Timp de aproximativ două săptămâni, în perioada 24 februarie – 10 martie, Galeria de Artă “Ioan Sima” din Zalău găzduieşte o inedită expoziţie de pictură “Explorări Creative” a artistei Alexandra Dumitrescu. Originară din Sălaj, dar stabilită la Cluj, artista care expune la Zalău este absolventă a Facultăţii de Arte Decorative a Universităţii de Artă şi Design din Cluj, iar în lucrările ei se poate uşor observa o tendinţă decorativă în tratarea formei. Totodată în lucrările ei este marcată factura deosebit de picturală a spaţiului plastic cu accente moştenite de la expresionism.
La vernisajul expoziţiei, care a avut loc marţi 24 februarie, au luat parte reprezentanţi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, prieteni ai artistei şi nu în ultimul rând iubitori de artă care au venit să admire operele Alexandrei. În ceea ce priveşte opera artistei, care poate fi admirată de marţi până vineri, în intervalul 9 -17, în perioada menţionată, muzeograful Szabo Atilla- şeful Galeriei de Artă cel care s-a implicat în organizarea acestei expoziţii a precizat că artista se află la a doua sa prezenţă expoziţională în Zalău. “Atât tematic cât şi artistic, aceste lucrări se leagă, cum am mai spus de cele două domenii al artelor decorative, în primul rând de pictură şi de arte plastice, foarte multe accente expresioniste. Mult simbolism se mai regăseşte în aceste lucrări; tematic abordează câteva subiecte şi anume portretul feminin şi figura umană întreagă. Sunt şi picturi abstracte lucrări de compoziţii”, a precizat Atilla.
Alexandra Dumitrescu a realizat în anul 2010 pictura murală decorativă la Restaurantul „Bliss” din Sibiu, iar de-a lungul timpului a organizat o serie de activităţi expoziţionale printre care: expoziţii de grup în anul 2012 – Salonul Naţional de Artă Galeria Uniunii Artiştilor Plastici din Alba Iulia; Expoziţie dublă – „Realitate Interpretată şi Ecouri din Tenebre” la Centrul de Cultura Urbană „Casino” din Cluj-Napoca în anul 2012; Bienala naţionala „Ion Andreescu”, ediţia a VIII-a la Galeriile „Ion Andreescu” din Buzău în anul 2012; „Artişti sălăjeni la un sălăjean acasă”, la Muzeul de Artă „Ioan Sima” din Zalău, în anul 2012; „Sala UAD” Ediţia a XVII-a la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca – Colecţia „Ephemeral Shapes” în anul 2011; „Expoziţia absolvenţilor” Liceul „Romul Ladea” din Cluj-Napoca în anul 2006 şi „Balul de Caritate” Lions Club Internaţional organizat în Sala „Avram Iancu” a Primariei Zalău în anul 2005.
Expoziţia de la Galeria “Ioan Sima” este una cu vânzare.