În spatele măştii. Ultima vizită de lucru a lui Nicolae Ceauşescu în Sălaj

Dănuţ Pop

„Vizita de lucru a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, în judeţul Sălaj – străbună vatră a pământului românesc – se înscrie ca un moment esenţial, de răscruce în devenirea noastră socialistă. Zecile de mii de sălăjeni care l-au întâmpinat, cu profundă emoţie şi o nestăvilită bucurie, pe conducătorul iubit al partidului şi statului, la Şimleu Silvaniei, Crasna şi în municipiul Zalău au demonstrat încă o dată unitatea în jurul gloriosului nostru partid, al secretarului său general, deplina adeziune la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru”.
(„Năzuinţa”, „organ al Comitetului Judeţean Sălaj al P.C.R. şi al Consiliului Popular Judeţean”, sâmbătă, 31 mai 1986, p. 1).

1. Întreprinderea

Mai 1986. La Întreprinderea de Anvelope Zalău, cele trei schimburi zilnice devin şase! Fiecare muncitor face nu unul, ci două schimburi pe zi. 16 ore de muncă neîntreruptă. Opt ore, în schimbul normal, ca operatori chimişti, producem anvelope. În celelalte opt, facem curăţenie în secţii. Producţia nu trebuie să sufere, planul musai să fie îndeplinit, dar şi fabrica trebuie să fie „lună” de curată. Pentru că vine în vizită, şi la noi, Nicolae Ceauşescu!
Aproape întreaga lună am lucrat în acest ritm. Din cele opt ore libere rămase după schimburi, aproape patru le petreceam pe drum, de multe ori în picioare, „fără loc” în autobuzul supraîncărcat cu navetişti. Rămâneau celelalte patru pentru odihnă. Dar cine mai era ca noi, care aveam „onoarea” de a fi vizitaţi de secretarul general al partidului. O vizită programată pentru vineri dimineaţa, 23 mai 1986, care nu urma să dureze mai mult de 40 de minute, dar acele minute trebuiau să fie fără cusur.
De aceea, zile şi nopţi întregi, cu toţii am adunat resturi de materiale, am montat multele geamuri lipsă şi le-am spălat pe cele care încă mai existau şi prin care lumina pătrundea doar cu mare greutate, am vopsit maşinile şi culoarele de transport materiale, am văruit pereţii. Iar secţiile din Anvelope, din negre cum le era felul, au devenit albe! Cei care îşi mai aduc aminte, ştiu că operatorii chimişti, mai ales din secţia Amestecare, se cunoşteau pe stradă, în autobuze, oriunde, după conturul ochilor care indiferent cât de mult era spălat, tot negru rămânea. Acum, însă, în „cinstea” apropiatei vizite, nici negrul de fum nu mai trebuia să circule prin fabrică!
Traseul vizitei a fost stabilit de dinainte şi se spera că nici „tovarăşul” nu se va abate de la el. Toate utilajele şi instalaţiile erau, datorită efortului celor de la întreţinere, mecanici şi electricieni, în stare de funcţionare. Ne cunoşteam sarcinile de plan şi normele zilnice de producţie. Am reînvăţat unele caracteristici ale utilajelor, pentru că am fi putut fi întrebaţi. În plus, am primit, cu toţii, salopete, bocanci, bonete şi mănuşi, toate nou-nouţe. Mai frumoşi nu am arătat niciodată: toate „luceau” pe noi, la propriu (nu ne-am bucurat, însă, prea mult. Curând după vizită, echipamentele au trebuit predate şi am revenit la starea de dinainte: fiecare îmbrăcat cu ce şi cum putea).
În clădirea administrativă, în holul principal, a fost pregătită o expoziţie cu produsele întreprinderii, iar Garda de onoare, formată dintr-un detaşament al Gărzilor Patriotice şi unul P.T.A.P. („Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei”, din care am făcut şi eu parte), a dat raportul, la venirea şi la plecarea din întreprindere.
Acestea sunt doar câteva amintiri, dar în arhivele noastre se găsesc documentele „oficiale” referitoare la această ultimă vizită a lui Nicolae Ceauşescu în Sălaj (fond PCR, 1986, d. 2). Ele ne arată, în detaliu, cum a fost pregătită, dar şi câtă minciună stătea în spatele „entuziasmului general”, „profundei emoţii” şi „nestăvilitei bucurii”, cât de false erau toate acestea.
