Una dintre personalitățile istoriei moderne, care s-a aflat în grupul românilor sălăjeni, activi în lupta pentru emancipare națională, a fost Florian Cocian. S-a născut pe meleaguri sătmărene, dar cea mai mare parte a vieții a trăit-o în Cehu Silvaniei și Domnin (azi în jud. Sălaj, comuna Someș-Odorhei), localitate unde avea o mare proprietate, inclusiv un conac. Din păcate, nici până în zilele noastre numele lui nu este cunoscut și recunoscut, nici măcar în lucrări în care este prezentată localitatea Domnin, Florian Cocian fiind însă o personalitate care își merită locul în galeria marilor români sălăjeni, dar și între oamenii cu care localitatea Potău (comuna Medieșu Aurit, jud. Satu Mare) și părțile sătmărene se pot mândri.
S-a născut la Potău, probabil în anul 1842, în familia lui Ioan Cocian (1814-1889) și Floarea Mărcuș (1819-1876). Bătrânii înțelepți ai satului Potău ne-au furnizat informația că familia Cocian avea origini maramureșene. Suportul documentar de care beneficiem până acum ne informează că în familia lui Ioan și Floarea Cocian s-au născut trei copii: Maria (1838), Ioan (1840) și Florian, în anul 1842. Înainte de a vorbi despre Florian Cocian, să spunem că despre Maria, tradiția familiei Cocian relatează că s-a măritat în Seini și că ar fi decedat la venerabila vârstă de 105 ani. Iar fratele mai mare, Ioan Cocian a avut mai mulți copii, mezina familiei, Ana, căsătorindu-se cu Vasile Filip, primar al comunei (în limbajul vremii) Potău, între anii 1919-1927. Florian Cocian a păstrat legătura cu locurile de baștină, registrele parohiale consemnându-l ca naș de botez al copiilor fratelui său.
Florian Cocian a urmat clasele gimnaziale la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare. În primele două clase din acest ciclu apare în anuarele școlare cu prenumele Lőrincz (Laurențiu). Anuarele școlare ne atestă faptul că prima clasă din ciclul superior a urmat-o la aceeași instituție din Satu Mare. Începând cu anul școlar 1859/1860 elevii greco-catolici români aveau posibilitatea de a învăța limba și literatura română la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare, prin eforturile protopopului-profesor Petru Bran, care a reușit să înființeze o catedră, după numeroase demersuri. În următorii ani școlari nu mai regăsim numele lui Florian Cocian printre cele ale elevilor români de la instituția școlară sătmăreană. A fost coleg în acești ani petrecuți la Satu Mare, printre alții, cu viitorii preoți greco-catolici: Iacob Gogia, Ioan Roman, Teodor Indre, Andrei Covaci.
Bănuim că Florian Cocian și-a îndreptat pașii apoi spre Beiuș, unde avem certitudinea că a absolvit liceul în anul școlar 1863/1864. A fost coleg în acel ultim an cu viitorii preoți greco-catolici: Petru Anderco, Demetriu Coroian, Atanasie Demian, Andrei Covaci, Moise Neș, Alexandru Pașca. A urmat apoi Dreptul la Academia din Oradea, absolvind în anul 1867.
Probabil că a reușit să urmeze studii superioare datorită apropierii de un coleg, originar dintr-o familie de conți (poate Zichy, așa cum a rămas în memoria descendenților lui Florian Cocian). Tatăl acestuia, văzând eminența lui Florian Cocian, i-a oferit școlarizare, în schimbul meditațiilor pentru fiul său.
După absolvirea studiilor juridice, probabil că a ajuns la Cehu Silvaniei, pentru a face practica. S-a căsătorit cu Aloisia (Luisa), fiica lui Ioan Pop, mare proprietar în Domnin, originar dintr-o familie nobiliară.
Înaintașii acestei familii fuseseră înnobilați de către principele Gabriel Bethlen, în 1628, și de către principele Mihai Apafi, la 26 septembrie 1684, iar în secolul următor, de către Carol al VI-lea, în anul 1720. La elaborarea lucrării lui Ioan cavaler de Pușcariu, din care cităm, existau 14 patrifamiliale în Domnin.
Un nobil român din Domnin, cu numele Ioan Pop (posibil să fie vorba despre socrul lui Florian Cocian) a reușit în anul 1856 să deschidă o școală românească în localitate. Acesta, împreună cu protopopul Noțigului, Iosif Pașca și cu parohul local, Ioan Opriș, au reușit să convingă obștea din Domnin de binefacerile învățământului și să lămurească credincioșii de necesitatea de a se găsi fonduri pentru plata învățătorului. S-au iscat neînțelegeri între preot și învățător, astfel că Ioan Pop a hotărât să găzduiască școala la parterul casei sale, până ce a fost înălțată prima școală din bârne la Domnin, în anul 1860. Putem concluziona că Ioan Pop avea o casă încăpătoare. Și, cu certitudine, dragostea pentru școală și conștiința de foloasele care le aduce aceasta semenilor săi a fost constantă, pentru că documentele îl atestă și în anul 1870 în fruntea celor care hotărau soarta învățământului românesc din Domnin.
