fost elaborată de reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, coordonați de Felix Marcu și Monica Gui și de cei ai Institutului Național al Patrimoniului, coordonați de Irina Iamandescu și Raluca Grama.
Dosarul depus la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO din Paris s-a aflat timp de un an și jumătate în procedură de evaluare în vederea stabilirii recomandărilor ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor – organ consultativ al UNESCO care se ocupă de obiectivele culturale, are reprezentanţi naţionali şi este format din experţi internaţionali). În perioada 8-21 august 2023 s-a desfășurat în România misiunea tehnică de evaluare a ICOMOS. Aceasta a fost organizată de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în colaborare cu Comisia Națională „Limes”, autorități centrale, județene și locale, precum și cu muzee și direcții pentru cultură din județele implicate. A fost analizată situaţia în teren a siturilor, din punct de vedere al autenticităţii, al integrităţii, al stării de conservare, dar şi a acţiunilor pentru protecţia şi gestiunea acestora, precum şi a zonelor lor de protecţie. Procesul de evaluare a continuat cu solicitări de informații suplimentare și răspunsuri din partea României, precum și cu o întâlnire tehnică a coordonatorilor dosarului cu ICOMOS la Paris.
În data de 27 iulie 2024 dosarul referitor la limesul dacic, parte componentă a sistemului de fortificații al Imperiului Roman, a primit acceptul pentru a fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată la cea de-a 46-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, reunit în India, la New Delhi.
Referitor la cercetarea siturilor arheologice din județul Sălaj și la provocările în întocmirea dosarului pentru UNESCO, dr. Felix Marcu ne-a spus: „Siturile de pe limesul dacic sunt cunoscute de mult timp, în special cele din județul Sălaj, unde cercetările au fost inițiate încă din secolul al XIX-lea, de Torma Károly, urmat de mulți alți cercetători. În prezent, este conștientizată importanța acestor frontiere și faptul că ele sunt similare cu cele din Anglia și Germania. Fortificațiile de dimensiuni mai mari, cum este castrul de la Porolissum, au fost relativ ușor de înregistrat din punct de vedere topografic; însă, cu ajutorul metodelor moderne (LiDAR, măsurători geofizice, fotografii aeriene etc.), am aflat mult mai multe detalii legate de ruinele din afara castrului propriu-zis. Restul castrelor (Buciumi, Românași, Brusturi sau Tihău) sunt situate în văi, majoritatea fiind ușor accesibile și recognoscibile. Totuși, turnurile de semnalizare (aproximativ 100 în județul Sălaj) au fost foarte greu de identificat. Aceasta a reprezentat cea mai importantă muncă de documentare, inițial realizată pe teren, echipe de arheologi străbătând pădurile și drumurile greu accesibile în căutarea lor. Cercetările non-invazive, geofizice, scanările aeriene (LiDAR) și fotografiile aeriene ne-au ajutat la cartarea lor precisă și la identificarea unui număr mai mare față de cel cunoscut, clarificând astfel aspecte legate de strategia armatei romane, mereu adaptată la condițiile locale. După efortul de documentare, a urmat o muncă de peste un an pentru elaborarea dosarului de nominalizare, o sarcină inedită pentru specialiștii de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, instituția responsabilă de zona de vest și de nord a Daciei, cea mai complexă și cu cele mai numeroase situri arheologice înscrise. Sprijinul colegilor de la Institutul Național al Patrimoniului și de la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a fost esențial, la fel și cel al specialiștilor din Comisia Națională «Limes». Provocarea cea mai mare, pe care o știam, dar pe care am conștientizat-o mai serios în timpul misiunii tehnice ICOMOS din vara anului 2023, a fost cea legată de administrarea siturilor. Starea de conservare și valorificarea unora dintre acestea este precară, iar acest lucru trebuie să devină o prioritate pentru autoritățile locale, județene și naționale. În cazul Sălajului, proiectele de restaurare de acum aproape 10 ani de la Porolissum și Buciumi au afectat autenticitatea și integritatea siturilor. Întregul efort de documentare și realizare a dosarului a fost posibil datorită inițierii, în 2014, a Programului Național «Limes», finanțat de Ministerul Culturii”.