Haideţi, dar, să vedem ce ne spun documentele!
Vizita în judeţul nostru a început joi, 22 mai 1986, prin vizitarea a trei unităţi economice din Şimleu Silvaniei (începând cu ora 16,15), şi apoi, de la ora 18,00, a fermei de vaci a C.A.P. Crasna. Vineri, 23 mai, de la ora 8,40 au fost vizitate patru mari unităţi economice din Zalău, iar adunarea populară a început la orele 11,45.
Pregătirea vizitei s-a făcut sub „directa conducere a secretariatului Comitetului judeţean de partid”. Acesta a constituit colective de lucru pe domenii şi unităţi.
Erau, în primul rând, nominalizate colectivele de lucru pe domenii: organizare, muncă de propagandă, vizite în unităţi industriale, presă şi pregătirea cuvintelor, asigurarea condiţiilor materiale, primirea la Casa de oaspeţi. Apoi, cele pentru localităţile ce urmau a fi vizitate: Şimleu Silvaniei, Crasna, Zalău. Urmau colectivele pentru fiecare unitate industrială: Întreprinderea de materiale izolatoare Şimleu Silvaniei, Fabrica de mobilă Şimleu Silvaniei, Filatura de bumbac Şimleu Silvaniei, Întreprinderea de armături industriale din fontă şi oţel Zalău, Întreprinderea de anvelope Zalău, Întreprinderea de conductori electrici emailaţi Zalău, Întreprinderea de ţevi Zalău. Un ultim colectiv răspundea de „organizarea transportului oamenilor muncii din oraşe şi comune, în municipiul Zalău, în ziua de 23 mai a.c.”. Acesta din urmă avea doar şase membri, dar cel mai mare, responsabil cu vizita la Crasna, ajungea la 19! Membrii acestor colective răspundeau „în faţa Secretariatului Comitetului judeţean de partid pentru ducerea la îndeplinire întocmai a sarcinilor”.
Ce fel de sarcini aveau aceştia? Mai întâi, deplasarea, „de îndată”, în localităţile şi unităţile repartizate, întâlnirea cu comitetele de partid de acolo, analizarea tuturor problemelor ce se ridică, elaborarea de programe de acţiune, cu termene şi responsabilităţi concrete.
Să vedem şi ce trebuia avut în vedere în fiecare unitate: decongestionarea spaţiilor şi căilor de acces, colectarea şi transportul la unităţile specializate a materialelor recuperabile, repararea şi zugrăvirea pereţilor, completarea geamurilor lipsă şi spălarea acestora, completarea corpurilor de iluminat, „fără însă a face excese” (se ştie câtă economie se făcea la consumul de energie electrică, mai ales în locuinţele oamenilor muncii, n.n.), curăţirea grupurilor sociale, curăţirea maşinilor şi utilajelor, inclusiv vopsirea lor, acolo unde este cazul.
În fiecare unitate, pe întreg traseul vizitei, toate utilajele şi instalaţiile trebuiau să fie în stare de funcţionare, chiar dacă, în condiţii normale, nu se lucra pe ele. Iar dacă cei care operau pe acestea nu erau bine pregătiţi sau aveau alte sarcini, urmau „să fie înlocuiţi cu cei mai buni muncitori, maiştri etc., care să cunoască în detaliu sarcinile de plan, parametrii tehnico-funcţionali ai utilajelor, consumurile specifice, normele de producţie etc.”.
Măsurile acestea erau obligatorii pentru toate unităţile ce urmau să fie vizitate, şi ele ne dezvăluie, fără intenţie, desigur, câte ceva despre starea reală a fabricilor şi uzinelor noastre (poate că aceste „înalte” vizite ar fi avut cu adevărat urmări dacă nu ar fi fost anunţate!).
În plus, arătau instrucţiunile, fiecare muncitor să fie concentrat asupra utilajului pe care-l deserveşte, să aibă o ţinută îngrijită, ecuson şi, la apropierea tovarăşului, să se întoarcă cu faţa şi să aplaude.
