Editura Școala Ardeleană continuă șirul de inițiative editoriale referitoare la Centenarul Marii Uniri și la istoria Transilvaniei (ca parte integrantă a istoriei României) printr-un proiect care își propune publicarea unor cărți dedicate lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Bădăcin/Șimleu Silvaniei – 5 februarie 1953, Închisoarea Sighet), unul dintre artizanii Unirii Transilvaniei cu România, de la nașterea căruia se vor împlini, în 2023, 150 de ani.
„Vă invităm să vă alăturați proiectului nostru. Așteptăm manuscrisele, redactate îngrijit și cu diacritice, până la data de 30 septembrie 2022. O echipă de specialiști condusă de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, coordonatorul colecției noastre de Istorie contemporană, va evalua manuscrisele și va face propunerile de editare. Volumele publicate vor fi promovate și lansate atât în țară, cât și peste hotare, în special în locurile legate de numele lui Iuliu Maniu: București, Cluj-Napoca, Zalău, Bădăcin, Șimleu Silvaniei, Sighet, Blaj, Alba Iulia, Arad, Viena, New York și altele”, se arată în mesajul organizatorilor. Partenerii proiectului sunt: Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin și Asociația Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții. Mesajele, cu mențiunea „Iuliu Maniu 150”, pot fi trimise pe adresa: office@scoalaardeleanacluj.ro.
[…] Editura Școala Ardeleană continuă șirul de inițiative editoriale referitoare la Centenarul Marii Uniri și la istoria Transilvaniei (ca parte integrantă a istoriei României) printr-un proiect care își propune publicarea unor cărți dedicate lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Bădăcin/Șimleu Silvaniei – 5 februarie 1953, Închisoarea Sighet), unul dintre artizanii Unirii Transilvaniei cu România, de la nașterea căruia se vor împlini, în 2023, 150 de ani. „Vă invităm să vă alăturați proiectului nostru. Așteptăm manuscrisele, redactate îngrijit și cu diacritice, până la data de 30 septembrie 2022. O echipă de specialiști… Source link […]
Așteptăm să vedem tipărită sentința de condamnare la închisoare pe viață a sfinxului de la Bădăcin. Este ascunsă cu strășnicie, atât știm, începutul, ” În numele MS Regele Mihai I … ” !