Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (IV)

MOTTO: „O pasăre cântă nu pentru că aşteaptă un răspuns, ci pentru că are de oferit un cântec”. (Proverb chinezesc)

* Prin gânduri botezate, dăm nume îndeosebi la ceea ce-i abstract din realitate. Prin aceasta ele devin o formă de cunoaștere a lumii.
* Valoarea unui autor de gânduri botezate se află și în numărul reflecțiilor sale care devin „vorbe la purtător”, adică ajută omul să poată îmbrăca în cuvinte ceea ce simte sau gândește. În caz contrar, ele devin „vorbe-n vânt”.
* Ca cititor, apreciez acele reflecții/panseuri, cugetări care-mi folosesc în cunoașterea de sine, la a putea să fiu eu, să înțeleg lumea și să pot transpune în vorbe articulate ceea ce am de transmis semenilor.
* Dacă toate gândurile noastre ar fi memorabile, atunci n-am mai fi un anonim de reflecții. Scopul nostru este nu de-a deveni un nume în domeniu, ci de-a comunica sub această formă cu lumea în care trăiesc. E un mod de a mă face înțeles.
* Multe episoade vor avea o compoziție de tip mozaic, hibrid. O fac nu pentru a fi comparat cu marii creatori ale căror gânduri botezate au devenit „cuvinte înaripate”, cum le-a numit Homer, autorul epopeelor „Iliada” și „Odiseea”. „Vorbele înaripate” sunt acelea care au o largă circulație în toată lumea, cum sunt clișeele internaționale, de tipul „SABIA LUI DAMOCLES”, „PÂNZA PENELOPEI”, CĂLCÂIUL LUI AHILE” ETC. Punând alături texte de autori diferiți, este o formă prin care vreau să dovedesc că adevărul poate fi privit din multiple unghiuri, puncte de vedere, potrivit cu personalitatea fiecărui autor. Înseamnă și a nu vedea realitatea doar în alb și negru.
* Un cântec al unei vârste existențiale îl poate scrie doar cel care a trăit plenar și bucuriile și tristețile ei. Abia atunci, el devine autentic, credibil, prilej de admirație.
* Cântecele vârstelor le întâlnim și în paginile operelor în proză. Clasicul povestitor al literaturii noastre, ION CREANGĂ, ne oferă în capodopera sa „AMINTIRI DIN COPILĂRIE”, un cântec al vârstei copilăriei, ce-i reliefează câteva atribute incontestabile, universale:
„Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată…Ce-i pasă copilului, când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții… Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copii de când îi lumea și pământul…”
* Copil ești doar o dată în viață, imatur poți rămâne toată viața”. (ANONIM).
* „Când nu mai ești copil, ai murit de mult” (CONSTANTIN BRÂNCUȘI, 1876 – 1957, sculptor român cu „contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană”. Din operele sale – „Poarta Sărutului”, „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii”, „Sărutul”, „Pasărea măiastră”, „Cumințenia pământului”.)
* Copilăria este dimineața vieții omului, jocurile și cântările ei, expresia bucuriilor vârstei fără gânduri.
* Cine poate redeveni oricând copil, acela a găsit calea de a nu fi ofilit niciodată.
* Din formele pe care le îmbracă tristețea umană, cel mai mult mă cutremură un copil care plânge și nu știe de ce.
* Dictonul latin „MULTUM, NON MULTA” (Mai bine mai puțin și bun, decât mult și prost” sau „ A spune mult în puține cuvinte”) îl putem ilustra și prin poezia „Noi„ a lui OCTAVIAN GOGA, „poetul pătimirii noastre”. Într-un singur vers din poezia „Oltul”, printr-o singură metaforă, definește istoria – ”MULT ISCUSITA VREMII SLOVĂ”, iar prin a doua din poemul ”Noi”, sintetizează admirația de care se bucură folclorul nostru peste hotare: „ PRIVIGHETORI DIN ALTE ȚĂRI / VIN DOINA SĂ NE-ASCULTE”.
