Fildu de Jos – 775 de ani de la prima atestare documentară

Din punct de vedere administrativ-teritorial, comuna Fildu de Jos are în componență patru localități: Fildu de Sus, Fildu de Mijloc, Fildu de Jos și Tetișu.
Până în anul 1950, când se trece la raionarea de tip sovietic, localitățile comunei au aparținut județului Cluj. În perioada 1950-1968 au aparținut raionului Huedin, iar din 1968, după reînființarea județelor, au fost arondate județului Sălaj.
Prima localitate atestată documentar este Fildu de Jos, acum 775 de ani, la anul 1249, sub numele de terra Fyld. De-a lungul timpului o întâlnim sub următoarele denumiri: villa Fyld, la 1393; poss Fyld cum aliis teris sive possesionibus similiter Fyld appellatis, la 1412; tre possessiones volahales Harumfyld, possessiones volahales Felsewfyld, Kezepfyld, Alsofyld, la 1415; Alsofyld, la 1435; Also-Fűld, la 1733; Fildu de dzsosz, 1808; Alsó Fúld, Fildu de Jos, 1854.
A doua localitate din comună care apare în documente este Tetișu, la anul 1399, sub denumirea de Ketesd. O întâlnim apoi sub următoarele denumiri: Kethesd, la 1437; poss Ketheth, la 1519; Kettesd, la 1576; Tetise, la 1733; Ketesd, la 1760-1762; Tyetyésu, la 1830, Ketesd, Chetiș, la 1854; Tetișu, 1930 și 1966.
Localitatea Fildu de Mijloc este atestată documentar la anul 1415, sub numele de Kőyepfyld. De-a lungul timpului o întâlnim sub următoarele denumiri: Kezepsewfyld, la 1435; census quinquagesimalis de Treffild, la 1461; Kezepsewyld, la 1464; Kőzep-Füld, la 1733; Fildu de Minslok; Kőzep-Füld, Fildu de Mijloc, la 1850.
La fel ca Fildu de Mijloc, tot la anul 1415 apare în documente și cea de-a treia localitate a comunei, Fildu de Sus, sub denumirea de poss Felsewfyld. De-a lungul timpului o întâlnim sub următoarele denumiri: Felsewfyld, la 1435; poss Fyld superior, la 1437; census quinquadesimalis de Treffild, la 1461; Felsefyld, la 1467; Felső Fűld, la 1733; Fildu de szusz, la 1808; Felső-Fűld, Fildu de Sus, la 1854.

Pe timpul conscripției episcopului Inochentie Micu Klein, parohia Fildu de Jos, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” era încă ortodoxă și număra 140 de credincioși. Avea biserică de lemn, construită, conform șematismelor, în anul 1630 și casă parohială din lemn. Proprietatea bisericii consta din teren arător în suprafață de 1,5 jugăre și cositor de două care de fân. Preot era popa Ionucz, neunit.
Pe la anul 1756, credincioșii trec la cultul greco-catolic, prin preotul din Fildu de Mijloc, Georgiu Pop, care a câștigat pe seama bisericii din Fildu de Jos de la „domnii feudali” și o proprietate de 400 jugăre pădure.
Parohia a fost administrată prin preotul Georgiu Pop până la anul 1780, iar din 1780 până în anul 1804 a fost păstorită de popa Urs. Acestuia i-a urmat popa Toma, iar în timpul păstoririi sale, prim-curatorul provizoriu al pădurilor, Ilie On, „a nimicit actele de donațiune, făcute bisericii la an 1756, iar după aceea luă frunde în buze” (frunze în buze, adică a înnebunit – n.n.). Între anii 1811-1818, parohia a fost administrată iarăși interimar prin Ioan Pop, preotul cooperator din Fildu de Mijloc, între 1818-1826 a fost administrată prin Toma Pop, preotul cooperator din Fildu de Mijloc, iar în perioada 1826-1855 a funcționat ca paroh Erasmus Roșca.
La mijlocul secolului al XIX-lea, conform recensământului populației din anul 1850, localitatea Fildu de Jos avea 90 de case și o populație de 451 locuitori, din care 233 erau bărbați și 218 femei. Din cele 233 de persoane de sex masculin, 124 erau necăsătoriți, 105 căsătoriți, 4 văduvi, iar 27 erau încorporabili, având vârsta între 17 și 26 de ani. Din totalul persoanelor de sex femeiesc, 106 erau căsătorite, 88 necăsătorite și 24 văduve, de unde rezultă că la femei era mai mare speranța de viață decât la bărbați. După naționalitate, 406 erau români, 5 maghiari, 22 romi și 18 evrei. După apartenența religioasă, 418 erau greco-catolici, 10 reformați, 5 unitarieni și 18 izraeliți. În sat se creșteau 36 de cai și 262 capete bovine.
