Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice și maestrul de ceremonii din timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea, Excelența sa, Piero Marini, s-a aflat duminică, 13 decembrie, la Şimleu Silvaniei pentru a marca, în Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime”, începerea Anului Sfânt al Milostivirii.
La eveniment au mai luat parte şi Episcopul Greco-Catolic de Oradea, Preasfinția Sa, Virgil Bercea, un sobor de preoţi, și un număr mare de credincioşi. Ceremonia a început cu întâmpinarea a celor doi ierarhi cu pâine și vin, iar apoi a urmat ceremonia de deschidere a “Porții Sfinte” şi s-a celebrat Sfânta Liturghie la care credincioșii prezenți au ascultat cuvântul de învățătură al Arhiepiscopului Piero Marini. Înaltul Ierarh a explicat semnificaţia deschiderii unei Porţi Sfinte după îndemnul Papei Francis: ”De fiecare dată când ieșim de acasă și ne îndreptăm spre biserică exprimăm această imagine a vieții creștine. Astăzi s-a deschis pentru noi Poarta Milostivirii care este Isus Hristos. Și El a intrat în lume printr-o poartă, adică prin Preacurata Fecioară Maria, care adesea este reprezentată în misterul Buneivestiri pe ușa principală a iconostasului, tocmai pentru a arăta acest mister. Noi, discipolii lui Isus Hristos, de fiecare dată când intrăm pe ușa bisericii noastre trebuie ”să descoperim, cum spune Sfântul Părinte, Papa Francisc, profunzimea îndurării lui Dumnezeu Tatăl care ne așteaptă pe toți, și vine înaintea noastră, a fiecăruia… Trecerea prin Poarta Sfântă să ne facă părtași și participanți la acest mister de iubire, de îndurare a lui Dumnezeu. Să abandonăm orice formă de frică și de teamă, pentru că aceste trăiri nu îi sunt caracteristice celui iubit; să trăim, însă, ancorați în bucuria harului care ne este oferit și care transformă totul. (Omilia din 8 decembrie 2015). O dată ce am intrat pe poartă, înaintăm de fiecare dată împreună cu Domnul nostru Isus Hristos către altar, locul morții și al învierii Sale. O dată intrați în biserică, Domnul ne vorbește prin proclamarea Sfintelor Scripturi, Domnul ne adresează cuvântul Său”.
După cum a explicat preotul greco-catolic, Cristian Borz, paroh la biserica din localitatea Bădăcin, tradiţia catolică a Anilor Sfinţi a început în anul 1300, iar până acum au fost celebraţi 26 de “Ani Sfinţi” – “Ani Jubiliari”. Jubileul “Milostivirii” are o semnificație specială pentru că se sărbătorește la 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II (1962-1965). Anul Sfânt începe în 8 decembrie, odată cu sărbătoarea “Neprihănitei Zămisliri”, şi se va încheia la 20 noiembrie 2016, duminica Domnului nostru Isus Cristos – Regele Universului. La pelerinajul de la Roma sunt aşteptate milioane de credincioşi.
La deschiderea “Anului Sfânt al Milostivirii” de la Şimleu Silvaniei au mai fost prezente şi autorităţi publice şi locale, printre care îi amintim pe Septimiu Ţurcaş – primarul oraşului de sub Măgură şi deputatul Lucian Bode. Evenimentul s-a încheiat cu o mică agapă oferită celor prezenți de către credincioșii parohiei din Șimleu Silvaniei.