Istorie aruncată la gunoi

Cine iubește istoria, fie ea și locală, nu se poate să nu fi auzit de Gheorghe Pop de Oarța, primul prefect român al județului Sălaj, după Unirea din 1918. Vorbim de județul Sălaj în granițele lui din perioada interbelică, teritoriu suprapus aproape perfect peste Comitatul Sălaj (Szilágy vármegye) așa cum a fost el delimitat la 1876. Dacă vrei să pui o floare la mormântul acestuia, ai o mare problemă. În primul rând aproape că nu găsești ”cimitirul domnilor” așa cum este denumit acesta. Iar dacă-l găsești totuși, nu ai cum să intri la mormânt din cauza faptului că acesta este năpădit de mărăcini și de păduricea ce a pus stăpânire pe acel loc. Și dacă, ghidat de cineva care știe unde este mormântul, ajungi totuși la el, vei constata cu amărăciune că piatra este căzută de pe soclu și ascunsă prin vegetație. La fel ca toate celelalte. Vă vine să credeți așa ceva? De ”patrioți” ce suntem, nu ne pasă deloc de memoria celui care a condus destinele județului Sălaj în primii ani de după Marea Unire. Am aruncat istoria la gunoi!

Vechiul județ Sălaj, cel din perioada interbelică, era organizat administrativ în 3 orașe (Zalău, Carei și Șimleu-Silvaniei) și 10 plase (Buciumi, Carei, Cehu-Silvaniei, Crasna, Jibou, Supuru de Jos, Șimleu-Silvaniei, Tășnad, Valea lui Mihai și Zalău). În Plasa Cehu-Silvaniei se aflau satele Băsești și Oarța de Jos. Astăzi, cele două localități învecinate fac parte din comune separate și se află în județul Maramureș: comuna Băsești (cu satele Băsești, Odești, Săliște și Stremț) și comuna Oarța de Jos (cu satele Oarța de Jos, Orțița și Oarța de Sus).

Conform informațiilor oferite de istoricul dr. Marin Pop, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, într-un material postat pe site-ul instituției, familia Pop este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Țara Codrului (teritoriu împărțit azi între județele Sălaj, Satu-Mare și Maramureș). Simion Pop (1822-1892), notar în comuna Bicaz a fost primul intelectual al familiei. A avut trei băieți (Vasile, Gheorghe și Mihai) și o fată (Ileana).

Vasile Pop (1862-1919) a fost protopop greco-catolic. S-a căsătorit cu Cornelia, născută Indrea (1868-1948). Fiica lor, Cornelia (1890-1962) a fost măritată cu dr. Ioan Ossian (1885-1953) – directorul primului liceu românesc din Sălaj înființat în 1919 – Liceul ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei (azi clădirea Liceului Tehnologic ”Ioan Ossian”). Ioan Ossian a murit la canal la data de 4 ianuarie 1953, pe piatra funerară din cimitirul din Oarța de Jos fiind trecut și numele lui.

Piatra funerară a protopopului Vasile Pop, căzută de pe soclu

soclul monumentului funerar al lui Vasile Pop, al soției și al fiicei lor

Însă cel mai de seamă reprezentant al familiei Pop a fost Gheorghe Pop de Oarța. S-a născut la 23 aprilie 1865 la Bicaz. Școala primară a făcut-o la Bicaz, liceul la Satu-Mare (liceul romano-catolic), iar studiile universitare la Budapesta, la Facultatea de Drept. După terminarea studiilor, reîntors în Sălaj, ia parte la luptele politice ale românilor transilvăneni alături de Iuliu Maniu, George Pop de Băsești și alții. Își începe cariera de avocat în 1892, la Zalău, acolo unde avea să profeseze timp de 40 de ani.

La sfârșitul Primului Război Mondial a participat activ la constituirea noilor structuri de putere românești din Sălaj. La data de 11 noiembrie 1918 a luat ființă la Zalău Consiliul Național Român pentru județul Sălaj, Gheorghe Pop fiind ales președinte. A fost desemnat să conducă administrația publică a Zalăului în timpul absenței delegaților care au participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia. După Unire, a fost recomandat Consiliului Dirigent pentru funcția de prefect al județului Sălaj, de către George Pop de Băsești. A îndeplinit această funcție în perioada 25 aprilie 1919 – 22 aprilie 1920, revenind din nou la conducerea prefecturii județului în perioada 1932-1933.

