Motto: „Cele patru lucruri cu ajutorul cărora oamenii obișnuiesc să facă educația sunt știința de carte, gimnastica, muzica și desenul”. ARISTOTEL din Stagira (384-322 î.Hr.), savant și filozof grec
În anul 2018 se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Gheorghe MOCEANU – primul profesor de educație fizică din România. Din păcate, nu se cunoaște momentul (ziua și luna) când acesta a văzut lumina zilei. Viața și activitatea lui merită să fie cunoscute de către toți tinerii de azi și, mai ales, de cei care iubesc și practică sportul, pentru că acest dascăl a fost un deschizător de drumuri într-un domeniu atât de puțin cunoscut la noi, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost un pedagog desăvârșit, o personalitate multilaterală, care a văzut și a încadrat educația fizică în efervescența culturală a acelor vremuri.
Născut în anul 1838, pe plaiurile someșene, în satul Orman al comunei Iclod (județul Cluj), Moceanu a învățat la școala de lângă bisericuța din sat, apoi la școlile din Dej și Gherla, iar gimnaziul l-a absolvit la „piariștii” din Cluj. Ajungând la Budapesta, s-a înscris într-o asociație sportivă în care s-a inițiat în tainele gimnasticii acrobatice, primind „Diploma de Onoare” pentru meritele sale excepționale. Apoi, la Viena, a făcut studii de teologie, urmând și cursurile Conservatorului de Muzică și Declamații. A învățat limba engleză și a frecventat cursul redus al unui institut de pedagogie.
Înzestrat cu această pregătire, în anul 1861 s-a înapoiat la Cluj, unde a obținut postul de profesor de gimnastică la Gimnaziul Catolic-Unitarian, apoi la Gimnaziul Reformat. În anii adolescenței, Gheorghiță (cum îi spuneau prietenii) s-a angajat într-o trupă de acrobați la trapez (James-Robinson), cu care a colindat lumea, călătorind în mai multe țări din Europa, Asia, Africa și America.
Cu pregătirea sa profesională, cu experiența de luptător încercat, dotat cu o voință fermă, Moceanu a plecat la București (în primăvara anului 1863), dornic să activeze pentru binele națiunii sale. În anul 1864, a apărut prima lege de organizare a școlilor de toate gradele și categoriile, prin care gimnastica era inclusă, pentru prima oară, ca obiect de studiu obligatoriu în toate școlile. În această perioadă, îl găsim pe Moceanu profesând în multe școli și instituții bucureștene, printre care: Colegiul „Sfântul Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Sfântul Gheorghe”, Școala Normală, Școala Militară de Ofițeri și Societatea „Tirul”. A fost inițiatorul programei analitice de predare a gimnasticii în școli, iar în anul 1869 apare prima sa carte – și prima din țară – intitulată „CARTE DE GIMNASTICĂ”, căreia i-au urmat multe altele, printre care „Memorii asupra gimnasticii și călătoriilor mele în Europa, Asia, Africa, America” (1895). Atunci, gimnastica era înțeleasă într-un sens mai larg față de cel de astăzi, când reprezintă numai o disciplină sportivă. După el, aceasta cuprindea: gimnastica propriu-zisă, alergări, sărituri, aruncări, înot, vâslit, patinaj, scrimă, tir și călărie. Din inițiativa lui și a prof. Constantin Constantiniu s-a fondat, în anul 1867, la București, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn. A fost singura societate de gimnastică ce a acceptat și alte discipline sportive și le-a promovat pe măsură ce ele apăreau. Aici, Moceanu a reușit să aplice în practică teoriile sale și să adapteze sistemul german de gimnastică la condițiile specifice țării noastre, prin includerea dansurilor naționale și a oinei, iar mai târziu înotul, luptele, halterele, boxul și altele.
