MOTTO: ,,Ideea este singura forță care se poate opune ideii.” (ANATOLE FRANCE, scriitor, Laureat al PREMIULUI NOBEL)
- O definiție a operelor literare: ,,Toate ficțiunile sunt arhitecturi înălțate de fantezie și măiestrie pe baza unor fapte, persoane, împrejurări, care s-au întipărit cândva în memoria scriitorului și i-au declanșat fantezia creativă.” (MARIO VARGAS LLOSA, scriitor născut în Peru și a copilărit în Bolivia, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură)
- O țară în care sunt prea mulți cu mapa și mai puțini cu sapa, nu are cum merge înainte.
- Un succes regizat durează mai puțin decât un foc de paie.
- Rareori valoarea unui dascăl durează mai mult decât elevii care l-au prețuit.
- De n-am avea contestatari, ne-am crede ceea ce nu suntem.
- Cei care se gândesc prea mult la posteritate, n-au timp să și-o facă durabilă.
- O carte de recitit: ,,CUM GÂNDESC POLITICIENII. CUM? GÂNDESC POLITICIENII?, autor RADU PARASCHIVESCU. Un fragment din carte: ,, Cum gândesc politicienii? De multe ori, aşa cum vorbesc. Adică şleampăt, confuz… Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situaţia bate spre dramatic. Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă.”
- Cine sunt „rudele” nesimțitului: Aflăm din cartea aceluiași autor- ,,GHIDUL NESIMȚITULUI”: ,,Nesimțitul e totuna cu bădăranul, mojicul, țopârlanul, neamul prost, mârlanul…”
- Degeaba ai o deviză frumoasă și lăudabilă, promițătoare în viață, dacă o ții doar într-o ramă și rama o pui într-un cui pe care uiți adesea să-l mai revezi.
- Dimitrie Anghel, ,,poetul florilor”, a conceput și un final la cântecul vârstei a treia în poezia ,,EX-VOTO”: ,,Pășește încet, să nu deștepți tăcerea,/ Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu/ Și ascunde-ți bucuria sau durerea.”
- Nu-i bine să te lauzi cu câte știi, ci laudă-te ce știi să faci din câte știi.
- Oamenii care încearcă să facă pe placul tuturor, nu mai au timp nici măcar să știe ce este și pe placul lor, nu numai al celorlalți.
- Cel care reușește să-și facă din liniște un prieten, a găsit un adevărat ,,izvor de apă vie”.
- Un alt fel de cântec al vârstei iubirii și al consecințelor acesteia: ,,Dacă n-ai văzut însă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă”. (CAMIL PETRESCU)
- Un mod de a ne cultiva optimismul sunt speranțele, convingerea că niciodată nu-i totul pierdut, că și tu poți fi o ,,PASĂRE PHOENIX”
- De vrei să mergi pe calea înțelepciunii, atunci nu ocărî pe nimeni și nu lăuda pe nimeni, și nu vorbi nimic despre tine.
MEMENTO: ,,Dragostea îndură mai ușor absența sau moartea decât îndoiala sau trădarea.” (André Maurois, scriitor)
Profesor OCTAVIAN GUȚU,
Șimleu Silvaniei
[…] MOTTO: ,,Ideea este singura forță care se poate opune ideii.” (ANATOLE FRANCE, scriitor, Laureat al PREMIULUI NOBEL) O definiție a operelor literare: ,,Toate ficțiunile sunt arhitecturi înălțate de fantezie și măiestrie pe baza unor fapte, persoane, împrejurări, care s-au întipărit cândva în memoria scriitorului și i-au declanșat fantezia creativă.” (MARIO VARGAS LLOSA, scriitor născut în Peru și a copilărit în Bolivia, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) O țară în care sunt prea mulți cu mapa și mai puțini cu sapa, nu are cum merge înainte. Un succes regizat durează… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]