Siturile arheologice din Sălaj de pe lista UNESCO
Limesul roman (sistemul de apărare al Imperiului Roman de la granițele provinciilor) reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice de pe glob. Se întinde de la Oceanul Atlantic în vest, la Marea Neagră în est, din Scoția centrală în nord, până la limitele de nord ale Saharei în sud. Are o lungime de circa 7.000 km, fiind format din bariere liniare (valuri de pământ cu palisade sau ziduri de piatră), castre legionare și auxiliare, turnuri de supraveghere, drumuri militare folosite pentru patrulare ori pentru deplasarea trupelor romane și numeroase așezări civile. Granița provinciei romane Dacia sau Limes Dacicus, cel mai lung sector de frontieră terestră romană din Europa, a fost operațională timp de 165 de ani, între 106 și 271. Era alcătuită din trei secțiuni: Limes Porolissensis, Limes Alutanus și Limes Transalutanus. Limesul roman proteja Dacia de populațiile barbare, controla mișcările, asigura accesul la resurse valoroase de aur și sare și străbătea Transilvania, Oltenia şi o mică parte din Banat şi Muntenia.
În cadrul dosarului „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”, au fost nominalizate pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial 277 de situri arheologice din 16 județe, cele mai multe, 112, fiind în Sălaj, care deține o bogată istorie şi zestre în vestigii arheologice, răspândite în aproape întregul teritoriu al judeţului. Celelalte situri sunt localizate în județele: Bistrița-Năsăud (39), Cluj (29), Hunedoara (18), Caraș-Severin (14), Alba (11), Mureș (9), Vâlcea (8), Argeș (8), Harghita (6), Teleorman (5), Olt (5), Covasna (5), Brașov (5), Mehedinți (2) și Sibiu (1).
Agrij, Băbeni, Buciumi, Creaca, Fildu de Jos, Gâlgău, Horoatu Crasnei, Ileanda, Jibou, Lozna, Meseșenii de Jos, Mirșid, Poiana Blenchii, Românași, Surduc, Treznea și Zalău sunt unitățile administrativ-teritoriale sălăjene care dețin componente ale frontierelor Daciei romane.
Sunt incluse șase din cele șapte castre romane din Sălaj: Buciumi, Românași – Largiana, Brusturi – Certiae, Porolissum – Pomet și Citera și Tihău (excepție face castrul de la Sutoru – Optatiana care a fost exclus în propunerile pentru lista UNESCO din cauza lucrărilor de la unul dintre tronsoanele Autostrăzii Transilvania). Porolissumul – cel mai important brand sălăjean și o atracție arheologică și turistică unică la nivel european și mondial – reprezintă cel mai important sit de epocă romană inclus pentru nominalizarea în Lista Patrimoniului Mondial în dosarul „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”. Porolissumul a fost un centru militar de graniță stabilit încă din anul 106 de împăratul roman Traian pentru a apăra trecerea principală dinspre Munții Carpați (Meseș) spre provincia romană. De-a lungul timpului, castrul a găzduit numeroase unități auxiliare, cele mai cunoscute fiind Legiunea a IV-a Flavia Felix, Legiunea a XIII-a Gemina și Legiunea a V-a Macedonica. În anul 123, datorită importanței militaro-strategice și economico-comerciale, Porolissumul, cea mai nordică așezare romană din provincia Dacia, a devenit capitala provinciei Dacia Porolissensis. Un moment important în istoria așezării a fost vizita din anul 214 a împăratului roman Marcus Aurelius Antoninus Caracalla.