Pe piatra sa de mormânt, ce zace acum căzută de pe soclu, acoperită de vegetație, se poate citi: ”GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI, fost prefect român al Sălajului, avocat, decanul baroului Sălaj, senator, președinte al Consiliului județean și al Camerei de Agricultură județeană, primcuratorul bisericii române unite din Zalău, decorat cu Steaua României în grad de comandor: 1865-1933”

Piatra funerară a lui Gheorghe Pop (de Oarța), zace în vegetație

textul epitafului se distinge greu datorită luminii filtrate de vegetația deasă

Într-o țară normală, care știe să-și aprecieze înaintașii, o astfel de personalitate ar fi avut un mormânt transformat în monument și loc de pelerinaj. Mormântul său ar fi devenit obiectiv turistic, fiind marcat corespunzător și întreținut. Dar România, din păcate, nu mai este de ceva vreme o țară normală. De altfel, nu demult, președintele ne spunea că ”statul a eșuat”…Degeaba visăm ”o țară ca afară” din moment ce ne batem joc de istoria și personalitățile noastre.

Am căutat aproape o oră, pe toate ulițele satului Oarța de Jos, ”cimitirul domnilor” – cu referire la ”domnii” ce-și duc somnul de veci acolo. N-aș fi avut nicio șansă să-l găsesc. Nicio informație despre el pe site-ul primăriei. La rubrica ”De vizitat” apar doar 3 referințe: piramidele dacilor, sanctuarul de la Viile Botii și Muzeul satului din Oarța de Sus. Cei 2-3 săteni de care am întrebat nici nu știau că au un ”cimitir al domnilor” în sat. Cineva m-a direcționat spre cimitirul satului, cel din Dealul Nucilor. Mai există un cimitir, pe care l-am văzut de cum am intrat în sat venind dinspre Cehu Silvaniei, chiar lângă șosea. Acela este bine întreținut și, spre surprinderea mea, avea un catarg cu un tricolor lângă cele 9 morminte ale eroilor necunoscuți din Al Doilea Război Mondial. Deci, se poate!

Morminte ale eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial

Practic, ”cimitirul domnilor”, acolo unde sunt mormintele familiei Pop, e de negăsit. De fapt, se poate spune că nici nu există. Am uitat cu toții de cei care și-au adus contribuția la ceea ce este astăzi țara aceasta. Cum e posibil așa ceva? Să ai în satul tău, în comuna ta, personalități istorice de un asemenea calibru și să nu-ți pese de ele? Orice român care cunoaște un dram de istorie ar trebui să se înfioare când aude numele de Gherghe Pop de Oarța sau Ioan Ossian… Unde este comunitatea locală? Unde este biserica în frunte cu preotul? E oare o problemă că cei înmormântați în ”cimitirul domnilor” erau greco-catolici? Adică cum, împărțim românii după religie și dacă nu sunt ortodocși lăsăm ca mormintele lor să dispară? Unde este școala, profesorul de istorie? Oare le spune elevilor săi de Gheorghe Pop de Oarța sau de Ioan Ossian? Unde sunt instituțiile culturale și istorice ale județului Maramureș? Sau, în ultimă instanță, unde sunt urmașii (dacă mai există) a familiei Pop? Pentru Dumnezeu, unde sunt toți aceștia? Unde?

Am avut noroc ca la casa cu numărul 179 să-l întâlnesc în față, culegând urzici pentru porci, pe domnul Pop Ioan. tatăl său a fost tot Ioan Pop, la fel ca și bunicul – care a fost primarul comunei. Eram pe punctul de a renunța la a mai căuta mormintele, dar am zis să mai fac o încercare. Spre surprinderea mea, domnul Pop Ioan mi-a spus: ”Trageți mașina pe podeț și haideți să vă arăt!” Și-a lăsat lucrul și m-a dus, prin curtea sa, în spatele grădinii. Practic, parcela numită ”cimitirul domnilor” este de fapt o pădure în toată regula, vecină cu terenul lui. ”unde sunt mormintele?” am întrebat eu. Nu mi-aș fi putut imagina că trebuie să ne strecurăm, agățându-ne la orice pas de spinii de măceș sau mur, că aveam să ne afundăm într-o pădurice cu vegetație luxuriantă, plină de țânțari. Domnul Pop, cu bunul simț al omului simplu de la țară se tot scuza zicând: ”am mai curățat eu, în copilărie veneam des aici. Acum n-a mai intrat nimeni de mult. De la Zalău mai vine un domn, parcă e tot profesor…”

