Expoziţie de pictură 3D la Zalău

VIDEO

O inedită expoziţie de picturi 3D a fost deschisă, marţi după-amiază, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Evenimentul este unul în premieră în România, lucrările excepţionale fiind realizate de către elevii de la Clubul Copiilor Jibou. Au fost prezenţi inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea, directorul Clubului Copiilor din Sălaj – Victor Pintea, directorul Casei Corpului Didactic Sălaj – Corina Forţ, din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău – cercetător Marin Pop, profesorul Gyorfi Deak Gyorgy şi, alături de copii, alţi invitaţi.
Profesorul îndrumător al elevilor, Ionel Baltă, a declarat că aceasta este prima expoziţie de pictură 3D realizată de către copiii de la cercul de pictură. „Aceşti copii extrem de talentaţi dovedesc zilnic perseverenţă şi implicare în ceea ce fac. Din aceste considerente caut să le stimulez creativitatea vizuală, imaginaţia şi stitul estetic, calităţi care sunt sigur că le vor fi de folos pe viitor. Vorbim de picturi complexe în realizare, ce presupun crearea unor cadre pe baza unor calcule matematice precise şi care să scoată în prim plan o anumită imagine. Pentru realizarea acestor lucrări s-a folosit tehnica de ulei pe pânză, abordând mai multe tehnici de lucru”, a afirmat Ional Baltă.
Vernisajul a fost, de altfel, una dintre activităţile propuse pentru cercul literar organizat de colectivul Revistei „Şcoala Noastră”. Principalul subiect abordat a fost cu privire la monografiile judeţului nostru, orientate către cercetare, documentare, realizare şi publicare. Prezentarea a fost susţinută de profesoara Mariana Iuga.

2 Thoughts to “Expoziţie de pictură 3D la Zalău”

  1. XXXX

    FELICITARI ! SANATATE MULTA SI SPOR IN LUCRURILE MARETE PE CARE LE FACETI.

  2. luci

    Felicitari, dar se putea pune o poza si cu elevi pentru ca ei sunt cei pe care trebuie sa-i promovam.

Leave a Comment