Ioan Pop a fost membru fondator al „Astrei” și al Societății pentru Fond de Teatru Român din Transilvania. Mai mult decât atât, Ioan Pop a devenit în 8 octombrie 1896 membru pe viață al „Astrei”, solvind 100 de florini.
În anul 1882, avocat fiind în Cehu Silvaniei, Florian Cocian se număra printre membrii vechi ai „Astrei”, alături de socrul său; se pare că din 1867 era în „Asociațiune”. În anul 1883 a avut loc la Domnin o adunare a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, unde credem că atât Ioan Pop, cât și soții Cocian s-au implicat din toate punctele de vedere pentru reușita evenimentului.
Ginerele și socrul au fost mereu aproape de acțiunile „Astrei” de sprijinire a lucrului bine făcut, a performanței. În 29 iulie 1890, la ședința Despărțământului Șimleu al „Astrei”, desfășurată în localitatea de reședință, se spera că Florian Cocian și Ioan Pop să se țină de promisiunea de a oferi 20 florini valută austriacă, în contul premierii „docenților” (învățătorilor confesionali) merituoși. Această sumă probabil că era o obișnuință pentru cei doi, pentru că și în 11 august 1895 îi găsim pe amândoi oferindu-și din nou ofranda.
În 5 mai 1881, Ioan Pop a fost mandatat, alături de avocatul Alexandru Dragomir din Zalău, ca delegat pentru Conferința națională a românilor de la Sibiu, desfășurată între 12-14 mai 1881. În 1884, Ioan Pop era președinte al Cercului Electoral Dioșod, fiind secondat de către protopopul de Someș-Odorhei, Gabriel Cherebețiu, iar la Conferința de la Sibiu din 12-14 mai 1884 a fost delegat din partea acestui cerc, alături de avocatul Dragomir din Zalău și de Clemente Pop, preot în Brebi.
Născut, probabil în anul 1830, Ioan Pop de Domnin a decedat la 27 ianuarie 1901 și era văduv.
Data căsătoriei lui Florian Cocian cu Aloisia Pop nu o știm; în orice caz, în anul 1882, cei doi soți au fost nași de botez la Potău. Din fotografiile păstrate știm că Luisa era mai scundă la înălțime, în comparație cu soțul ei, un om cu înălțimea de 2 metri, după amintirile celor din familie. Nu cunoaștem mai multe date despre ea, decât faptul că a decedat în luna ianuarie a anului 1941 (înmormântată tot la Domnin, probabil lângă mormântul soțului).
La Domnin, familia Cocian avea un adevărat conac (moștenit de la Ioan Pop sau construit de Florian Cocian, rămâne de lămurit), numeroase vii, o livadă imensă, teren de tenis în curte. De altfel, până în zilele noastre mai există în Domnin un loc numit „Via lui Cocian”. A înființat acolo o fermă model, așa cum mai înființaseră și alți proprietari români din părțile sălăjene: George Pop de Băsești, Andrei Cosma, Vasile Mica și George Filep; în folos propriu, dar ajutându-i totodată pe micii proprietari români cu semințe, animale și sfaturi gospodărești.
Pentru înființarea fermei model, desigur că Florian Cocian s-a inspirat din experiența altor agricultori. Singura fotografie a sa, pe care am descoperit-o până acum în presa română, datează din anul 1891, când un grup de 27 de români s-a deplasat în Boemia pentru a vizita Expoziția agricolă. Comitetul executiv al Expoziției l-a desemnat pe profesorul Jan Urban Jarnik, un mare prieten al poporului român și vorbitor al limbii române, să adreseze „câteva cuvinte de binevenire” oaspeților transilvăneni. Printre personalitățile prezente în Boemia acelui an, îi identificăm în imagine pe avocatul George Filip cu soția, dr. Iacob Brândușanu, Andrei Cosma, Aurel Popovici, dr. Teodor Mihali etc.
În august 1886 a luat parte la Adunarea Generală a Societății pentru fond de Teatru Român, desfășurată la Șomcuta Mare. În același an, s-a numărat printre semnatarii unei scrisori către episcopul Ioan Szabó, prin care acesta era invitat la ceremonia de sfințire a fundamentului viitoarei bisericii din Șișești. Printre semnatari mai erau: George Pop de Băsești, Alexiu Berinde, Nicolae Lupan, Mihail Lucaciu etc.
