În cadrul Serbărilor Castrului Roman Buciumi – ediţia a XIV-a, care se vor desfăşura duminică, 23 august, va avea loc lansarea cărţii Angelei Maxim, „Versuri line de Crăciun”. Volumul a apărut anul acesta, ca supliment al revistei „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. Anul trecut, tot ca supliment al revistei „Caiete Silvane”, i-a apărut placheta „Poeziile trecutului”. Autoarea s-a născut în 19 noiembrie 1970, în Hunedoara, dar a copilărit şi trăieşte în prezent în satul Răstolţu Mare, comuna Buciumi. Iubitoare a tradiţiilor din acest sat, ea a pus bazele unui muzeu, în casa bunicii dinspre mamă. Iniţial, a strâns în muzeu lucruri moştenite de la străbunica şi bunicile ei, apoi de la oamenii din sat. Exponatele muzeului alcătuiesc universul tradiţional al interioarelor caselor ţărăneşti din zonă. Angela Maxim a mai scris volumul „Poezii”, apărut la Editura „Sedan” din Cluj-Napoca în anul 2014, volum tipărit cu sprijinul finaciar al cunoscutei interprete de muzică populară Sava Negrean Brudaşcu, avându-l ca redactor de carte pe profesorul dr. Dan Brudaşcu. De precizat este faptul că, la manifestarea de la Buciumi va evolua în spectacol şi Ansamblul „Meseşul” al CCAJ Sălaj, serbarea, fiind, de altfel, organizată în parteneriat de Primăria Buciumi şi CCAJ Sălaj.