În șematismul din anul 1865 îl găsim ca preot pe Ignațiu Suru, parohia având 468 de credincioși. Născut în anul 1835, el a fost hirotonit în anul 1858. A funcționat ca preot în parohia Fildu de Jos până în anul 1866, când s-a transferat în parohia Răstolț.
În perioada 1866-1872, parohia a fost administrată interimar de Petru Petran, parohul Sfărașului, iar de la 1872 a funcționat ca paroh Nicolae Roșca, care în anul 1883 a renunțat la preoție.
Un document foarte important în privința educației copiilor din Fildu de Jos îl reprezintă protocolul încheiat de către locuitori, la 21 august 1866, prin care se angajau să achiziționeze un teren pentru construcția unei școli și plata învățătorului.
Hotărârea locuitorilor venea în urma ordinului guvernului imperial din 31 ianuarie 1866, referitor la organizarea școlilor comunale și dotarea învățătorilor cu un salariu corespunzător.
Protocolul a fost încheiat în prezența judelui cercual, protopopului, notarului protopopului, judelui și notarului comunal.
Având în vedere că documentul are o importanță istorică deosebită pentru învățământul din Fildu de Jos, îl redăm în cele ce urmează:
„Eșind în fața locului, după ce per estensum li s-au cetit grațioasa ordinăciune mai sus menționată, poporenilor coadunați și s-a interpretat, s-a făcut provocare cum că neesistând până acuma școală comunală în sat, ba neci chiar fond trebuincios pentru această clădire s-ar găsi, numaidecât să se îngrijească atât asupra procurărei fondului de lipsă cât și despre spesele recerute la școala edificândă.
După mai îndelungă consultare și dezbatere a obiectului cestionat se insinuară cu acea dechiarare cum că, după ce fond propriu scolastic absolut nu s-ar afla în toată comuna, ba neci alt oarecare loc corespunzător spre acest scop de vânzare în toată comuna, constrânși de suprema necesitate, se află îndemnați, după primirea înviorei și din partea superiorității eclesiastice, a dare în schimb pentru un loc anumit din grădina parohială de sub nr. Topogr. 213 rupt, de 483 stîngini pătrați în estensiune, un alt loc comunal și altu comun de mult procurat și cumpărat de la dl. Hadfaludi Antal pe sama comunei de sub nr. Topogr. 1583, de 1 juger 330 stîngini pătrați în estensiune și pe acest loc apoi vor să-și edifice școala comunală.
Ce se ține de școala proprie edificândă pe pomenitul lor, în unanimitate se apromiseră cum că, făcându-se dispuseciunile necesare în cel mai scurt termin pentru procurarea materialului trebuincios, edificarea școalei numaidecât se va putea pune în lucrare și neîntrărupt se va continua cu o asemenea încordată energie încât, cu începerea cursului școlastic din anul 1867/1868 sau pe 1 novembre a aceluiași an să fie pe deplin terminată și cu toate cele de lipsă adjudstată, într-on mod de așa ca spre scopul instrucțiunei să se poată întrebuința.
În privința lefei docentelui se decherară cum că acea leafă în unanimitate s-au statorit și fipsat pentru toate tempurile de 70 f.v.a, 40 metrete bucate, în mălai și secară și 3 orgi (metri cubi – n.n.) lemne de foc, precum arată Instrumentul de dotațiune aci alăturat.
În fine spre conducerea tuturor trebilor școlastice și anumit spre rădicarea, repararea și ținerea în ordine corespunzătoare a școalei edificânde, spre administrarea averilor școlastice precum și spre scoaterea competinței docentelui s-a ales, în unanimitate, una Eforie (comitet – n.n.) școlastică din următorii membri: preotu, respectiv ca președinte, Nicolae Roșca, inspectore civil, Balașiu Alexa, Pușcașiu Ștefan, Cosma Ioan Aron, Criste Ștefan, Ilea Gligor, ca membri acelei eforii.
Semnează: judele, notarul, 3 jurați, 27 săteni, judele cercual, protopopul și notarul protopopiatului”.
Din șematismele anilor 1871 și 1876 aflăm că parohia avea matricule din anul 1833, casa parohială era din lemn, iar edificiu școlar de lemn abia după anul 1871. Cantor era Aron Moldovan, iar docente, adică dascăli erau Ioan Ciupe, în 1871 și Nicolae Pantea, în 1876. Elevi de școală erau 58, în 1871 și 66 în 1876. Interesant este că numărul de credincioși scade, de la 498, în 1871, la 433, în 1876, fără a fi consemnați la alte religii.
În anul 1880, conform recensământului populației, numărul de case ajunge la 95, iar populația la 461 de persoane. După limba maternă vorbită, 428 se declarau români, 27 maghiari, 5 alte naționalități, 1 limba maternă necunoscută. După apartenența religioasă, 435 erau greco-catolici, 1 romano-catolic, 9 reformați, 2 unitarieni și 14 izraeliți. După cum se poate observa, cei 16 evrei au declarat la limba maternă vorbită, limba maghiară.
