Primăria municipiului Zalău, prin Casa Municipală de Cultură Zalău, organizează o serie de activități dedicate Zilei Naționale a Culturii. Acestea se desfășoară pe parcursul a trei zile, graţie unor parteneriate, cu licee din municipiul Zalău, care au în vedere descoperirea, promovarea și implicarea tinerilor în acte culturale de calitate. Programele artistice vor conține momente muzicale instrumentale din creația compozitorilor români, romanțe pe versuri din creația poetului Mihai Eminescu, dar și momente de recitare din creația eminesciană sau alți scriitori români care și-au dedicat operele poetului Mihai Eminescu. Evenimentele se vor desfășura în sala de spectacole din Clădirea Transilvania. Astfel, miercuri, 12 ianuarie, începând cu ora 17 va avea loc o ”Serată muzicală dedicată Zilei Culturii”, unde vor evolua elevi ai Liceului de Artă ”Ioan Sima” și orchestra și soliștii Ansamblului Artistic Profesionist “Porolissum”. Activitatea va continua joi – 13 ianuarie, de la ora 10 cu un program susținut de elevi ai Liceului Sportiv “Avram Iancu” și soliștii și orchestra Ansamblului Artistic Profesionist ,”Porolissum”, iar de la ora ora 11.30 cu un program susținut de elevi ai Liceului Pedagogic ”Gheorghe Şincai” și soliștii și orchestra Ansamblului Artistic Profesionist “Porolissum”. De asemenea, vineri – 14 ianuarie, de la ora 10 va avea loc un program susținut de elevi ai Colegiului Național “Silvania” Zalău și soliștii și orchestra Ansamblului Artistic Profesionist “Porolissum” Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.
Îl putem vedea și asculta și pe interpretul de romanțe Pavel Păușan? Ne este dor… de valorile noastre.