Motto: „Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”.
Federico Garcia Lorca (1898-1936), poet și dramaturg spaniol
Spre sfârșitul lunii lui Cuptor, în 30 iulie 2020, după ora 20, aproape o sută de șimleuani și nu numai, au fost prezenți în Parcul Cetății Báthory din orașul Șimleu Silvaniei. Aceștia au asistat la un spectacol de teatru de improvizație, prezentat de trupa „ImproStory” de la Teatrul Dramatic „Ion Dezideriu Sîrbu” din Petroșani. Acest spectacol inedit a fost organizat de Primăria locală, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei și Asociația „Pro Teatru” din Zalău, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. În plus, la buna organizare și desfășurare a spectacolului au contribuit și voluntarii CNIPT, sub coordonarea drd. Daniel Stejerean – director și Lavinia Berar – agent de turism, precum și cantautorul Petru Gliguța (Centrul de Cultură șimleuan), care a asigurat sonorizarea. Accesul s-a făcut pe baza biletului de intrare (cinci lei, bucata), iar fiecărei persoane i s-a măsurat temperatura, trebuind să poarte masca de protecție și să respecte regulile impuse în spațiul bine și confortabil amenajat, cu precădere, a distanțării fizice între persoanele care nu erau din aceeași familie.
În deschiderea spectacolului, Darius Prodan – președinte al Asociației „Pro Teatru” a spus: „Bună seara! și, bine ați venit la teatru, teatru de improvizație! (…) Am acceptat invitația într-un frumos parteneriat, zic eu, cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Primăria din Șimleu Silvaniei să organizăm câteva evenimente și aici, în această cetate, zic eu, minunată. Să știți că e mare lucru și să știți că sunt puține orașe în care, în contextul pandemiei, se întâmplă ceva. Adică, majoritatea organizatorilor din țară, marii organizatori, nu vor să-și asume organizarea unui eveniment, pentru că implică niște riscuri uriașe și majore. Dar, mă bucur foarte mult că reușim la Șimleu să facem aceste spectacole, pentru că în această seară sunt cei de la ImproStory, iar în 15 (august, n.m.) va fi un concert „Ada Milea și Bobo Burlăcianu”, la care vă invit, de altfel, de astăzi să participați. (…) Show-ul de „impro” din această seară este unul interactiv și are nevoie de susținerea publicului, de păreri, de comentarii, de intervenții. (…) Vă doresc vizionare plăcută! Mulțumesc!”.
Apoi, timp de o oră și nouă minute, actorii: Radu Tudosie, Alexandru Cazan, Mihai Alexandru și Laurențiu Vlad, acompaniați la pian de către Aurelian Epuraș, precum și Andrei Stan – actor la Teatrul de Nord din Satu Mare (invitat pe scenă din partea publicului!), împreună cu asistența, au creat o seară încântătoare de teatru de improvizație, de teatru sport, cum i se mai spune. Pas cu pas, talentații artiști s-au „jucat” cu sugestiile venite de la unii spectatori, au improvizat cu măiestrie preferințele acestora cu privire la diferite teme/subiecte despre: profesii, limbi străine, nume de persoane, muzică, locuri geografice și istorice, animale, obiecte, canale de televiziune etc. A fost o interactivitate reușită, cu destule momente de bună dispoziție printr-un ridicat simț al umorului, ca urmare a versurilor cu rimă, cuvintelor familiare, gesturilor și expresiilor excentrice, raportate la un joc anume, realizându-se un „comic de conjunctură”. Publicul i-a aplaudat cu mărinimie pe artiști, iar aceștia au mulțumit cu aceeași generozitate. De remarcat faptul că, la final, artiștii și spectatorii au cântat, împreună: „Și când vrem să ne distrăm, / Da, da, da, / La Șimleu improvizăm!”.
La coborârea de pe scenă, cei cinci artiști, în grup, mi-au spus: „Suntem în al cincilea an împreună, nu-i la îndemâna oricui. Am fost la Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, iar după patru spectacole la Zalău, am ajuns și la Șimleu Silvaniei. Am auzit lucruri frumoase despre acest oraș și ne pare rău că n-am putut să-l vizităm. Așteptăm să fim rechemați și vom sta mai mult. Spectatorii au recepționat foarte bine genul acesta de spectacol. La început au fost puțin reticenți, dar i-am provocat și s-au implicat imediat, devenind foarte receptivi. Noi suntem mulțumiți și credem că și publicul. Locația este fantastică, extrem de frumoasă și sperăm să țineți activități artistice și culturale foarte des, pentru că se merită. Și poate, cu timpul, să fie și recondiționată, pentru că avem nevoie de astfel de monumente, care se pierd, să zicem așa, în negura timpului, dacă nu mai sunt întreținute cum trebuie. Acum vreo 20 de ani, la fel erau și zidurile Sibiului, dar au fost reconstruite frumos, ținându-se, evident, cont de arhitectura specifică și de normele specifice. Credem că ar fi un punct turistic foarte căutat în viitor”.
La solicitarea mea, Darius Prodan a declarat: „Noi am început în vara anului 2018, la Zalău, chiar cu această trupă, care a făcut primul spectacol organizat în „Curtea Artiștilor” din cartierul Traian, tot în aer liber. Și acum, după doi ani, am tot organizat evenimente la Zalău, iar în această vară vor fi câte trei spectacole pe săptămână. Cum spuneam, am acceptat acest parteneriat cu Șimleu Silvaniei, întrucât mi-am amintit, cu mare plăcere, de primele noastre evenimente, de efectul benefic al acestora asupra spectatorilor. Și nu cred că e o coincidență, având în vedere că am început și la Șimleu, ca la Zalău, cu aceeași trupă „ImproStory”. Din punctul meu de vedere, spectacolul a fost o reușită pentru noi toți și, mai ales, pentru spectatori. Iată că, de acum, s-a deschis un drum spre teatrul de improvizație și în Șimleu Silvaniei, care este un oraș cu tradiție în cultură și artă”.
Așadar, Șimleu Silvaniei a pășit cu dreptul în rândul orașelor care organizează spectacole de teatru în aer liber, fie el și teatru de improvizație. Prezența spectatorilor la această manifestare cultural-artistică poate să fie un îndemn la astfel de spectacole și pentru alte persoane, precum spunea renumita actriță brăileancă Maria Filotti: „între teatru și comorile lumii aș alege teatrul”.
Mulțumiri și felicitări, TUTUROR!
Prof. Marin ȘTEFAN