Jurnal de călătorie (1821-1822) (XVII)

– fragmente –

Wesselényi Miklós-fiul

16 iunie
Seara am ajuns la Hambleton. Aceste câmpuri imense se întind pe un podiş mare, stâncos, dar cu sol moale, potrivit pentru antrenamente – dar cea mai frumoasă privelişte ni se arată de sus. Pe orizontul lăţit la infinit, privirea se domoleşte la vederea unei ţări foarte bogate, transformată într-o grădină cultivată cu multă pricepere. Această privelişte nu-i pitorească, nu se adresează simţurilor, ci suprinde prin spirit. Numeroasele clădiri ale fermelor şi plantaţiile, în care trăiesc într-un spaţiu relativ mic mii şi mii de oameni, dovedesc existenţa unei naţiuni libere şi prospere, calităţi dobândite prin sârguinţă.

18 iunie
În Richmond-Catterichbridge. Pe drum l-am examinat pe Octavian la Lotterige. Richmond este excelent situat. Un pârâu frumos şi curat curge sub o streaşină stâncoasă, închipuită de pădurile de pe creastă. Ne-am dus la Wimbledon încă în această seară.

19 iunie
Am urmărit caii, şi la antrenament, şi în interiorul grajdurilor lui Croft, Wangles, Smith şi Powlett. Seara ne-am întors înapoi la Boroughbridge.

20 şi 21 iunie
La târg. Destul de mulţi cai, iepe îndeajuns, dar niciuna potrivită printre ele. În general, sunt foarte puţini cai buni. În timpul ultimelor războaie (1815), armata a achiziţionat atât de multe animale încât fermierii şi-au vândut toate iepele tinere la un preţ destul de piperat (25-30 guinee), de aici actualul deficit de iepe la 3 sau 4 ani.
La târg am întâlnit patru nemţi din Saxonia, trimişi să cumpere cai, nu mi-am dat seama pentru care curte anume. Toată ziua au stat într-o cameră rece şi au fumat lângă fereastră, înconjuraţi constant de o mulţime curioasă. Ni s-a spus că se trezesc şi merg la culcare fumând. Nu-i posibil să vezi figuri mai ridicole şi mai dezgustătoare decât cele ale acestor străini, în hainele lor murdare şi neobişnuite, de-a dreptul ţicnite faţă de cele de aici. Başca, probabil pentru a-şi îndeplini cât mai bine misiunea, niciunul nu vorbeşte englezeşte.

22 iunie
După-amiaza am mers la Abinford să-l vedem pe domnul Glascoins. Am coborât în parcul drăguţ din faţa celei mai curate şi îngrijite case. Am fost întâmpinaţi de un bărbat în vârstă, cu părul pudrat, ciorapi de mătase, pantofi cu catarame şi un frac negru; tocmai se pregătea să ia prânzul. Mi s-a părut o ţinută prea exagerată la ţară. Seara am ajuns în Doncaster trecând prin Ferrybridge.

23 iunie
L-am văzut pe Hetman în Doncaster.
Domnul Lomley, care este fratele mai mic al lordului Scarborough, locuieşte aici într-un vechi conac, foarte confortabil şi frumos mobilat şi ne-a întâmpinat cu multă amabilitate. Drumul nostru a trecut apoi pe lângă parcul Lordului Scarborough şi, un pic mai târziu, am părăsit drumul principal şi am traversat parcul Ducelui de Portland. Este un loc grozav. Frumosul castel a fost construit în mijlocul unei pajişti mari şi verzi, lângă un lac luminos, neted ca o oglindă. Aleea frumoasă şi largă trece printre tufişuri luxuriante şi uriaşi copaci seculari, uneori printr-o umbră răcoroasă, alteori în aer liber, oferind cea mai frumoasă privelişte a castelului şi lacului. Săteni veritabili există doar în Anglia – iar englezii sunt singurii care se pricep să savureze viaţa la ţară!
Am călătorit toată noaptea. Ploaia se terminase, aşa că aerul a fost foarte plăcut.

24 iunie
Dimineaţa am ajuns la Melton Moubray.
Prin Leicester până la Bosworth. Am luat prânzul la un negustor de cai. Am stat la masă noi doi, el, fratele său destul de pocit şi o amantă şi mai urâtă. Aici, în Anglia, în cazul unor oameni de acest tip, uzanţele sunt ridicole şi groaznic de plictisitoare. Prânzul se compune dintr-o bucăţică de pulpă ovină şi şuncă, servite cu complimente, chestii ceremonioase şi întrebări fără de număr. Vinul e prost, dar totuşi mai bun decât în majoritatea hanurilor, unde cea mai mare parte din sherry şi porto a fost fabricat din rachiu, cu Dumnezeu ştie ce adaos criminal. Vinul englezesc este o poşircă dreasă cu condimente, dar culoarea lui e comparabilă cu cea a vinurilor cele mai de soi.