În 19 noiembrie 1886 s-a numărat printre membrii fondatori ai institutului financiar „Silvania” din Șimleu Silvaniei. Înființarea acestui „institut de credit românesc” fusese pusă la cale în casa din Șimleu a vicarului Alimpiu Barbuloviciu, întâlnire la care mai participaseră, alături de gazdă, George Pop de Băsești, Ioan Nichita și Florian Cocian. Peste 20 de ani, în 1906, Florian Cocian făcea parte din comitetul de revizuire al acestei bănci, alături de Aurel Orian, Teodor Pop, Octavian Felecan și Antoniu Băliban, președinte fiind Teodor Kövari. Și în 1910 se număra printre principalii acționari ai băncii.
Numărul mare de elevi români de la Gimnaziul de Stat din Baia Mare impunea construirea unui internat pentru aceştia. Un grup de intelectuali români din zonă a avut această frumoasă iniţiativă, printre ei regăsim numele preoţilor: Ştefan Bilţiu, Teodor Indre, Gavril Szabó, dar şi ale mirenilor: Nicolae Nilvan, Vasile Butean, Victor Marcu etc. Acestora li se alătură: dr. Vasile Lucaciu, Augustin Pelle, precum și Florian Cocian.
A făcut parte din delegația celor 300 de români care au dus în capitala imperiului, cu atâtea nădejdi, Memorandul. De altfel, în mișcarea memorandistă a fost implicat și socrul său, Ioan Pop, delegat din partea cercului Dioșod la Conferința națională a românilor din Austro-Ungaria, desfășurată la începutul anului 1892, în Sibiu. Ioan Pop de Domnin a fost prezent în mai 1894 la Cluj, pentru a asista la procesul memorandiștilor.
În 1894, Florian Cocian era membru al Comitetului comitatens al Sălajului. Încă din 1895 se număra printre cei 15 „viriliști” români ai comitatului Sălaj, dar același statut îl avea și în anul 1912. Se număra printre cei mai bogați români din comitat, impozitul ridicându-se în anul 1904 la suma de 1174 coroane, nefiind depășit decât de George Pop de Băsești și de Andrei Cosma. În 1906, însă, el avea plătită o contribuție de 2400 coroane și 84 fileri, față de 1490 cât plătise George Pop de Băsești. Presupunem că această creștere a impozitului se datora faptului că și profitul îi crescuse simțitor, în urma cumpărării de pământ în localitatea Mineu (azi în comuna Sălățig, jud. Sălaj).
A sprijinit în continuare învățământul românesc, spre exemplu, la examenele finale desfășurate la școala din Domnin, în 1893, a donat 12 cărți, „deosebite opuri, foarte bune de cetit”. Actele lui de donație au fost numeroase; mai semnalăm aici faptul că în 1910 a contribuit la construirea noii biserici greco-catolice din Cluj cu suma de 10 coroane.
A făcut parte din Partidul Național Român. A activat alături de președintele George Pop de Băsești, vicarul Alimpiu Barbuloviciu, avocații Andrei Cosma, Ioan Nichita, preotul Gavril Cherebețiu etc.
A fost prezent, în calitate de supleant al cercului electoral Medieș, la Conferința națională ținută în 1884 la Sibiu; titular era delegat parohul Ioan Erdelyi din Tătărești (aici observăm alt element de legătură cu părțile în care s-a născut, Potăul făcând parte din cercul electoral Medieș). În același timp era vicepreședinte al Cercului Electoral Cehu Silvaniei, președinte fiind George Pop de Băsești. La Conferința ținută între 7-9 mai 1887 la Sibiu, s-a numărat printre cei zece delegați, aleși prin vot în cele cinci cercuri electorale sălăjene. La această conferință s-a luat decizia definitivă asupra Memorandului. În 1890, de asemenea, a reprezentat cercul Dioșod la Conferința ținută tot în Sibiu.
În 1905 a luptat pentru victoria în alegeri a lui George Pop de Băsești. Cu ocazia alegerilor din 16 februarie 1905, desfășurate la Cehu Silvaniei, s-au săvârșit numeroase nedreptăți și abuzuri. În preziua alegerilor a sosit în urbe Andrei Cosma, în calitate de om de încredere al lui George Pop de Băsești. Acesta s-a întâlnit în casa lui Florian Cocian din Cehu Silvaniei cu ceilalți trei bărbați de încredere ai lui George Pop, avocații, dr. Ioan Gheție din Zalău, dr. Mihai Pop din localitate și dr. Ladislau Ghiurco din Domnin, stabilit și el în localitate, pentru a stabili tactica, punându-se la dispoziția președintelui alegerilor. Acesta i-a ignorat, însă. Înspre seară, jandarmii au venit și i-au anunțat pe oamenii de încredere ai lui George Pop de Băsești că nu au voie să părăsească locuința Cocian, până a doua zi dimineața, la orele 9. Acele alegeri au iscat multe violențe: însuși candidatul George Pop de Băsești a fost umplut de sânge, câțiva țărani și-au văzut sfârșitul, iar alții au fost răniți grav.
