– selecţiuni –

Wesselényi Miklós-fiul

17 iulie

Am luat prima lecţie de box de la Jackson. Înainte de lecţie, am cântărit 14 stones cu 9 pfunzi (93 kg). După, cu 2 1/2 pfunzi (1,125 kg) mai puţin.

Bazându-se pe noi, Weatherley a cumpărat de la Brout armăsarul Student pentru noi, dar calul nu-i deloc ceea ce ne-am fi dorit. Are spatele căzut, este insuficient de osos şi prea mic. La doar 15 pumni lungime, nici vorbă să ne placă. Weatherley ne propune să ducem calul la Viena şi dacă acolo se va vinde bine, să împărţim profitul sau să păstrăm cele 100 de guinee, preţul pentru care l-a cumpărat. După o lungă ezitare, am decis că voi cumpăra calul. Weatherley mi-a propus să-i plătesc banii doar în Viena. Dorind să întocmim un contract scris, am stabilit o oră. Când a sosit, a cerut să încaseze toate cheltuielile pe care le-a făcut de când a cumpărat calul, precum şi dobânda până la plata din Viena. Am protestat cu putere împotriva acestor cerinţe, drept care s-a stârnit o dispută între noi, Weatherley s-a manifestat nepoliticos, după care eu am spus că, nedorind să am parte de grosolăniile lui, de acum înainte nu doresc să mai am de-a face cu el. Prin urmare, nu voi face niciun târg, să-şi păstreze calul. După această declaraţie, l-am părăsit, iar acum sunt din nou fără un armăsar. E o stare deloc plăcută pentru mine, dar mă bucur că am pus punct legăturii plictisitoare cu o persoană lipsită de orice bun simţ.

19 iulie

Am pornit la miezul nopţii şi am ajuns la Cheltenham, locul unde se organizează cursele, după-masă la ora 1. Întrecerile sunt absolut nesemnificative. Cheltenham este o staţiune balneară, situată într-un loc plăcut, înconjurată de o culme frumoasă, ca un amfiteatru. Hipodromul este pe deal, de unde se deschide o privelişte frumoasă, pestriţă. Se poate zări până foarte departe. Oraşul este curat şi arătos. Găzduieşte mulţi oaspeţi la spa. Apa din acest izvor curăţă sângele şi îi uşurează curgerea, iar efectul ei poate fi desluşit de cum vezi oamenii care vin să se vindece aici. Nu întâlneşti aici pacienţi palizi şi slabi, ci mai ales chipuri durdulii, rotunde ca Luna, care vor să-şi pună din nou în mişcare circulaţia sanguină leneşă.

20 iulie

Johnes, care a lucrat cândva pentru Széchenyi, iar acum antrenează caii de aici, spune că Student este un armăsar nerodnic, lucru confirmat şi de herghelegiul lui Sir John Coventry. Anul trecut, Student a fost la Sir John Coventry. Ce noroc că mârlănia lui Weatherley a zădărnicit târgul.

Domnul Green ar fi trebuit astăzi să se urce într-un aerostat, dar balonul s-a spart înainte să se umple complet. Disperat şi imprudent, Green ar fi vrut să decoleze cu aparatul stricat, dar publicul l-a împiedicat.

21 iulie

Am plecat din Cheltenham. În Londra, l-am văzut pe Anticipation. Seamănă cu orice altă rasă în afară de pur-sângele englez. Mi l-a amintit pe „Cezar” de la Bonţida. Gât puternic, oase tari. Am examinat câţiva mânji; sunt buni, dar moştenesc capul mare şi greu al tatălui. L-am văzut pe Rubens la Hungerford. Este un armăsar imens, cu muşchi superbi, forme nobile, forţă bună şi o osatură sănătoasă pentru vârsta lui. Nu este destul de arcuit, iar picioarele din spate sunt exagerat de drepte. Am dormit în Newbury.

