Filmul independent „Usturoi”, producţie cinematografică realizată în întregime în Transilvania, în Sălaj şi în municipiul Cluj-Napoca, a fost acceptat la festivalurile de film New York Independent Film Festival şi Boston Kids.
Filmul „Usturoi”, filmat în mare parte în Sălaj, în anul 2012, este o comedie savuroasă cu scene memorabile şi personaje de neuitat. Este o poveste interesantă a doi copii de şcoală, unul român şi celălalt de etnie romă, prieteni foarte buni. În sat la ei sunt clanuri rivale, respectiv Usturoi şi Ceapă. Fiul lui Ceapă e îndrăgostit mort de fiica lui Usturoi – un clan bogat care face afaceri cu ţiganii. Ceapă este un copil sărac şi amărât, singura avere a familiei fiind o salbă de galbeni. Copiii pun la cale un plan – să facă rost de bani pentru ca Usturoi să-i bage în seamă şi pe cei din clanul Ceapă şi să se facă nunta. Modul în care plănuiesc să facă bani este să se ducă la Hollywood să devină actori. Doar că metropola cea mai apropiată era oraşul Cluj, aşa că, pentru început, merg acolo. În drum spre marele oraş întâmpină fel de fel de obstacole. Filmul se adresează publicului larg, de la copii şi tineri până la seniori şi reprezintă, printre altele, o frescă a frumoaselor peisaje transilvane şi un elogiu la adresa prieteniei adevărate într-o lume tot mai dezrădăcinată. Abordarea tehnică inedită pentru filme de lung metraj aparţine regizorului Lucian Alexandrescu, născut în Sibiu, rezident în Miami, Florida (SUA). Acesta s-a ocupat de regie, montaj şi adaptarea scenariului, iar Radu Băzăvan a scris scenariul şi a orchestrat producţia cu ajutorul directorului logistic Mircea Groza. În procentaj de peste 90 la sută, producţia a fost finanţată de regizor şi producător.
„Usturoi” a fost proiectat şi la Zalău în cursul acestui an, mai exact în cadrul Festivalului „Tenaris Cine Latino” – luna iulie, şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a publicului sălăjean.
Din prezentarea de aici se înțelege că-i vorba de o țigănie cinematografică, de același nivel cu manelele.