* Limba română face parte din familia limbilor romanice, alături de italiană, franceză, spaniola, portugheză etc. Ele, numite și limbi neolatine, formează așa-numita „Gintă latină”. Poetul Vasile Alecsandri, numit „rege al poeziei” de către Mihai Eminescu în „Epigonii”, este la noi, unul dintre cei ce-au vorbit despre locul acestei „ginte” în lume, în poezia „CÂNTECUL GINTEI LATINE”:
„Latina gintă e regină / Între-ale lumii ginte mari,
Ea poartă-n frunte o stea divină / Lucind prin timpii seculari…
Ea merge-n capul altor ginte / Vărsând lumină-n jurul ei”.
Vasile Alecsandri (1821 – 1880) – poet, prozator, dramaturg, om politic și academician român, cu această poezie a luat locul I la un concurs organizat de Franța, în anul 1878, la Montpellier și având ca temă limba latină. Este prima creație românească premiată peste hotare.
* Mai multe publicații de cultură ce apoi în România de azi și-au ales drept titlu gânduri botezate: „România literară”, „Dacia literară”, „Caiete Silvane”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Luceafărul de dimineață”, „Echinox”, „Observatorul cultural”, „Dilema Veche”, „Cinemagia”, „Formula AS”, „Magazin istoric”, „Secolul 21”, „Vatra”, „Tomis”, „Transilvania”, „Familia” etc.
* Cea mai concisă și expresivă definiție a eului poetic: „EU ESTE UN ALTUL”. Autor, ARTHUR RIMBAUD, poet francez, 1854 – 1891, un reprezentant al simbolismului alături de Charles Baudelaire, Stephane Mallarme, Paul Verlaine. A fost numit „poetul teribil” al literaturii franceze pentru că s-a dedicat literaturii foarte puțin timp, dar ce-a scris, a rămas în timp.
Ce înseamnă „EU ESTE UN ALTUL”? Eu, aici, sugerează spiritul creator, adică eul liric / eul poetic / eul vorbitor dintr-un text care nu este identic cu eul biografic al scriitorului. Eul biografic se referă la omul, scriitorul ca ființă biologică care a trăit într-o anumită perioadă istorică. Așadar, eul liric/eul poetic este „acea instanță/acel cineva, mai mult sau mai puțin identificabil / care comunică prin textul poetic, similar cu naratorul dintr-o operă epică”
* Dacă toate persoanele cu nume de floare ar avea și atribute definitorii ale acesteia, atunci și lumea ar fi mai frumoasă, dar și mai sensibilă/mai umană, deci mai bună.
* Pentru tările implicate într-un război, apocalipsa își arată chipul în fiecare zi. E cel mai cumplit mod de a muri fără să știi de ce și pentru ce.
* Zicale, încă, necontrazise de realitate: Degeaba ai capul mare, dar creierul mic; În capetele mici, de multe ori creierul stă foarte lejer; În zadar te lauzi cu cât de multă minte ai, dacă nu toată ți-e bună.
* În lume ar fi mult mai rău fără rău. De ce? Un motiv – binele n-ar avea unitate de măsură.
* Când poate dispărea o limbă vorbită?
„O limbă poate dispărea nu numai dacă nu este vorbită, ci și dacă este vorbită atât de prost încât își periclitează identitatea, care stă în rădăcinile ei”. (Nicolae Manolescu, critic și istoric literar)
* Filozoful Constantin Noica 1909 – 1987, părintele Școlii fără catalog de la Păltiniș, într-un text de-al său explică semnificația denumirii sculpturii lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia pământului”: „Atâta tot spune cumințenia. A fi cu minte, cu stăpânire de sine, cu bună așezare”. (Aici, „așezare” înseamnă cumpătare, moderație, chibzuit, cuminte).
* O formă a sărăciei vieții trăite degeaba: a te legitima doar cu vârsta!

profesor Octavian Guțu,
Șimleu Silvaniei