Galeria de Artă „Ioan Sima” din municipiul Zalău va găzdui marţi, 17 martie, începând cu ora 15, vernisajul unei expoziţii cu lucrări plastice realizate de doi artişti clujeni. Este vorba despre Andrei Florian şi Eugen Moritz, artişti plastici şi dascăli, de peste 25 de ani, ai Universităţii de Artă şi Design Cluj în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala din Cluj-Napoca. Expoziţia, care va putea fi vizitată până la finalul lunii martie, este un proiect expoziţional intitulat „Noi Doi” iniţiat de artişti clujeni. Aceştia vor aduce în faţa publicului din Zalău două domenii ale artelor vizuale diferite, atât prin paleta mijloacelor de exprimare cât şi prin natura radical deosebită a materialelor specifice cu care operează, respectiv obiectul din ceramică şi sticlă pe de o parte şi imaginea foto sau pictată pe de alta – expoziţia fiind o reală provocare. În creaţiile lor se reunesc tridimensionalul concret al reprezentării obiectual simbolice, realizate în ceramică şi sticlă, al obiectelor de mare fineţe, ce desconspiră prin tematică lumea simbolurilor profunde abordate de artistul ceramist Andrei Florian, cu bidimensionalul imaginilor preluate în tehnici foto-grafice, ce exprimă o rafinată opţiune artistică încărcată spiritual, parţial prelucrate în procedee digitale şi reconsiderate apoi plastic prin surprinzătoare reveniri pictate, al lucrărilor pictorului şi artistului fotograf Eugen Moritz.
Titlul proiectului îşi are originile în evidenta şi directa colaborare peste timp a celor doi expozanţi în atmosfera complexului de ateliere care îi găzduieşte. Componente lingvistice precum arhetip, arhetipal, arhaic, arhitectură, arhitecturare, tip, tipar, presupunând chiar acţiunea de arhetipare, dezvăluie chiar arealul simbolic al abordărilor plastice prezente. Complicitatea a două domenii, opuse la prima vedere, evidenţiază generos la o privire mai atentă, multiplele legături şi interferenţe existente în spatele aparenţei, independent sau dincolo de vechea şi deja consacrata legătură profesională şi de prietenie a protagoniştilor proiectului.
Titlurile şi ciclurile de lucrări expuse contribuie la edificarea unei atmosfere pătrunse de un profund uman, atemporal şi lipsit de vârstă, epocă, apartenenţă culturală sau geografică. Ele evocă omul şi lumea complexă şi profundă a simbolurilor sale de mare profunzime, materializate în formule concrete sau mai diafane sau adeseori chiar fluide, conforme imagistic unor memorii personale deschise şi extrem de imaginative.
Momentul optim pentru lucru acasa! Daca vreti sa lucrati in timpul liber! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: doarsimplu@gmail.com