Primăria şi Consiliul Local Cehu Silvaniei, Asociaţia „Plaiuri Codreneşti” Cehu Silvaniei şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj invită iubitorii de folclor la cea de a 17-a ediţie a Festivalului Cântecului şi Dansului Codrenesc. Evenimentul cultural va avea loc în perioada 27-28 iunie la Cehu Silvaniei. Astfel, pe scena amplasată în faţa Primăriei oraşului Cehu Silvaniei, sâmbătă, 27 iunie, începând cu ora 17, vor urca trupele „Black Ink”, „Happy People”, „Today” şi Ansamblul „Crişul” din Oradea. Duminică, 28 iunie, la ora 12, va avea loc deschiderea oficială, parada portului popular, după care, cei prezenţi vor avea parte de un program artistic de muzică populară susţinut de ansamblurile folclorice: „Bujorii Cehului”, „Mugurel Motişan”, Clubul Copiilor Cehu Silvaniei, „Poieniţa” Cehu Silvaniei, Grupul Vocal „Plaiuri Codreneşti” Cehu Silvaniei, Formaţia „Plaiuri Codreneşti”, „Dănţăuşii Codrului” din Soconzel judeţul Satu Mare, „Florile Cosăului” din Budeşti – Maramureş, „Muncelul” din localitatea Gârdani, „Someşul” din Jibou, „Cetera” din Carei, „Mugurii Codrului” din Băiţa de Sub Codru, Şcoala Populară de Arte „Liviu Borlan” Baia Mare, „Tulnicu” Baia Mare, „Tradiţii Maramureşene” Baia Mare, „Plaiuri Someşene” din localitatea Fărcaşa, „Cununa Săsarului”, „Cetatea Codrului” din Ardud. Potrivit organizatorilor printre invitaţii special ai Festivalului Cântecului şi Dansului Codrenesc de la Cehu Silvaniei se numără: Ansamblul „Meseşul” al CCAJ Sălaj împreună cu soliştii Adriana Baciu – Bonţe, Lucreţia Bolba, Valeria Suciu, Elena Petruş, Camelia Cherecheş, Diana Gherman, Alexandra Torje şi Lucian Chira; Ramona Darha, Radu Ciordaş şi Cristian Pomohaci şi prezentatorul – Marilena Florescu.