Din spaţiul administrativ sălăjean sunt incluse în dosarul „Frontierele Imperiului Roman – Dacia” situri arheologice din 38 de localități. Obiectivele de pe fosta graniță a Imperiului Roman sunt în: Agrij (Coasta Lată, Osoiul Ciontului 2), Bârsău Mare (Cetate), Bozna (Osoiul Ciontului 1), Brebi (Comorâște, Dealul Mare 3, Dealul Mare 4), Brusturi (Certiae/La Tâlhăroasei Ruine), Buciumi (Coasta Ogrăzii 1, Coasta Ogrăzii 2, Dosul Șigăului, Grădiște, Groapa Mare, Pădurea Dosu, Poiana Șeredanilor), Căpâlna (Dealul Hanului, Hotroapă), Ciglean (Vârful Cigleanului 1, Vârful Cigleanului 2), Cliț (Fața Chicerii), Cormeniș (Râpa Malului 1, Râpa Malului 2), Dăbâceni (Coama Pietrar 1, Coama Pietrar 2), Fălcușa (Dealul Muncelului), Fildu de Sus (Grebăn), Gâlgău (Casa Popii, Șaua Dealul Arsurei, Valea Strâmturei), Glod (Toaca Glodului 1, Toaca Glodului 2), Hurez (Arsură 1 & 2, Cornul Vlașinului 1 & 2, Dealul Boului – La Frapsin – Coasta Julii, Dealul Boului – Șumanda, Dealul Boului – La Frapsin, Dealul Mare, Dealul Prislop 2, Dealul Prislop 5, Dealul Prislop 7, Între Dealul Mare și Arsură, La Frasin 1, La Frasin 2, Poic, Sub Cornet, Sub Cornet 1), Huta (Dealul Cozlii, Salhiger), Ileanda (Dealul Ciuha, La Căsoi), Lozna (Curmăturița 1, Curmăturița 2), Meseșenii de Sus (Coasta Ciungii 1, Vârful Ciungii), Mirșid (Dealul Mare 1, Dealul Mare 2, La Strâmtură 2 – Pârâul Lupilor, Poguior), Moigrad (La Poiana de Sus), Negreni (Dealul Hoancelor, Poiana la Arbore), Popeni (Dealul Mănăstirii, Dealul Racova, Dumbravă, Voievodeasa 3), Preluci (Piatra Prelucilor 1, Piatra Prelucilor 2), Prodănești (Pe Șanț), Rogna (La Bontauă), Românași (Dealul Hențeșu, Largiana/Cetate), Sângeorgiu de Meseș (Dealul La Frasini 1, Dealul La Frasini 2), Stâna (La Balize, La Oroieși), Stârciu (Dealul Secuiului, Dealul Secuiului), Surduc (Deasupra Văii Hrăii), Tihău (Dealul Cucului, Grădiște, Pe Grădiște), Treznea (Gura Teghișului, Cărbunarea, Coasta Ciungii 2, Dealul Mănăstirii, Vârful Obârșiei), Valea Leșului (Piciorul Andreichii 1, Piciorul Andreichii 2, Țiclău), Var (Dealul Tărăvăilor), Zalău (Dealul Celor Șase Cai, Dealul Dojii 1, Dealul Dojii 2, Deasupra Șesurilor Tâlhăroasei, La Nord de Pârâul Măgurii, Lângă Masa Craiului, Măgura Stânii 2, Pădurea Orașului 1, Pădurea Orașului 2, Poieniță, Sub Măgura Stânii) și în cartierul zălăuan Ortelec (Dealul Clocoțăl, Dealul Măgurice 1, Dealul Măgurice 2, Dealul Măgurice – La Strâmtură 1). Unele obiective se află în arealul a două unităţi administrativ-teritoriale: Dealul Boului – Măgurița, Dealul Prislop 3, Dealul Prislop 4 din Sângeorgiu de Meseș și Hurez, Dealul lui Gyuri din Huta și Hurez, respectiv siturile arheologice La Cărbunari și Sub Păstaie aparținând de Treznea și Zalău. Caracteristicile limesului roman se păstrează cel mai bine în zona Porolissumului, ansamblul arheologic întinzându-se pe teritoriul administrativ al localităților Jac, Moigrad, Brebi și al așezării Ortelec, înglobată în suprafața teritorială a orașului Zalău sub formă de cartier.