În fiecare unitate, cu sprijinul delegaţilor din ministere, trebuiau pregătite expoziţii cu cele mai reprezentative produse, însoţite de fişe cu explicaţii, grafice şi panouri privind evoluţia principalilor indicatori.
Iată şi „sarcinile-indicaţii” referitoare la primirea în unitate: primirea vizitei se face de către „directorul, inginerul şef, ministrul, secretarul comitetului de partid, secretarul U.T.C., preşedintele sindicatului” şi o gardă de onoare, „bine pregătită”. La intrare se oferă flori (şi pe traseu, în fiecare secţie, sunt oferite flori, de către doi muncitori: „băiat, fată”; se cerea, însă, multă „atenţie la selectarea lor: membri de partid, tineri UTC-işti, cu înfăţişare plăcută”!) şi se asigură prezenţa unui număr corespunzător de personal muncitor pe tot traseul situat în afara secţiilor vizitate. Dar, la stabilirea acestui număr, să nu se uite că o parte din muncitori lucrează în producţie, alţii sunt folosiţi pe traseele interioare, alţii „în alte dispozitive din cadrul municipiului”. De asemenea, pentru orice eventualitate, trebuiau asigurate 50 de halate şi echipament de protecţie.
Prezentarea întreprinderii, se arată în „Nota cu sarcinile”, o va face directorul „care în acest scop se va pregăti temeinic”. Partidul îi dictează şi ce trebuie să spună: profilul unităţii, anul punerii în funcţiune, capacităţile existente, evoluţia principalilor indicatori, valoarea fondurilor fixe puse în funcţiune, destinaţia producţiei, numărul personalului muncitor etc.! Partidul îi spune şi ce să facă la ieşirea „tovarăşului” din unitate: „se va mulţumi pentru vizită, pentru indicaţiile primite şi se va exprima angajamentul şi hotărârea fermă a întregului colectiv de a face totul pentru aplicarea lor în viaţă”.
Absolut totul sub control, conform şablonului, nimic original, nimic în plus, nimic în minus!
Dar asta nu e tot. Iată şi câteva „măsuri pe linie de propagandă”. Cea vizuală mai întâi. Să fie verificate toate materialele din unităţi: portrete, drapele, lozinci, grafice şi panouri, steguleţe, medalioane; portretele tovarăşului şi tovarăşei, de mărimea 70/100 cm color, să fie înrămate şi conturate cu bucle din pânză, albă sau roşie, şi distribuite participanţilor în proporţie de 4 (Nicolae Ceauşescu) la 1 (Elena Ceauşescu); să fie reactualizate gazetele de perete şi vitrinele calităţii; pavoazarea în exterior a unităţilor se face conform unei schiţe care, mai înainte, „va fi văzută la secţia de propagandă”.
Apoi, propaganda orală. „În fiecare unitate se vor constitui grupuri de agitatori compuse din cadrele de bază: secretari ai comitetelor şi organizaţiilor de partid, secretari ai organizaţiilor U.T.C., activişti de partid repartizaţi cu răspunderi în aceste unităţi, care vor scanda lozinci cu conţinut adecvat. Grupurile de agitatori vor întreţine o atmosferă corespunzătoare pe toate traseele, la stadion şi în piaţa centrală, pe tot parcursul vizitei”.
Aceste grupuri, antrenate prin multele repetiţii pregătitoare, şi-au făcut cu prisosinţă datoria, au „întreţinut atmosfera”, iar presa putea scrie, la finalul vizitei: „Pe întregul traseu străbătut, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost salutaţi cu dragoste şi respect de mii şi mii de oameni ai muncii. S-a aplaudat şi ovaţionat îndelung, s-a scandat cu însufleţire: „Ceauşescu – PCR!”, „Ceauşescu şi poporul!”, „Ceauşescu – sălăjenii!”.
Ar fi contat oare vremea de afară, ar fi schimbat ea ceva? Documentul citat o spune răspicat: „Facem menţiunea că programul vizitei se desfăşoară conform celor stabilite indiferent de condiţiile meteorologice”!

