Hai la piață, neamule!

MOTTO: „La piață înveți mai bine să-i cunoști pe oameni decât la biserică.” (proverb german)

Invitația din titlul articolului nu este a mea, ci a revistei „DILEMA VECHE”, publicată în numărul din 5-11 octombrie 2023. Eu sunt un simplu proprietar de amintiri și gânduri albite, și obosite de ani. Pe acestea, nu le-ar cumpăra nimeni, chiar dacă le-aș duce la talcioc. Nu le vând și pentru că, dacă aș rămâne și fără ele, aș deveni „Un om fără însușiri”, precum eroul din acest roman al scriitorului Robert Musil, cel care, alături de Marcel Proust cu a sa capodoperă, „În căutarea timpului pierdut”, și James Joyce, creatorul operei „Ulysses”, a contribuit la modernizarea romanului european al veacului al XX-lea.

În fiecare număr, revista „Dilema Veche” publică un sondaj de opinie pe o anumită temă. De această dată, tema este „Hai la piață, neamule!”. Fiecare dezbatere este cuprinsă în câteva  pagini reunite sub titlul Dosar „Dilema Veche”. În revista „România literară”, anchetele sunt lunare și au ca temă doar aspecte culturale, la care participă zeci de scriitori. Revista, înființată cu decenii în urmă de Andrei Pleșu, organizează astfel de sondaje de opinie cu o tematică foarte diversă și de mai larg interes. La ea sunt invitați un număr mai mic de respondenți și care au profesii diferite. Astfel, la cea la care ne referim azi, au participat 7. Un alt aspect inedit ce unicizează publicația, condusă azi de Sever Voinescu, este acela că și noi, cititorii, suntem invitați să facem propuneri de „Dileme vechi” pentru numerele viitoare. Problema recent abordată i-a fost sugerată redacției „săptămânalului de tranziție” de cartea „Prin piețele lumii”, de Maria Bahareva, tradusă în românește de scriitorul Vasile Ernu și publicată la Editura „Frontiera”. Referindu-se la acest volum, Ana Maria Sandu, organizatoarea anchetei, ne informează că el este „o călătorie culinară și culturală” prin 24 de piețe de pe toate continentele, printre ele fiind și „Oborul” de la București. Acest scop și l-a propus și redactorul revistei. Pornind de la adevărul că – „dacă vrei să cunoști un loc și oamenii lui, vizitează piața!”, anchetatoarea ne oferă răspunsuri  nu despre mercurialele piețelor, despre ceea ce ele oferă îndeosebi celor care trăiesc „ca să mănânce”, ci informații despre întrebări pe care nu ni le-am pus mulți dintre noi, cât de importantă este o piață și sub aspectul cultural, cum ni se dezvăluie aici caracterul nostru sub aspect uman, spiritual, de oameni între oameni, felul de a socializa și realiza comunicarea interumană într-o lume pestriță sub toate aspectele. La aceasta mă voi referi succinct și eu, oferind, într-un colaj, o sinteză a opiniilor care mi s-au părut că dau un răspuns mai concret, mai punctual la ceea ce și-a propus ancheta.

Fiecare din cei șapte participanți la dezbatere dă răspunsului un titlu ce exprimă tema pe care o abordează. Astfel, FLORIN DUMITRESCU (scriitor și antropolog, în 2022 a publicat „Merem la piață!”, o etnografie a agropiețelor din Bistrița și Năsăud „Culese din rural”) a optat pentru titlul „Distrugerea piețelor trebuie oprită”. Antropologul a constatat pe plan international că „se înregistrează un reviriment al pețelor tradiționale (…) Acestea vizează recuperarea unui mod de viață apropiat de natură, în cadrul strategiei globale de prevenire a crizelor economice-ecologice și alimentare. În același timp, în România se distrug piețe.” Acest fapt este nu numai pentru Florin Dumitrescu, unul îngrijorător, întrucât prin acesta se elimină din circuit „un spațiu/timp al sociabilității”: „Sociabilitatea târgoveață este, într-o măsură, spiritual de întrajutorare și relaționare tradiționale pe care îl aduc cu ei, țăranii și îl transmit orășenilor, într-un context care glorifică materia și roadele pământului. Și este, de asemenea, spiritul roadelor transferat, în paralel cu actul pur comercial, de la unii la alții. Și în plus, păstrează în nuce (=scurt și pătrunzător) spiritul de libertate al vechilor orașe libere, al agorei, al zorilor democrației. Este plăcerea intimității cumpărătorului obișnuit de a târgui (sau doar de a <<căsca gura>>) într-o manieră familiară (…) Este nostalgia orășeanului, tânjirea lui … după un paradis pierdut… Poate, mai nou, este și o formă a militantismului anticonsumerist. Și ca o sumă a tuturor, este comerțul de idei și umanitate care dublează comerțul de bunuri.”

