Căminul Cultural “Ioan Avram” din localitatea Popeni, comuna Mirșid, a găzduit recent un moment omagial. Este vorba despre un eveniment organizat de Primăria comunei Mirșid, Biblioteca comunei Mirșid și Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, o întâlnire de suflet între prieteni, iubitori de cultură din localitate, foști colaboratori și cunoscuți ai lui Ioan Avram, care, la unison, au ținut să participe la săvârșirea unui act de cultură pentru comunitate, respectiv lansarea volumului “Mărturisiri. O viață trăită în industrie din seria Oameni și locuri” – carte de interviuri, apărută sub egida Editurii “Agir” București în anul 2020, autor Neagu Udroiu. Este vorba despre un volum în care inginerul și omul politic Ioan Avram, născut în localitatea Popeni, a răspuns întrebărilor adresate de autorul cărții, un cunoscut ziarist. Evenimentul a marcat legătura pe care inginerul Ioan Avram a avut-o cu satul natal și, implicit, cu țara. Acesta s-a născut la 28 iunie 1931, în satul Popeni, comuna Mirșid – Sălaj și a trecut la cele veșnice în luna octombrie a anului 2020. A fost absolvent al Liceului “Matei Basarab” din București și al Institutului Politehnic din Kiev, a fost director al uzinelor “Vulcan” București și Uzina Construcții Mașini Reșița. În perioada 1965 – 1985, Ioan Avram a fost ministrul Construcţiilor de Maşini, iar din anul 1985 a fost, timp de un an, vice-prim-ministru în Guvernul României. În perioada 1986 şi 1987 a fost ministru al Energiei Electrice, iar în ultimii ani de comunism, a fost director al șantierului naval Oltenița și director al Uzinei Faur din București.
Ministrul Avram a avut un rol deosebit în construcția Armăturii, întreprindere în care și-au câștigat pita de-a lungul anilor multe zeci de mii de sălăjeni !