2. Adunarea populară

La adunarea din centrul oraşului au participat peste 55.000 oameni ai muncii, amplasaţi în 13 sectoare. Numărul oamenilor care trebuia asigurat de fiecare localitate, întreprindere sau instituţie, amplasarea lor în zonele stabilite, sunt cuprinse într-o anexă a documentului menţionat.
Există un desfăşurător al adunării. Nimic nu se lasă la voia întâmplării nici aici, totul e stabilit de dinainte: cine urcă în tribuna oficială, alături de Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, cine vorbeşte înaintea secretarului general, ce lozinci să fie folosite în timpul şi după cuvântarea acestora (vezi textul cuvântărilor, integral, în Năzuinţa, din 24 mai 1986; şi aceste cuvântări au fost văzute, „mai înainte”, de secţia propagandă a partidului, verificate atent, iar vorbitorii nu s-au abătut de la cuvântul scris!).
Iată şi „câteva precizări suplimentare”, referitoare la desfăşurarea adunării populare: la apariţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu, în tribuna oficială, trebuie manifestat un entuziasm general, total, prin aplauze prelungite şi scandarea de lozinci; pe acest fond de urale va lua cuvântul primul secretar al Comitetului judeţean de partid; acesta va face unele aprecieri la adresa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu, la aportul nemijlocit şi nepreţuit pe care l-au adus la dezvoltarea judeţului Sălaj, la contribuţia pe care secretarul general al partidului a adus-o şi o aduce în permanenţă la înfăptuirea unui climat de pace în lume, precum şi angajamentul pe care noi sălăjenii ni-l asumăm în faţa eminentului nostru conducător; ideile se impun a fi punctate cu aplauze, precum şi cu lozinci adecvate.
Se dau exemple: „atunci când se va referi la contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu la apărarea păcii, la politica externă a României, se va scanda lozinca CEAUŞESCU-PACE!”; când se va da cuvântul reprezentanţilor oamenilor muncii din judeţ, pe parcurs se va aplauda şi se vor scanda lozinci; la fel, când primul secretar va ruga respectuos pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu să ia cuvântul la adunarea populară. „Practic, tovarăşul Nicolae Ceauşescu va trebui să poată vorbi numai atunci când va face dânsul semn în acest sens. Practic, după fiecare apreciere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu trebuie scandate lozinci şi îndeosebi lozinca Ceauşescu-Pace, deci când se referă la probleme externe”.
Cum s-a putut lăsa impresia unui „entuziasm general, total”, pomenit şi în ziare? Oare oamenii aduşi în piaţă din toate părţile judeţului, de la zeci de kilometri distanţă unii, cu trenul (ex: „Poiana Blenchii, 200 de cetăţeni, locul de îmbarcare Gîlgău, deplasare la gară cu mijloace proprii, sosire în Zalău între orele 5,30-6,00”), cu autobuzul (ex: „Românaşi, 1500 cetăţeni, ora plecării 5,00), pe jos (ex: „Crişeni, 1000 cetăţeni, ora plecării 5,00, fără mijloace de transport”), aflaţi acolo de la primele ore ale dimineţii, cu tablouri uriaşe în braţe, mai erau în stare de a se manifesta prin scandări, aplauze şi urale nesfârşite? Aici intervine rolul acelor grupuri de agitatori, amintite deja, formate în fiecare unitate economică şi instituţie, amplasate strategic în mulţime. Aceste grupuri scandau ceea ce trebuia, când trebuia, iar oamenii din jurul lor, vrând-nevrând, făceau acelaşi lucru.
Credeţi, poate, că locuitorii blocurilor din jurul pieţii puteau să stea în apartamentele lor netulburaţi sau că ei erau cei care fluturau de acolo steaguri? Nicidecum. Pentru că „tovarăşii de la comitetul municipal de partid” aveau obligaţia de „a lua măsuri ca în balcoanele dinspre sediul Comitetului Judeţean de partid, de la blocurile PTTR, O1, O2 şi C.M. să fie repartizaţi elevi în costume pioniereşti, iar pe balustradele de la balcoane în exterior, să fie puse covoare, flori. Aceşti pioneri vor fi însoţiţi de cadre”. Care „drept de proprietate”? Nu puteai interzice intrarea elevilor şi cadrelor în casa ta!