Justificarea valorii universale excepționale
Valoarea universală excepțională a limesului dacic a fost fundamentată pe trei dintre cele zece criterii de selecție, prevăzute în Ghidul Operațional pentru Implementarea Convenției Patrimoniului Mondial.
Conform criteriului II, obiectivul înfățișează un exemplu important de punere laolaltă a valorilor unor comunităţi diferite dintr-o anume epocă ori arie culturală, prin elemente de dezvoltare a arhitecturii sau tehnologiei, arte monumentale, proiecte urbane sau design peisagistic. „Vestigiile frontierelor romane ale provinciei Dacia, constituie, alături de Limesul Germano-Retic, Zidul lui Hadrian și Valul lui Antoninus Pius, cele mai semnificative elemente ale frontierelor romane, prezente în Europa. Castrele, burgurile, turnurile, valurile, zidurile, alături de infrastructura conectată și așezările civile indică un schimb important de valori umane și culturale, la apogeul Imperiului Roman, prin dezvoltarea arhitecturii militare romane, extinzând cunoștințele tehnice în construcții și management până la marginile Imperiului. Aceste structuri reflectă impunerea unui sistem complex de graniță societăților existente începând din partea de nord a Imperiului Roman, introducând în premieră instalații militare și așezările civile dependente conectate printr-o rețea extinsă de infrastructură. Frontierele romane nu au fost o barieră impermeabilă, ci au controlat și permis mișcările populațiilor: nu doar a trupelor militare, ci și a civililor și a negustorilor. Astfel, au declanșat schimbul de valori culturale prin dislocarea soldaților și civililor de diferite etnii. Acest fapt a provocat schimbări profunde și dezvoltări în regiunile afectate, în ceea ce privește obiceiurile de așezare umană, arhitectură și peisagistică, într-un cuvânt, organizarea spațiului înconjurător. Chiar și în ziua de azi, frontierele romane sunt o parte evidentă a peisajului”, se arată pe site-ul www.limesromania.ro.
În conformitate cu criteriul III, obiectivul reprezintă o mărturie unică sau cel puţin ieşită din comun a unei culturi tradiţionale, a unei civilizaţii în viaţă sau dispărută. „Ca parte integrantă a sistemului general defensiv al Imperiului Roman, limesul dacic are o valoare culturală extraordinară. Este o mărturie incontestabilă a maximei extinderi a puterii Imperiului Roman, prin consolidarea frontierei sale nordice, constituind o manifestare fizică a politicii imperiale romane. Ilustrează ambiția Imperiului Roman de a domina întreaga lume, pentru a-și impune legile și stilul de viață într-o perspectivă de termen lung. Este mărturie a colonizării romane în teritoriile aferente, a distribuirii culturii romane și a tradițiilor variate – militare, inginerești, arhitecturale, religioase, economice și politice – și a numeroaselor așezări umane asociate apărării statului, care contribuie la înțelegerea vieții soldaților romani și a familiilor lor, în această parte a Imperiului”, menționează Comisia Națională „Limes” pe site-ul dedicat programului.
Conform criteriului IV, obiectivul este un exemplu ieşit din comun al unei tipologii de construire, ansamblu arhitectural sau tehnologic sau peisaj care să ilustreze un stadiu semnificativ al istoriei omenirii. „Limesul dacic este un exemplu remarcabil al arhitecturii militare romane, al tehnicilor de construcție și evoluției lor, desăvârșite de inginerii vremii, de-a lungul mai multor generații. Demonstrează varietatea și sofisticarea răspunsului romanilor la topografia specifică și climat, sau la circumstanțele politice, militare și sociale din partea de nord a Imperiului, care se găsesc în toată partea europeană a Imperiului și astfel influențează majoritatea evoluțiilor ulterioare în această parte a lumii”.
