Dramaturgul Flavius Lucăcel, originar din Sălaj, a obținut Premiul de Excelență pentru Dramaturgie la ediția a III-a a Festivalului literar ”Vasile Alecsandri” de la Bacău. Evenimentul cultural s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, iar premiile au fost stabilite de un juriu numit de președintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, condus de criticul și istoricul literar Ioan Holban.
”Spuneam cândva că ne-am născut într-o literatură care este ca o mamă care își sufocă pruncii la naștere, fiindcă nu are cu ce să îi crească. Nu cred nici acum, așa cum nu credeam nici atunci, că am exagerat. Spun asta fiindcă literatura română este necunoscută, nu în străinătate, ci, în primul rînd, în România. Încep abrupt acest laudațio, dedicat unui tânăr dramaturg român, Flavius Lucăcel, deoarece dânsul este o expresie vie a acestei <<sufocări>> curente. (…) Flavius Lucăcel este autorul mai multor piese de teatru, între care: <<Al patrulea oraș>>, <<Cine și cum a ucis-o pe Doamna T>>, <<Dribling inutil>>, <<Experimentul>>, <<Fisura>>, <<Marțianul Telemah>>, <<Mica și marea erupție>>, <<Scoici pe nisipul fierbinte>>, <<Trilogia spațiului închis>>, <<Tutungeria>>, <<Nu te pune cu îngerii>>, <<Ospiciul local>>, <<Ceai de fluturi>>, <<Trecătoarea pisicii>>, <<Corporația>>. A debutat, ca poet, în 1992, în revista <<Tribuna>>, iar ca dramaturg în revista <<Thalia>>, cu piesa <<Paşii>>. În 2010 i s-a decernat Premiul <<Radu Stanca>> al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, pentru cartea <<Ceai de fluturi>>. Piese de teatru semnate de Flavius Lucăcel au apărut în revistele <<Caiete Silvane>>, <<Apostrof>> și <<Conta>>. Flavius Lucăcel are publicate mai multe cărţi, între care: <<Trilogia spaţiului închis>> – Editura Eikon, <<Marţianul Telemah>> – Editura Eikon, desemnată Piesa Anului 2008 la Clubul Dramaturgilor din Bucureşti, <<Ceai de fluturi/ Butterfly Tea>> – Editura Limes, <<Tutungeria>> – Editura Limes, <<Trecătoarea pisicii>> – Editura Limes; <<Nu te pune cu îngerii>> – Editura Limes, 2015 și <<Corporația>> – Editura Paralela 45 în anul 2018. A fost nominalizat în mai multe rînduri la categoria <<piesa de teatru a anului>> în cadrul galei Teatrului Românesc. Piesele sale s-au jucat la teatre din Cluj Napoca, București, Zalău. Ultima piesă, <<Corporația>> care se joacă la Teatrul Național din Cluj Napoca este una dintre piesele de top ale dramaturgiei contemporane. Spun astea toate pentru a justifica prestigiul unui premiu care poartă numele întemeietorului teatrului românesc, cel al lui Vasile Alecsandri. Și pentru ca premiul în sine să aibă greutate și prestigiu, propun ca încă de la ediția aceasta, premiul real acordat dramaturgului premiat să fie montarea unei piese la Teatrul Bacovia din Bacău. Ar fi cea mai justă răsplată, un gest real pentru promovarea repertoriului dramatic național actual. Iar Flavius Lucăcel este, în acest moment, un autor de descoperit de oricare teatru din România”, a punctat în discursul său scriitorul Adrian Alui Gheorghe din Piatra Neamț, la festivitatea de decernare a premiilor de la Bacău.
Felicitari si mult succes si de acum incolo!