În anul 1883-1884, parohia a fost administrată prin Teodor Pop, parohul din Fildu de Mijloc, în perioada 1884-1888 de preotul Petru Olar, iar din anul 1888 a fost alăturată ca filie la Fildu de Mijloc.
La începutul secolului al XX-lea, conform recensământului din anul 1900, localitatea Fildu de Jos se întindea pe o suprafață de 2.042 jugăre, avea 98 case și o populație de 467 persoane, din care 247 bărbați și 220 femei. După limba maternă vorbită, 457 erau români și 10 germani, de fapt evrei. După apartenența religioasă, o persoană se declara de religie ortodoxă, 456 erau greco-catolici și 10 izraeliți. După starea civilă, 219 persoane erau necăsătorite, 214 erau căsătoriți, 34 văduvi și niciun divorțat. Pereții caselor erau din lemn la toate cele 98 de case, iar acoperișul era din țiglă la o singură casă, la 43 din șindrilă și la 54 din trestie sau paie.
Din șematismul anului 1906 aflăm că biserica de lemn din Fildu de Jos, construită la anul 1630, în onoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, convertită la greco-catolicism în anul 1756 avea matricule din anul 1833 și era încă filie a parohiei Fildu de Mijloc. Școala era din lemn, având ca elevi 45 de băieți și 44 de fete. Parohia era administrată de preotul Ștefan Pop din Fildu de Mijloc, învățător era Demetriu Zahu, cantor Ioan Moldovan, curator Gavrilă Cosma, credincioși greco-catolici 443.
Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, conform recensământului din anul 1910, localitatea Fildu de Jos avea 109 case și o populație de 501 locuitori, din care 256 bărbați și 245 femei. După limba maternă, 482 se declarau vorbitori de limba română și 19 maghiară. După apartenența religioasă, 481 erau greco-catolici, 5 romano-catolici, 10 reformați, 4 izraeliți 1 alte religii. După starea civilă, 219 erau necăsătoriți, 243 căsătoriți, 39 văduvi și niciun divorțat. Toate cele 109 case aveau pereții din lemn, iar acoperișul era din șindrilă la 53 de case, din trestie sau paie la 47 și doar la 9 case era din țiglă.
Din șematismul anului 1911 aflăm că școala de piatră a fost definitivată în anul 1903, iar învățător era Toma Cociș.
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la fel ca în întreaga țară, au loc transformări importante, în primul rând prin adoptarea legii de reformă agrară.
Din punct de vedere demografic, populația localității avea 494 locuitori în anul 1920, din care 480 români, 4 maghiari, 5 evrei, 10 alte naționalități, probabil romi.
Conform recensământului populației din anul 1930, populația ajunge la 525 locuitori, din care 503 erau români, 16 maghiari și 6 romi.
Un mare neajuns al comunității era faptul că biserica de lemn era veche și deteriorată. Deși inițiativa construirii unei biserici noi, de zid, a început în anul 1912, noul lăcaș de cult a fost definitivat abia în anul 1930, când credincioșii din Fildu de Jos au intrat în noua biserică.
Din șematismul anului 1929 aflăm că Fildu de Jos nu mai era filie, ci a devenit parohie de sine stătătoare, administrator parohial fiind preotul Victor Pop.
Au venit apoi vremuri grele de război, după care s-a instaurat regimul totalitar comunist. În special colectivizarea forțată a agriculturii a dus la scăderea drastică a populației, care a migrat spre orașe, în căutarea unui loc de muncă. Astfel, de la 575 locuitori, cât avea localitatea în anul 1930, ea scade la 475 locuitori în anul 1966, din care 463 români și 12 maghiari. Declinul populației continuă, iar în anul 1977, satul ajunge la 430 locuitori, din care 423 români și 5 maghiari.
Conform recensământului din anul 1992, satul avea o populație de 319 locuitori, din care 297 români, 4 maghiari și 18 romi, iar peste 10 ani, în 2002 să scadă la 283 locuitori și, din păcate, trendul descrescător continuă.
În anul 2002, localitatea Fildu de Jos mai avea 283 locuitori, 131 bărbați și 152 femei. Întreaga comună avea 1.583 locuitori, din care 755 de sex masculin, 828 de sex feminin. Din totalul de 1.583 locuitori, 999 erau români, 336 maghiari, 254 romi, 3 bulgari. Din punct de vedere confesional, 1.207 se declarau aparținători ai cultului ortodox, 5 romano-catolici, 2 greco-catolici, 331 reformați, 32 penticostali, 1 adventist de ziua 7, 1 alte religii și 4 de religie nedeclarată.
Din păcate, trendul demografic descendent continuă, iar localitatea Fildu de Jos are o populație îmbătrânită, ceea ce va face ca pe viitor forța de muncă să fie o problemă tot mai mare.
Marin Pop
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)