22 iulie

Am ajuns la Londra prin Reading. Széchenyi îi poruncise lui Sahländer ca în timpul absenţei noastre să pregătească caii pentru plecare. Sahländer, crezând că Student ne aparţine i-a pus pătura în grajdul lui Weatherley şi a cerut oamenilor lui Széchenyi să-l scoată afară. Aflând de această acţiune prematură al lui Sahländer, am trimis imediat un om să dea jos pătura de pe cal şi m-am dus la Weatherley să-i spun să nu considere că l-am achiziţionat, deoarece s-a făcut fără ştirea mea, pe baza unei neînţelegeri, având în vedere că nu aş cumpăra calul sub nicio formă. Am adăugat şi cele auzite despre Student în Cheltenham. Weatherley s-a supărat cumplit şi a declarat că mă va obliga pe cale judecătorească să plătesc calul. Întrucât nu există niciun document, nu există martori, iar vânzarea nu s-a încheiat, am luat-o ca pe o ameninţare deşartă.

23 iulie

Îi voi vizita încă o dată pe toţi negustorii de cai, pe Tattersall şi pe Barer, ca să găsesc un armăsar pentru Haller şi pentru mine, pentru că, deşi sunt de aproximativ 4 luni în Anglia şi mi-am dedicat tot timpul cumpărării de cai, n-am nici armăsar şi nici n-am cumpărat ceva pentru Haller. Iată unul dintre acele cazuri rarissime pe care le-am anticipat corect. Am căutat cai doar pentru Széchenyi, toate acţiunile noastre au fost subordonate scopurilor sale, dacă am găsit ceva, el l-a achiziţionat. L-am negociat cu plăcere pe Shreckhorn şi l-aş fi putut cumpăra, dar „ego sum ego”. Fiamé a fost întâi a mea, dar nu la ceasul potrivit. L-am găsit pe Partisan şi am ajuns la o înţelegere, dar el l-a cumpărat. L-aş fi luat pe Merinos, dar el n-a fost de acord. În târguri şi pretutindeni, singura întrebare a fost dacă există un cal potrivit pentru el, niciun pic de atenţie pentru ceea ce aş fi avut nevoie eu. S-ar putea crede că a depins de mine să-i atrag atenţia şi să-l împiedic să fie egoist. În  prietenia noastră, ar trebui să fie firesc, dar tocmai cedarea a reprezentat soluţia celei mai dificile probleme: să călătoreşti împreună cu Széchenyi şi să te înţelegi bine cu el. Am prevăzut că, de îndată ce-şi va definitiva achiziţiile, îşi va trimite imediat caii, fără să ţină cont de mine. Acum, pe nepusă masă, a hotărât ca mâine să-i pornească la drum. Faptul că beneficiez de finanţarea unei conscripţii ardelene şi că, în ciuda tuturor planurilor elaborate, n-am un armăsar de prăsilă şi că mă întorc în ţară fără unul, deşi am banii lui Haller în mână, este cu adevărat ridicol şi acasă va părea şi mai caraghios, deoarece acolo nimeni nu realizează cât de nesfârşit şi de dificil este să faci afaceri cu geambaşii.

24 iulie

Caii au pornit la drum (către Ungaria).

25 iulie

Aici secerişul este tocmai în plină desfăşurare. Am văzut două feluri de a recolta grâul. Primul e ca la noi, se taie un snop cât încape în palmă, dar cu o seceră mai mare, iar celălalt prin lovirea şi tăierea cu o seceră mai mare şi mai grea, ca în Austria. Nu se strâng snopi mari şi nu se leagă cu paie, ca în Germania, ci cu sforicele pregătite dinainte, ca la noi. Adesea, englezii lasă snopii de grâu în câmp şi îi duc acasă abia după câteva zile. Deseori, snopii se aşează în cruci, câte 9 sau 10, dar nici forma, nici numărul acestora nu urmează o metodologie la fel de precisă ca la noi. În ferme, nu se depozitează nici cerealele, nici fânul în spaţii acoperite. Totul rămâne sub cerul liber şi este strâns pe câmp în grămezi bine clădite. Căpiţele se ridică de obicei pe o bază de lemn sau din cărămidă, la 1-2 picioare de sol, podită foarte atent cu paie. Firele de paie care ies din grămadă sunt tunse cu foarfeci lungi. Uneori, grânele se păstrează ani de zile, depozitate astfel. De asemenea, fânul este conservat într-un fel identic pentru perioade foarte lungi de timp. Treieratul se face mecanic, cu nişte treierătoare mobile mai mici sau mai mari, care nu sunt nici atât de complicate, nici atât de elegante precum par în prospecte. Nu cred că ar putea fi folosite la noi din cauza lipsei de experienţă a oamenilor şi a carenţelor din industria minieră şi din siderurgie. Consider că Burg, modelul german de treierătoare, se potriveşte mult mai bine condiţiilor de la noi.