Oportunitate pentru dezvoltarea turismului
Includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este, în primul rând, o chestiune de prestigiu. Din obiectiv de interes local sau naţional, un sit devine bun cultural al întregii umanități. Orice monument de pe lista UNESCO este o carte de vizită a unei ţări, a regiunii sau a locului în care se află. Dacă turiștii nu pot aprecia care dintre obiectivele dintr-o țară sunt importante, eticheta de sit UNESCO le dă garanția că au fost alese de experţi şi că merită văzute. Pe lângă faptul că sunt recunoscute la nivel internațional, siturile sunt puse sub protecţia unei legislaţii speciale. Statele se angajează să ia măsuri pentru protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a acestor valori excepționale.
Obiectivele de pe Lista Patrimoniului Mondial pot beneficia de asistență de specialitate din partea reprezentanților UNESCO, pot fi restaurate din finanţări internaţionale și pot genera noi parteneriate și investiții în activități economice (în mod specific, turism) care să valorifice patrimoniul cultural-istoric în beneficiul comunităților locale. Intervențiile și descărcările de sarcini în zonele adiacente trebuie să țină cont de cele mai bune practici de conservare, întreținere și modernizare a patrimoniului cultural.
Prezenţa în listă a bunurilor culturale recunoscute pe plan internațional poate aduce după sine mai mulţi turişti. Obiectivele pot deveni importante puncte de atracție turistică și pot aduce un plus de vitalitate în economia comunităților locale. De asemenea, pot reprezenta o bază de plecare pentru diversificarea turismului cultural.
Referitor la avantajele includerii în patrimoniul UNESCO din punct de vedere al cercetătorilor, turiștilor, administrațiilor locale, dr. Felix Marcu ne-a declarat: „Implicarea societății civile în cunoașterea și valorificarea siturilor arheologice va fi un avantaj. Acest lucru s-a întâmplat și continuă să se întâmple în toate țările europene care au segmente din aceste frontiere incluse în Patrimoniul Mondial. Exact acest lucru fac numeroase organizații neguvernamentale din Europa, care stimulează în primul rând turismul cultural. Ar fi bine ca obiectivele turistice din județ să fie interconectate, pentru a se putea dezvolta rute culturale diverse. Trebuie să urmăm exemplul altor țări, deoarece, de la Anglia până la Slovacia, siturile arheologice care aparțin limesului sunt înscrise în UNESCO, iar societatea civilă profită de acest lucru, în primul rând, printr-o dezvoltare sustenabilă a turismului local și prin adaptarea ofertelor tradiționale și culturale. Autoritățile trebuie să protejeze siturile și să le valorifice. Cu emblema UNESCO, sunt convins că atât specialiștii, cât și societatea civilă și autoritățile locale și județene vor putea accesa mult mai multe fonduri, cu șanse mai mari de reușită”.
Moștenirea romană din județul Sălaj poate face obiectul unor strategii locale și regionale de valorificare și promovare turistică. În plus, recunoașterea internațională conferită prin înscrierea în lista UNESCO poate fi un argument pentru dezvoltarea sau aplicarea unor politici naționale în domeniul protejării patrimoniului cultural.