Pentru încetarea actelor sângeroase, conducătorii românilor au hotărât retragerea din alegeri. Cu mare greutate, chiar după retragere, președintele Diószegi i-a permis lui Andrei Cosma să ducă cinci grav răniți în casa lui Florian Cocian.
După potolirea furtunii, George Pop de Băsești a făcut plângere autorităților, sperând totuși în justiție. Ca martori îi cita pe locuitorii din Cehu Silvaniei: dr. Vasile Ghiurco, dr. Alexandru Pop, dr. Mihai Pop și Florian Cocian.
Casa din Cehu Silvaniei era „geamănă”, după expresia unui urmaș al lui Florian Cocian, în sensul că într-o jumătate funcționa cabinetul de avocat, iar în cealaltă era locuința familiei.
S-a alăturat în anul 1908 grupului de patrioți sălăjeni ce se opuneau proiectului de lege electorală care prevedea dreptul de vot plural. În 14 noiembrie 1912, se număra printre membrii fondatori ai Despărțământului Jibou al „Astrei”.
A fost membru și în conducerea băncii clujene „Economul”. În anul 1908 a fost ales, alături de George Pop de Băsești și de Vasile Achim în comitetul director al Băncii „Sătmăreana” din Seini.
Toamna anului 1918 a fost presărată cu numeroase turbulențe. Nu a scăpat de la vandalizare nici ferma model a lui Florian Cocian din Domnin.
Probabil că a decedat în anul 1920. A fost înmormântat la Domnin.
Încheiem acest material cu câteva informații despre soarta celor trei copii ai familiei lui Florian Cocian. O familie frumoasă, după cum se poate observa și din fotografia de mai sus, executată în anii 1919/1920. Mulțumim pe această cale, și pentru fotografie, dar și pentru toate informațiile pe care ni le-a furnizat dl. ing. Ștefan Cocian din Oradea, fiul lui dr. Florian Cocian junior.
Maria (Maia), probabil prima născută, s-a căsătorit cu avocatul Alexandru Dragomir, care avea să ajungă decanul Baroului Cluj. În 8 noiembrie 1916 s-a născut la Zalău, fiul Alexandru, cunoscut filosof, recuperat pentru tezaurul cultural românesc abia după 1990. Au mai avut un fiu, Virgil. Soțul Mariei era fratele reputatului istoric, Silviu Dragomir.
Primul dintre cei doi băieți ai familiei Cocian, Aurel Cornel, s-a născut la 15 noiembrie 1896, în Cehu Silvaniei. A absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, iar după aceea, Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ferenc József” din Cluj. Probabil că și-a continuat studiile la Praga, unde se găsea în timpul primei conflagrații mondiale. A scăpat astfel de concentrare, pentru că dimineața audia cursuri, iar după-amiaza se ocupa cu tratarea răniților din Spitalul praghez. Medicul Aurel Cornel Cocian a profesat în Episcopia Oradea, fiind primul medic de circumscripție în această zonă. A decedat în anul 1959.
Florian Ioan s-a născut la 18 mai 1898. Aidoma fratelui său mai mare, a absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A studiat apoi la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Ferenc József” din Cluj, obținând în anul 1922 titlul de doctor.
A fost voluntar în Primul Război Mondial, participând la bătălia de la Verdun, unde a fost rănit. Către finalul războiului s-a întors spre casă, cu un tren, în fruntea a 300 de soldați. În 1929 făcea parte din gruparea „Chemarea Tinerimei Române”. Prin 1935 era referent la Primăria Zalău. S-a căsătorit cu Maria Irina Kovács, fiica unui inspector CFR, profesoară de limba franceză și engleză la Zalău.
În anul 1947 era judecător la Tribunalul din Zalău, iar în 1948 era însărcinat cu sarcinile penale la același tribunal. Liniștea familiei a fost tulburată în anul 1951 când, printr-un comunicat al Comitetului Central al PCR, din cauza faptului că fusese exploatator, Florian Cocian a fost eliberat din funcție, fiind nevoit să se angajeze la locuri de muncă inferioare pregătirii sale. Florian Cocian junior a decedat în anul 1965.
Suntem siguri că acest material are menirea de a se constitui doar într-un modest început de redescoperire a unuia dintre militanții pentru emanciparea socială, culturală și națională a românilor sălăjeni.
Viorel Câmpean
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)