În Anglia, ogoarele se ară imediat după seceriş, dar în unele părţi sunt întâi păscute de oi. În bună parte, terenurile cultivate cu grâu sau cu secară sunt semănate primăvara, dar uneori sunt folosite şi ca pajişte sau păşune. N-am remarcat ca grâul englezesc să fie mai mare sau mai bun la gust. Paiele nu sunt mai lungi, iar spicele nu sunt nici mai mari, nici mai pline decât la noi. Este foarte curat, pentru că este plivit, şi nu se culcă la pământ, pentru că nu este semănat atât de îndesat. Ovăzul se treieră şi mecanic, dar foarte adesea, atât ovăzul cât şi grâul se bat cu îmblăciul, ca la noi. În Anglia, toate clădirile agricole sunt cât se poate de simple, tot ce contează este scopul şi ieftinătatea; frumuseţea n-are nicio însemnătate.

26 iulie

Széchenyi a plecat la Dover ca să-şi vadă caii îmbarcaţi. L-am examinat pe Romaní şi pe ceilalţi cai de la Tattersall. În timp ce traversam parcul, doi poliţişti mi-au ieşit în cale cu un „arrest” sau „warrant” şi m-au reţinut cu tot dichisul. Susţinându-şi dreptatea cu propriul jurământ, Weatherley a solicitat eliberarea mandatului de arestare. Onor străjerii mei s-au grăbit să se întoarcă la Weatherley, m-au înghesuit într-un „hackney-coach” şi m-au cărat la avocatul lui Tattersall, unde el şi fratele său au garantat pentru mine, ca să nu am parte de onoarea de a fi luat pe sus şi întemniţat în City. În Anglia, toată lumea poate fi arestată cu un mandat (cu excepţia celor de la ambasadă) şi poate fi eliberată dacă două persoane garantează pentru ea. Altfel, acţiunea lui Weatherley este de-a dreptul ridicolă. Nu are acte, nu are martori pentru a dovedi că ar fi încheiat un târg. Din partea mea, Széchenyi şi Colloredo îmi sunt martori că a fost vorba doar de a duce calul la Viena în beneficiu comun şi astfel, chiar dacă ar fi existat un act, armăsarul n-ar fi fost considerat ca posesie a mea, ci proprietate comună. Sunt pregătit şi ferm hotărât că, în cazul în care Weatherley mă va da în judecată şi va câştiga procesul, voi împuşca animalul după ce banii vor fi plătiţi şi voi folosi tot felul de grosolănii ca să-l forţez la un duel cu pumnii, iar atunci sper să-i achit dobânda banilor cheltuiţi de mine în pete roşii şi vânătăi albastre. N-am crezut nicio clipă că mă va reţine. Îl credeam mai inteligent decât să facă un pas atât de violent, care i-ar putea provoca neplăceri şi lui Eszterházy, singurul său sprijin. Cele întâmplate s-au petrecut aievea, astfel încât la şirul experienţelor mele din Anglia s-a adăugat şi cunoaşterea practică a procedurilor juridice.

traducere de Györfi-Deák György

Ilustraţii din cărticica pentru copii: A Walk in the Hay-Fields (O plimbare prin fâneţe), H. şi F. Phinney, Cooperstown, 1830.