Siturile de pe Lista Patrimoniului Mondial sunt studiate mai îndeaproape, sunt făcute cunoscute prin programe și proiecte științifice și educaționale. Autoritățile pot să inițieze programe în vederea creșterii gradului de conștientizare în rândul tinerilor (elevi și studenți) a importanței monumentelor istorice (vizite, dezbateri, conferințe, tabere, acțiuni de voluntariat). Zidul lui Hadrian și Valul lui Antoninus Pius din Marea Britanie, respectiv Limesul Germano-Retic sunt modele demne de urmat pentru „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”. Cele trei monumente din patrimoniul mondial UNESCO sunt exemple elocvente privind modul în care autoritățile din teritoriile în care se află aceste bunuri culturale demonstrează interesul în păstrarea patrimoniului cultural și preocuparea privind punerea în valoare a siturilor. Cele trei porțiuni de graniță romană au transformat regiunile lor prin turism, activități educative și manifestări culturale. Autoritățile statului român și cele din localitățile pe a căror rază se află elementele limesului roman pot beneficia de vasta experienţă acumulată în Marea Britanie și Germania în administrarea unor segmente din ansamblul UNESCO.
Includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO vine și cu reguli și responsabilități. Autorităţile trebuie să se asigure că este menţinută integritatea obiectivelor istorice. De asemenea, trebuie să aibă o strategie pentru gestionarea turismului, iar criteriile de selecție care au stat la baza includerii în patrimoniul UNESCO trebuie menținute. Lipsa de acțiuni și de evenimente educative și culturale care să promoveze obiectivele de patrimoniu, lipsa investițiilor în infrastructura de acces, gradul scăzut de implicare și responsabilizare a autorităţilor publice în gestionarea bunurilor de patrimoniu și în exploatarea corespunzătoare a mediului şi a teritoriului, în folosul dezvoltării turismului, nu pot aduce beneficii, nici pentru comunitățile locale, nici pentru țară.
Am discutat cu dr. Felix Marcu și despre responsabilitățile ce le revin autorităților din localitățile pe a căror rază se află elemente ale limesului roman. „În prezent se lucrează la un plan extins de management al siturilor, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, de aceea colaborarea cu autoritățile locale și județene este esențială, pentru o bună administrare în viitor, aplicarea celor mai bune metode de conservare și restaurare, precum și elaborarea de strategii privind cercetarea și conservarea. Se aplică legislația din România dedicată patrimoniului și asupra acestor situri, care este suficient de bună, dar necesită adaptare; prin urmare, autoritățile trebuie să continue să aplice aceste reglementări. Ar fi bine ca, în reglementările de urbanism (PUG-uri, PUZ-uri), să fie preluate limitele zonelor de protecție stabilite pentru siturile înscrise în UNESCO, acestea urmând să conțină reguli de protejare a monumentelor și siturilor. Legislația privind patrimoniul arheologic prevede ca, în zonele declarate situri arheologice, orice intervenție în sol să fie făcută cu condiția efectuării «cercetării arheologice preventive». În urma acestor cercetări, în funcție de descoperiri, arheologii responsabili pot propune fie descărcarea de sarcină arheologică, dacă descoperirile lipsesc sau sunt nesemnificative pentru întregul sit, fie măsuri de conservare și/sau valorificare. În afara siturilor, în așa-numitele zone de protecție, orice intervenție în sol trebuie însoțită de lucrări de «supraveghere arheologică». Și aici, dacă apar descoperiri importante, cercetarea se poate transforma într-o cercetare arheologică preventivă, și se supune regulilor menționate anterior. În final, Ministerul Culturii eliberează diferitele avize sau certificate de descărcare arheologică. Toate lucrările de specialitate sunt autorizate de Ministerul Culturii și sunt coordonate de arheologi specialiști sau experți. Prin urmare, faptul că anumite situri sunt înscrise în UNESCO nu înseamnă că orice fel de dezvoltare este interzisă. Nu este așa; însă absolut orice intervenție trebuie realizată cu respectarea legislației naționale și a convențiilor europene la care România a aderat, acordând prioritate protejării monumentelor. Trebuie să fim mai responsabili, deoarece acest patrimoniu nu ne mai aparține doar nouă, ci întregii omeniri”, ne-a transmis arheologul specializat în studierea fortificațiilor romane.
Alexandru-Bogdan Kürti
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)
[…] al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și președinte… Articolul Limesul dacic în patrimoniul UNESCO apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]