În plus, apar şi aceste recomandări, de fapt importante sarcini: toţi participanţii să fie în ţinută de sărbătoare; bărbaţii să fie bărbieriţi proaspăt şi tunşi cum se cuvine; să nu se transporte, nici să se consume băuturi alcoolice; oamenii să nu vină cu bagaje sau să-şi propună să rezolve problemele personale venind la Zalău; să ia cu ei şi flori naturale, pe lângă materialele de propagandă; oamenii de ordine şi cordoanele de gărzi patriotice să nu lase oamenii să se mişte în timpul adunării populare sub nici o formă; materialele de propagandă „repartizate pe străzi şi oameni proporţional” să nu se degradeze, deoarece „pentru acest lucru se vor stabili răspunderi”.
Avem şi „Situaţia repartizării materialelor de propagandă vizuală pe unităţi, pentru a fi purtate pe trasee şi la adunarea populară”. Iată doar câteva exemple. Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului trebuie să vină la adunare cu 1.800 participanţi, 40 de portrete ale lui Nicolae Ceauşescu, 10 ale Elenei Ceauşescu, 120 de drapele R.S.R., 120 drapele P.C.R., 500 steguleţe R.S.R., 500 steguleţe P.C.R., 40 de pancarde şi 10 panouri. Liceul industrial nr. 1 vine cu 2.000 de participanţi, 60 de portrete ale lui Nicolae Ceauşescu, 15 ale Elenei Ceauşescu etc. Oraşul Cehu Silvaniei, cu 2.500 de participanţi, 100 de portrete ale lui Nicolae Ceauşescu, 25 ale Elenei Ceauşescu etc. Sunt cuprinse în această situaţie 125 de localităţi, unităţi economice, şcoli, instituţii etc.
Totalul general al participanţilor, la adunarea populară şi repartizaţi pe traseu, era de 68.150, care aduc cu ei 2.226 tablouri cu Nicolae Ceauşescu, 412 tablouri cu Elena Ceauşescu, 4.649 steaguri R.S.R, tot atâtea steaguri P.C.R., peste 30.000 steguleţe, 1.688 lozinci (1488 pancarde şi 200 panouri) ş.a.
Iar la finalul adunării „se oferă 18 buchete de flori, de către 6 pioneri, 6 şoimi şi 6 utecişti” (aleşi cu grijă, cu înfăţişare plăcută, verificaţi medical!), timp în care corul sindicatelor din învăţământ intona cântecele „Poporul – Ceauşescu – România” şi „La mulţi ani”. La plecarea tovarăşilor, „toată lumea rămâne pe loc şi trebuie să manifeste un entuziasm deosebit” (iarăşi, intră în acţiune grupele de agitatori!).
Nici cei care nu participau nu erau uitaţi: „Secretarii comitetelor orăşeneşti şi comunale să lase la comanda comunelor oameni competenţi pentru a nu avea vreun eveniment neplăcut; cei care rămân acasă să lucreze intens la lucrările de sezon”.
Pe întregul traseu, pe stadion, acelaşi scenariu: „să se ovaţioneze, să se scandeze lozinci”, „corurile să cânte: Poporul – Ceauşescu – România şi «La mulţi ani!»”; „Practic la stadion este un singur moment de linişte, atunci când garda de onoare prezintă raportul”; „Atenţie la faptul că ceilalţi tovarăşi din conducerea partidului pleacă la un alt interval de timp după tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Aceasta înseamnă că la stadion toată lumea rămâne în dispozitiv până după plecarea ultimului elicopter”.
Venit în Sălaj după ce vizitase judeţele Satu Mare şi Maramureş, Nicolae Ceauşescu, „ctitorul României socialiste moderne, omul politic de geniu, strălucit militant comunist, personalitate de primă mărime a contemporaneităţii” (Năzuinţa, 31 mai 1986, p.1) a plecat spre aeroportul din Cluj şi de acolo, cu avionul, spre Bucureşti. Peste tot, acelaşi scenariu. Mulţimi imense, momente artistice, covoare de flori, tablouri uriaşe, urale nesfârşite, bucurie nestăvilită, entuziasm total. Adevărul era însă altul, iar masca a fost înlăturată în decembrie 1989.
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)