Biblioteca Muzeului Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău va găzdui marţi, 12 aprilie, începând cu ora 14, lansarea volumului „Orbis Mediaevalis III – Exploring Dwellings and Manufacturing Spaces in Medieval Context (7th–14th Centuries)”.
Volumul cuprinde lucrările conferinţei științifice internaţionale „Exploring Dwellings and Manufacturing Spaces in Medieval Context (7th–14th Centuries)”, organizată în perioada 27–30 octombrie 2020, la Târgu Mureş. A fost tipărit la Editura „Mega” din Cluj-Napoca, editori fiind Keve László, Dan Băcueț-Crișan, Ioan Stanciu, Florin Mărginean, și face parte din seria „Orbis Mediaevalis”, ajunsă la cea de-a treia ediție, cu sprijinul financiar al Muzeului Judeţean Mureş, în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad şi MJIA Zalău. După cum a explicat dr. Dan Băcueț-Crișan, cercetător ştiințific la MJIA Zalău, sub genericul Orbis Mediaevalis a fost proiectată o serie de conferințe bianuale, fiecare dintre ele urmând a fi valorificată prin publicarea unui volum care să includă contribuțiile prezentate. Investigarea perioadelor amintite, atât de importante datorită transformărilor petrecute în acele vremuri, exclude ancorarea cercetării în cadre geografice rigide, deoarece cu atât mai mult între areale învecinate, dar și între cele separate prin distanțe mai mari, au existat contacte, interacțiuni și evoluții cu tendințe asemănătoare. De aceea, contribuții ca cele din volumul de față, datorate unor apreciați cercetători din țară și străinătate din Austria, Bulgaria, Croația şi Ungaria, sunt importante și încurajatoare, tocmai în ideea unor demersuri complementare, capabile să contribuie la mai buna cunoaștere a unei lumi medievale în formare, fie ea poziționată la o periferie răsăriteană. „Tema volumului de față – <<Exploring Dwellings and Manufacturing Spaces in Medieval Context (7th – 14th Centuries)>>, a fost atinsă prin contribuții propuse dinspre direcția sugerată prin titlu: locuire propriu-zisă în raport cu spații destinate unor activități economice și rostul celor din urmă; aspecte ale producției obiectelor din metal și a olăriei (vase din lut ars), așa cum prin săpătură spațiile de fabricare au fost identificate la fața locului; posibile forme de organizare a producției, în relație și cu schimburile dintre comunități mai apropiate sau îndepărtate, de asemenea eventuale consecințe ale acestor legături; la fel, semne ale unor obiceiuri schimbate sau păstrate în timp, cum ar fi atât de necunoscuta folosire a unor instrumente muzicale, cu interesante informații prezentate acum. Configurarea editorială a volumului de față se datorează unei echipe alcătuite din arheologi de la instituții de specialitate: Muzeul Județean Mureș, MJIA Zalău, Complexul Muzeal Arad, cu colaborarea Institutului de Arheologie și Istoria Artei (Academia Română) din Cluj-Napoca. Desigur, decisive rămân contribuțiile specialiștilor care au scris paginile acestui volum”, a spus dr. Dan Băcueț-Crișan.
[…] Biblioteca Muzeului Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău va găzdui marţi, 12 aprilie, începând cu ora 14, lansarea volumului Citeste mai mult […]