Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, sub egida Consiliului Județean Sălaj, o nouă ediţie a Târgului de mărţişoare tradiţionale. Târgul va avea loc sâmbătă, 27 februarie, între orele 9-13, în sala „Diloguri Europene” a instituţiei de cultură precizată. La târg sunt aşteptaţi să participe meşteri populari din judeţ şi elevi ai unităţilor de învăţământ care vor confecţiona şi vor expune mărţişoare pentru public, iar parteneri la realizarea evenimentului sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. La ediţia de anul trecut, printre cei care şi-au expus creaţiile s-au numărat elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei – Structura “Speranţa” Zalău sau de la Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu” şi cunoscutul meşter popular Ileana Graţiana Pop. Vizitatorii care au trecut pragul târgului au putut alege dintr-o gamă variată de produse, de la mărţişoare realizate din hârtie ori din lemn, până la cele din coji de nucă, lut, ghips ori cu flori uscate, dar şi produse pictate, croşetate ori împletite.