O pledoarie concretă și convingătoare izvorâtă din convingerea autorului că ideea distrugerii piețelor ar fi un dezastru „pentru că ele fac parte dintr-un ecosistem: unul social… Fac legătura dintre sat și oraș, și asigură echilibrul funcționării societății pe mai multe paliere. Piețele și târgurile sunt germenii vieții publice, al participării deliberative de tip agora și al relaționării care au dinamizat societățile pretutindeni în lume…”

DORINA DRAGNEA (etnolog și lucrează la Institutul Național al Patrimoniului, București) printr-un adevărat eseu demonstrativ intitulat „Piața este comunitatea însăși”, consider că face o continuare a textului dinainte prezentat al lui Florin Dumitrescu. Printr-o suită de argumente concrete, dânsa, precum un „avocet” al unei comunități, ne convinge de multitudinea funcțiilor pieței, pe care mulți dintre noi, nici măcar nu le-am intuit. Ofer cititorului secvențe illustrative: „Piața este o oglindă a realității curente, deoarece prin diversitatea trăsăturilor ce le posedă reflectă schimbările și crizele societății, iar odată cu ele și comportamentele culturale generate”; „Piețele creează și reflectă profiluri culturale și sociale individuale, de grup și colective, în paralel cu manifestările economice, sociale, culturale și religioase, specifice vizitatorilor”; „Atît localnicii, cît și restul vizitatorilor revin în piețe pentru atmosferă, interacțiune socială, relaxare și revigorare. Pentru unii, <<mersul la piață>> este un ritual cotidian ce exprimă un stil de viață”; „Magazinele și tarabele amenajate evidențiază patrimoniul local”, „Piețele sînt un spațiu de prezervare și de recuperare a meseriilor pe cale de dispariție, unele din ele considerate a fi arhaice. Păstrate din necesitate și nostalgie, oamenii le practică în piețe, deoarece acolo se întâlnesc gusturile diferitelor categorii de cumpărători și beneficiary”; „Piețele sunt locuri socio- și etnolingvistice în care limba folosită în comunicare se află într-un proces de adaptare. Dialogul rezultat este un mijloc de rezistență lingvistică, în funcție de circumstanțele în care se află indivizii”; „O altă funcție a pieței este cea de platformă politică, în care vizitatorii își exprimă preferințele ideologice și împărtășesc cu emoție nemulțumirile cotidiene”; „Piața este loc de întîlnire și mediere a relației cu divinitatea. În forme originale, vedem însemnele religiozității comunității (imagini, obiecte, construcții, acțiuni de devoțiune)”.

Din cele enumerate, rezultă că o simplă vizită într-o piață este precum ai face una într-un „Muzeu al comunității” respective!

Din motive de spațiu tipografic, mă limitez la a oferi doar aceste două pertinente intervenții dezvăluitoare de nesăbuite funcții/roluri/meniri ale piețelor în existența noastră. Intrarea în piață, chiar de nu cumperi nimic, este aidoma cu a fi spectator la un program de varietăți, în care „actorii” sunt, deopotrivă, vânzătorii, dar și cumpărătorii. „Aplauzele” pentru reușita „reprezentației” sunt exprimate prin sacoșele burdușite din mâinile îngreunate ale cumpărătorilor, iar bucuria din chipul lor este aidoma celei a spectatorilor la finalul unei reprezentații de mare succes!

Nu lipsite de interes sunt și opiniile-răspunsurile celorlalți participanți la dezbatere: chiar titlurile alese de ei ne atrag și ele să le parcurgem de către cei care obișnuiesc să facă din lectura revistei „Dilema Veche” un hobby ce te ajută să pătrunzi în caleidoscopicul dilemelor cu care, vrând-nevrând, fiecare dintre noi ne confruntăm. Așadar, alte titluri, alți autori implicați în reușita anchetei: LAURENȚIU BRĂTAN, Bazaruri de ieri, bazaruri de azi; MATEI PLEȘU, Tulum, Kaimak, Yogurt; DANIEL VOINEA, Ce faci atât de des în piață?; IONUȚ SOCIU, De la Piața din Botoșani până la Obor; CORA SAURER, La răscruce de drumuri.

Consider că tema acestei dezbateri este una binevenită acum când suntem la mijlocul toamnei, anotimpul când roadele pământului „invadează” piețele și când gospodinele „alimentează” cămările pentru sezonul hibernal. Citind recentul Dosar „Dilema veche”, m-am convins, încă o data, că în orice abordare a unei probleme, indiferent de natura ei, cele mai consistente și mai punctuale, adică mai la obiect răspunsuri, le dau cei specializați în domeniu. Așa se întâmplă și în cazul celor aflați la conducere, indiferent de nivelul ei. Reușesc cu adevărat cei care ajung într-o funcție pe baza pregătirii cerute de aceasta, dar și printr-o competență dovedită până atunci, nu prin numărul diplomelor onorifice, ci prin realizările concrete ce-i atestă gradul de pricepere în ceea ce face.