Seara în Northampton. Un peisaj rural minunat. Am avut ocazia să văd din nou cum se fac drumurile aici. Cauza principală a calităţii deosebite constă în faptul că sunt păstrate excelent, fiind reparate aproape zilnic. Contribuie foarte mult şi faptul că nu există îngheţuri de lungă durată sau dezgheţuri în serie, ca la noi. Şoselele arată foarte frumos, pentru că nu au o uniformitate plictisitoare, nu se desfăşoară cale de kilometri în linie dreaptă, ci şerpuiesc constant prin nişte regiuni frumoase; ele nu sunt mai largi decât este necesar şi nu sunt flancate de şanţuri de mărimea unui zid. În alte ţări, când se construiesc drumurile principale, se taie fără milă prin câmpuri şi grădini, deoarece aşa cere confortul general, interesul de rang superior. Aici, fiecare posesiune privată minusculă este ocolită, deoarece proprietatea oricui este inviolabilă. Vreme de şapte ore şi jumătate am parcurs 66 de mile, de la Northampton la Londra.
Este imposibil să călătoreşti aici mai repede şi mai plăcut decât cu poştalionul. Trăsurile sunt întotdeauna bune şi confortabile, caii sunt excelenţi, serviciul din fiecare han este cel mai bun pe care ţi-l poţi imagina şi totul este foarte curat. O milă într-o trăsură cu doi cai costă 16-18 penny. Staţiile se află la 8-14 mile una de alta. Iar „post-boy”-ul primeşte 4-6 şilingi.

30 iunie
O zi care a trecut ca oricare alta. Am citit, am scris, am luat prânzul fie la club, fie la Eszterházy, mi-am vizitat prietenii dimineaţa, am mers la teatru seara. Zilele astea suntem în Croydon.
Alaltăieri, contele Széchenyi, Coloredo, Merveldt şi contele Brayner au luat masa la hotelul Clarendon. Pe acesta din urmă l-am întâlnit doar acolo. Nu este lipsit de valoare.
Ieri am fost la circul lui Stonley şi Davy. L-am urmărit pe cel mai priceput acrobat care umblă pe funie. Spectacolele cu cai nu sunt deosebite, dar săriturile sunt ferme şi sigure. Un salt remarcabil cu trambulina peste 7 cai. La sfârşit, un spectacol de teatru unde rolurile principale au fost jucate de un urs şi un câine şi le-au interpretat foarte bine.
Timp de două zile vremea a fost ploioasă, dar astăzi s-a înseninat din nou. În seara aceasta, Széchenyi a depus toate eforturile ca să-l convingă pe Esterházy să cumpere armăsari. Este foarte vanitos şi poate că n-are mai multă forţă mentală decât putere fizică. Din păcate, nu ne putem aştepta să facă ceva pentru săraca noastră ţară.

1 iulie
Este uimitor să priveşti bogăţia nelimitată a acestei ţări, reflectată de comerţul din docurile Indiilor de Vest sau de Est, în mulţimea corăbiilor încărcate, în activitatea, agitaţia din feluritele ramuri ale comerţului. Docurile India de Vest au fost deschise în 1802, ceea ce a reprezentat o lucrare uriaşă, finalizată în doi ani. Actuala Companie, care le-a construit, posedă un capital de 1.000.000 de lire sterline. Construcţia constă de fapt din două părţi. Docul din Nord măsoară 30 de acri (15 hectare) şi poate găzdui 300 de nave din Indiile de Vest. Docul din Sud acoperă 260 de acri şi oferă loc pentru 200 de nave. Deci docurile din Londra pot găzdui 500 de nave. Capitalul Companiei Indiilor de Est este de 2.000.000 de lire sterline, ea a fost înfiinţată în 1803. S-au răspândit foi volante şi s-au strâns 300.000 de lire sterline sub prima semnătură. Pentru construcţia docului India de Vest au fost adunate în numai câteva ore 800.000 de lire sterline. Docurile India de Vest sunt cele mai frumoase. Rezervoarele imense de apă sunt înconjurate de semistructuri deschise, sprijinite pe piloni de fier. În spatele acestora se află depozitele de cărbune. Drumul de la docuri până în City este în întregime pietruit.

2 iulie
L-am cunoscut pe celebrul boxer John Jackson la hotelul Clarendon, unde am luat prânzul cu Georg Parish, colonelul Wilson şi Széchenyi. Este cel mai bine dezvoltat şi mai puternic tânăr pe care l-am văzut vreodată. Are un bust mai mare decât al meu, braţele puţin mai groase şi mai tari decât ale mele, iar coapsele şi mai ales gambele sunt incomparabil mai puternice. N-are pic de burtă, este zvelt.

traducere de Györfi-Deák György