Apreciindu-i-se meritele sale profesionale și organizatorice, Gheorghe Moceanu a fost onorat cu titlul de „profesor de gimnastică” la Colegiul Național „Sfântul Sava”. El poate fi considerat unul dintre „stegarii” de frunte ai activității cultural-patriotice, contemporanii lui considerându-l „părintele gimnasticii”. Se poate asemui, fără greș, cu marii dascăli care au pus temelie României de la sfârșitul veacului al XIX-lea. Gheorghe Moceanu introduce și organizează gimnastica și jocurile naționale în școală și în viața socială a țării, elaborând programe școlare, desfășurând competiții pentru elevi și formând cadre de specialitate. În această conjunctură, a fost apreciat și susținut de către: istoricul și scriitorul Vasile Alexandrescu Urechia; generalul Ioan Emanoil Florescu – ministru și prim-ministru; doctorul Carol Davila – părintele medicinei românești; academicianul Spiru Haret – ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice; poetul, prozatorul și folcloristul Bogdan Petriceicu Hașdeu; medicul și academicianul Constantin Istrati; diplomatul Constantin Esarcu – ministru de externe; scriitorul Ion Ghica – director al Teatrului Național; politicianul Lascăr Catargiu – prim-ministru; Generalul Eracle Arion – guvernatorul Cetății București și chiar de către regele Carol I. Profesorul Gheorghe Moceanu a fost prețuit de multe personalități, printre care se află: prozatorul Gala Galaction, publicistul și academicianul Iosif Vulcan, poetul Alexandru Macedonski, istoricul și academicianul Nicolae Iorga și doctorul Onoriu Chețeanu – director la „Sportul Universitar”. De altfel, Alexandru Macedonski, a cărui simpatie era greu de câștigat, îl admira pe Moceanu, pe care îl numea „un ardelean mare”, „stejar mândru”, „exponent al renașterii române la a cărei ivire a contribuit și el din răsputeri”. Tot așa, Nicolae Iorga aprecia că Moceanu a venit „…pentru a deschide la noi – cu orice preț – drumuri noi” (în volumul I „Oameni care au fost”), iar Onoriu Chețeanu a scris broșura „O sută de ani de la nașterea lui Moceanu”.
Gheorghe Moceanu iubea gimnastica cu pasiune și, în această privință, mărturisește în memoriile sale: „am iubit această branșă, această meserie încă din frageda mea copilărie… M-am ocupat viața mea întreagă, am studiat și m-am interesat de tot ce mi-a fost drag, iubit și sfânt, ca să pot da țării mele un studiu asupra gimnasticii în România”. Nu numai că s-a ținut de cuvânt, dar a creat în jurul său o atmosferă care le-a imprimat discipolilor pasiunea gimnasticii și încrederea până la dăruirea în această activitate (Constantin Gh. Savopol).
Gheorghe Moceanu a murit în 9 septembrie 1909. Pentru vasta sa activitate, a fost onorat cu diplome și răsplătit cu diferite premii, iar la 1 iunie 1901 a fost decorat cu medalia „RĂSPLATA MUNCII”. Personalitatea și opera sa au fost evocate în numeroase articole, lucrări, broșuri și cărți, printre care: „PALESTRICA” scrisă de către prof. Constantin Kirițescu (1964, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport) și „GHEORGHE MOCEANU: Întâiul profesor de educație fizică din țara noastră” a lui Constantin Gh. Savopol (1972, Editura Stadion). La 1 septembrie 1924, la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel s-a înființat Societatea de Educație Fizică „GH. MOCEANU”, iar în anul 2009, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Academia Olimpică Română – filiala București au organizat simpozionul comemorativ „Profesor Gheorghe Moceanu”. În București o stradă îi poartă numele (a avut și un bust, care s-a degradat cu trecerea timpului), iar în satul natal există Școala Primară „Gheorghe Moceanu”. În plus, atât la Orman, cât și la Iclod, începând cu anul 2009, se desfășoară ample activități cultural-sportive, sub genericul „Zilele Gheorghe Moceanu”.
Acesta a fost gimnastul, acrobatul, dansatorul, profesorul și, mai ales, omul Gheorghe MOCEANU, cel care a format o întreagă pleiadă de profesori și maeștri de gimnastică, acrobați de renume mondial, echipe românești de gimnastică, participând cu succes la demonstrații internaționale. El a fost inițiatorul curentului favorabil mișcării de gimnastică, pentru ca elevii săi să ducă mai departe, cu aceeași pasiune, faima gimnasticii românești.
Așadar, în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, să aducem un pios omagiu primului profesor de educație fizică din România, cel care și-a desfășurat această activitate nobilă timp de peste 40 de ani cu multă competență, deosebit devotament și înalt patriotism.
Prof. Marin ȘTEFAN
