Primele informaţii despre o poştă regulată le găsim în epoca romană. După războiul din 105/106, romanii au construit masiv reţele de drumuri, una din rutele principale fiind Apulum Saliconae – Potaisa – Napoca – Porolissum. Pe această rută circula poşta romană ”cursus publicus”, atât ca poştă rapidă cât şi ca poştă pentru transporturi.
Mai apoi, abia în 1093 avem informaţii despre regimul poştal, când regele ungar Ladislau cel Sfânt (1077 – 1095) emite un decret prin care se asigură ”circulaţia rapidă şi nestânjenită a curierilor”. Astfel, la cerere (în afara nobilimii şi a bisericii), fiecare trebuia să pună la dispoziţie calul, până la al treilea sat.
În timpul domniei lui Matei Corvin (1458 – 1490) s-a introdus primul poştalion, mijloc de transport ce permitea o circulaţie rapidă a poştei. Casa Habsburg înfiinţează, în anul 1551, prima linie cu distanţe şi staţii de schimbare a cailor precise: Pressburg (Bratislava) – Zalău – Cluj – Turda – Orăştie. Este prima oara când Zalăul intrase ”în lumea buna”, prima consecinţă fiind dezvoltarea vertiginoasă a comerţului. Câţiva ani mai târziu, Ştefan Bathory dădea drept Zalăului să-şi aleagă 33 de senatori, care la rândul lor alegeau un primar.
La sfârşitul secolului XVI, curierii ce purtau blazonul argintat al cancelariei beneficiau de cazare şi masă în Zalău. Mai mult, prin Hotărârea Dietei de la Karlsburg (Alba Iulia), semnată de principele Gabriel Bethlen, Zalăul era obligat să ţină, pe cheltuiala sa, un număr suficient de cai pentru desfăşurarea activităţii poştale. În anul 1614 ia fiinţă linia de curieri Karlsburg – Zalău, linie ce-i va costa pe zălăuani aproape 15.000 de guldeni anual. La adăpostul legilor favorabile, curierii savârşau numeroase abuzuri, în special prin rechiziţionarea cailor. Primarul Zalăului, alături de primarii din Cluj, Hateg, Mediaş şi Bistriţa, înaintează din această cauză un protest lui Georg Racozi I, care pune capat organizării de curierat în Transilvania (1660).
După câţiva ani în care trimiterile poştale au avut de suferit în această zonă transilvană, Franz Racozi II înfiinţează Poşta Naţională Ungară, cu angajaţi în uniformă. Legea de funcţionare a Poştei era foarte aspră: întârzierea trimiterilor poştale aducea cu sine pierderea funcţiei de poştaş, iar pierderea sau deschiderea scrisorilor duceau la condamnarea cu moartea! Naţionalizarea Poştei are loc în anul 1722, când Karl al VI-lea trece serviciile poştale din mâinile familiei Paar în proprietatea statului. Tot atunci ia fiinţă Direcţia Poştală pentru Transilvania, care avea 6 linii principale de trăsuri poştale. Una dintre acestea era Klausenburg (Cluj) – Debrecen, cu staţii la Zilah (Zalău), Bered (Mirşid), Schamlye (Şimleu) şi Kemar (Camăr). Tot în Sălaj mai avem staţia Galjo (Gîlgău), ce se afla pe linia Klausenburg (Cluj) – Nagybanya (Baia Mare).
Poşta transilvană este subordonată din 1750 Directoratului Poştei Vieneze, care din 1755 s-a transformat în Comisia Poştală a Curţii. Abia sub domnia lui Joseph al II-lea s-a înfiinţat o direcţie poştală pentru Transilvania, cu un oficiu principal la Sibiu. Localităţile cu secţii financiare erau locuri de strângere a scrisorilor, care de două ori pe saptamână erau expediate la următoarea staţie poştală.
La 1 ianuarie 1789 intră în vigoare noile taxe de însarcinare şi recepţie, care la staţia poştală Zalău arătau astfel:
– scrisoare simplă = 4 creiţari
– scrisoare dublă = 8 creiţari
– trimitere în străinătate = dublu taxa
– scrisorile recomandate se predau cu 2 ore înainte de plecarea poştei, iar cele simple cu 1 oră
Aceste taxe sunt valabile până în 1829, când intră în vigoare un nou tarifar:
– 3 staţii = 2 creiţari
– 6 staţii = 4 creiţari
– 9 staţii = 6 creiţari
– 12 staţii = 8 creiţari
– 15 staţii = 10 creiţari
– 18 staţii = 12 creiţari
– peste 18 staţii = 14 creiţari
Maestrul poştal din Zalău (un fel de diriginte de poştă) purta haină roşie cu guler de catifea neagră brodat cu aur, vestă şi pantaloni albi, pălarie roşie în trei colţuri cu cocardă neagră, nasturi galbeni cu margine aurită, cizme negre cu pinteni şi spadă.
Rândurile de mai sus reprezintă doar o scurtă trecere în revistă a unui domeniu foarte larg, cu multe posibilităţi de studiu.
Daniel Mureșan
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)