Și eu am fost în viața mea de familist în ipostaza de „procurer” sau „șef de plasă” al acesteia. Mi-a plăcut s-o fac, însă întotdeauna familia ieșea în pagubă finaciară. Nu pentru că aș fi „mână spartă”, nici întruchipare a generozității, ci pentru simplu fapt că eu ofeream vânzătorilor cât îmi cereau ei. Ori, la piață, reușesc, în primul rând cei care știu să se târguiască sau să negocieze. N-am știut-o niciodată și nici n-am încercat s-o învăț. Ea presupune multe calități, dar și compromisuri. De ce, totuși mi-a plăcut să merg la piață? Pentru mine, piața a fost și este o lume într-o lume. Aici poți cunoaște mai multe despre oameni decât din lectura unor cărți. Ce anume? Profilul unei piețe este oglinda nivelului de dezvoltare și al profilului unei localități. La piață îți dai seama cât de bogați sau de săraci sunt oamenii. De asemenea, cunoști și multe atribute moral-cetățenești ale cetățenilor – cât de mult se cunosc între ei, cum știu să-și adapteze stilul comunicării la statutul precupeților, care știu negocia, cât de generoși sau cu „arici în buzunar” sunt, ce gusturi culinare au. Totodată, știind când vin la piață, de dimineață sau la „spartul târgului”, spune și ea ceva: dimineața vin, de regulă, cei care vor să cumpere produse cât mai proaspete și să poată alege din mai multe sortimente. La „spartul târgului”, vin, fie cei mai săraci, fie zgârciți, ce vor să ia la un preț cât mai mic ce poftesc.

Prefer piața noastră tradițională în dauna magazinelor străine de tip PENNY, MALL sau LIDL. De ce? Pentru că de la piața liberă știu cel mai mult și mai bine în general ce cumpăr. Aleg producătorii autohtoni ce sunt și vânzători a ceea ce produc, ei ne oferă, de obicei, produse „de casă” sau de „grădină”, cum se zice. Cum îi recunoști? Și după aspectul general al produselor oferite, dar și după felul în care știu să-și prezinte produsele. Ei știu să-și vândă marfa pentru că știu ce-au cultivat, ce-au folosit și ne știu explica aceasta cu naturalețe, cu convingere, invitându-ne inclusiv să gustăm din ce dorești să cumperi. „Spectacolul” pieței îl dau și vânzătorii versați și îndrăzneți care, pentru a avea cât mai mulți clienți, devin vocali, rostesc cu voce cât mai articulată și mai sonoră, reclame atrăgătoare. Este cu adevărat „concurs” de propagandă orală. Reproduc doar o reclamă ce mi-a plăcut și pe care am auzit-o de mai mulți ani în Șimleu de la un vânzător de miere de albine: „Nu dați banii pe prostii, luați miere la copii!”

Aleșii noștri știu unde-s piețele doar o dată la patru ani. Atunci ei oferă un „spectacol” demn de „Cascadorii râsului” prin lozincile promițătoare (=minciuni în care nici ei nu cred), dar și prin „cadourile” diferite prin care vor să ne convingă cât de darnici sunt ei și câte altele ni le vor oferi dacă pe Buletinul de vot vom pune ștampila pe numele lor! Printre alte suveniruri de „preț”, dânșii ne oferă și o poză în care zâmbetul lor este mai mare decât chipul ce-l poartă! De ce? Să le avem la noi pentru a nu-I uita deoarece n-o să-I mai vedem decât peste patru ani! În campaniile electorale cel mai milă îmi este de stâlpii și gardurile din localitate! Ambele devin împovărate de multitudinea posterelor candidaților, încât, unele dintre ele, sunt mai împodobite decât bradul la Sărbătorile de Iarnă!

Dacă tot n-am fost invitat, măcar suplimentar, la sondajul pe această temă de către redacția revistei „Dilema Veche”, mi-am permis ca în finalul acestui articol să prezint ca pe o anexă, chiar dacă plictisitoare, ceva ce-aș fi scris eu ca răspuns la o tentantă invitație: „HAI LA PIAȚĂ, NEAMULE!”.

profesor OCTAVIAN GUȚU,

Șimleu Silvaniei

POST-SCRIPTUM

În „Dilema Veche” nr. 1.018/12-18 octombrie 2023, tema de reflecție din Dosarul „Dilema Veche” se intitulează – „ROLUL UNIVERSITĂȚII”.