Ajungem cu greu la niște socluri de marmură neagră. Nu văd pietrele funerare nicăieri. Domnul Pop îmi spune: ”dați cu piciorul, sub frunze e piatra”. Cum să dau cu piciorul? Mi se pare a fi un gest de impietate. Mă aplec, îngenunchez și după ce mă sigur că n-am să-mi rănesc palma, și așa agățată în spinii de mur, șterg cu ea frunzele și mizeria căzută pe lespede. Ceea ce văd nu-mi vine să cred: ”GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI”. În minte mi se amestecă gândurile. Cum adică, Gheorghe Pop de Băsești? Păi nu i-am văzut monumentul, îngrijit, lângă biserica din Băsești? Biserica ce se vede pe celălalt deal… Citind în continuare epitaful, aveam să mă lămuresc că nu este George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia. Nu știu de ce e scris ”de Băsești”, însă e clar că e ceea ce căutam. E Gheorghe Pop de Oarța.

Ceva mai încolo, altă piatră căzută. De fapt, din cele 3-4 morminte, toate având monumentele funerare din marmură neagră, toate sunt căzute de pe soclu. Chiar și în perimetrul împrejmuit cu un gard de fier forjat. Nicio piatră nu este la locul ei, de parcă mâinile nevăzute ale nepăsării și ignoranței noastre le-ar fi culcat intenționat la pământ. Trist! Foarte trist… Iarăși îmi vine să strig: ”unde sunt toți cei care ar fi trebuit să facă ceva?”. Și iarăși, domnul Pop Ioan se tânguiește lângă mine…

Oameni buni, dragi români! Știți ce aș face dacă aș fi primarul localității? Aș găsi câțiva bărbați și, cu drujbele sau securile aș curăța toată zona. Sau chiar dacă aș lăsa câțiva copaci – căci acum sunt deja copaci, aș face loc de acces spre morminte. Și aș semnala zona, eventual aș îngrădi-o. Iar în sat, acolo unde este un așa zis monument al eroilor – de fapt un alt monument abandonat, plin de spini, aș pune un indicator. Știți ce aș face dacă aș fi profesorul de istorie al școlii din sat? Aș găsi foști elevi, azi bărbați în toată firea, și aș face curățenie în ”cimitirul domnilor”. Știți ce aș face dacă aș fi preotul satului (ortodox sau greco-catolic, nici nu mai contează)? Aș spune în biserică, după Sfânta Liturghie, că nu e normal ca mormintele ROMÂNILOR Gheorghe Pop sau ai familia dr. Ioan Ossian să fie abandonate. Și, le-aș explica enoriașilor, într-o predică, cum au făcut ei Unirea. Și pun pariu că bărbații și femeile, oamenii simplu, în frunte cu curatorii și preotul ar face curățenie. În timp ce clopotele ar bate însoțite de rugăciunile femeilor. Doamne, Dumnezeule, cum e posibil așa ceva?

Și dacă în Oarța nu s-ar găsi români, aș striga după cei din Băsești. Ei au știut cum să-și prețuiască înaintașii. Și as striga să se audă până la Zalău sau Șimleu-Silvaniei și tot aș găsi pe cineva care să înțeleagă că ceea ce facem acum este o crimă. Și, istoria nu ne va ierta pentru asta!

Interesante sunt și cele trei pietre funerare de tip ”cruci celtice” ce zac aproape îngropate, la mică distanță de mormintele familiei Pop. De fapt, pe ele le-am căutat, așa am ajuns să vizitez ”cimitirul domnilor”. Desigur, nu au nicio legătură cu triburile celtice, acestea fiind probabil, de la jumătatea secolului XIX. Întregul areal al Țării Codrului, mai ales în partea județului Sălaj, e plină de astfel de artefacte. Însă, asupra lor voi reveni cu un alt material.

Bibliografie:

1. Marin Pop – Familie Pop de Oarța, articol pe site-ul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău (https://muzeuzalau.ro/familia-pop-de-oarta/) accesat 11.07.2022;

2. Marin Pop – Personalități sălăjene din generația Marii Uniri. Editura Argonaut / Mega, Cluj-Napoca, 2018;

3. Site-ul Primăriei Oarța de Jos: https://oartadejos.ro/, accesat 11.07.2022

Mirel Matyas

(Material publicat pe http://mirel-matyas.blogspot.ro)