Cu ocazia celei de a XI-a ediții a Zilelor Caiete Silvane, în sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, va fi vernisată, joi 29 martie 2018, expoziția permanentă de fotografie ”Sălaj 100” – autor Mirel Matyas. Expoziția ce cuprinde 105 fotografii reprezintă o sinteză vizuală a activității proiectului fotografic ”Hoinar prin Sălaj”; numele expoziției ”Sălaj 100” făcând referire la cele 100 de localități sălăjene vizitate și fotografiate în cadrul proiectului.
”Hoinar prin Sălaj” este un proiect fotografic de cartografiere a localităților județului Sălaj. A debutat la data de 15 iunie 2015 (de Sânziene – Ziua Universală a Iei) printr-un eveniment organizat în colaborare cu Ileana Grațiana Pop, rapsod și meșter popular din Ciumărna. Profesorul Mirel Matyas împreună cu elevii Cezar Fodoca și Marius Criste (între timp elevii au absolvit Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău sunt studenți) au luat la pas localitățile județului Sălaj, în intervalul iunie 2015 – februarie 2018 fiind vizitate primele 100 de localități sălăjene. Au fost abordate diferite genuri de fotografie de la fotografia de peisaj la cea documentară, de la fotografia de portret la detalii de arhitectură. Galeriile cu fotografii au fost postate pe pagina de facebook a proiectului (www.facebook.com/hoinarprinsalaj) , feedback-ul primit din partea publicului fiind unul foarte bun.
De-a lungul celor doi ani și jumătate au fost montate o serie de expoziții care au promovat frumusețile județului Sălaj. Expozițiile au avut loc cu ocazia diferitelor evenimente: Zilele Învățământului Sălăjean (noiembrie 2015); Proiectul ”Expresia artistică a unui univers” derulat de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, filiala Zalău (noiembrie 2015); Gala Culturii Sălăjene (martie 2016); Zilele Caiete Silvane (martie 2016); Ziua Mondială a Turismului (septembrie 2016) – proiect sustinut de Asociația de Dezvoltare Comunitară ”Sălaj Plus”; Expoziția ”Răstigniri și biserici de lemn sălăjene” (iunie 2017) – realizată în colaborare cu casa Corpului Didactic Sălaj; Ziua Mondială a Iei (iunie 2017) – proiect susținut de Colțul Românesc.
La data de 9 februarie 2018, a fost vizitată localitatea cu numărul 100. A fost aleasă în mod simbolic Bobota, mini-proiectul ”Sălaj 100. Bobota” fiind derulat alături de fotografii Spînu Ovidiu Cristian și Ionel Șanta și de istoricul Marin Pop. Acest eveniment a fost organizat în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Muzeul județean de Istorie și Artă Zalău, Primăria comunei Bobota și Școala Gimnazială ”Gheorghe Șincai” Bobota.
Expoziția ”Sălaj 100” ce va fi vernisată joi 29 martie 2018, începând cu ora 16, este prima expoziție permanentă de fotografie dedicată Sălajului. Vor fi expuse fotografii ce surprind peisaje, biserici aparținând diferitelor confesiuni, detalii de arhitectură, monumente de patrimoniu, momente etnografice, portrete – toate la un loc dând o imagine coerentă a județului Sălaj, în Anul Centenarului. Expoziția a fost realizată cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.