Etnologul Camelia Burghele, despre Bobotează: „Ziua în care se deschide cerul şi oamenii buni se pot apropia de divinitate”

Sărbătorile de iarnă au ajuns la final, zilele de Bobotează şi Sfântul Ioan marcând sfârşitul lor.

Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de Bobotează şi de ziua Sfântului Ioan, ultima sărbătoare din ciclul frumoaselor Sărbători ale iernii. Boboteaza, sărbătorită în 6 ianuarie, este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir. Odată cu această zi de sărbătoare, credincioșii respectă anumite obiceiuri și tradiții, care se spune că îi ajută în anul nou să fie mai fericiți, mai sănătoși și mai bogați (spiritual sau material).

Dr. Camelia Burghele, Muzeul Judeţean de Artă Zalău: “De Bobotează se deschide cerul şi oamenii buni se pot apropia de divinitate”

Reputatul etnograf sălăjean Camelia Burghele, doctor în etnologie şi cercetător ştiintific, a prezentat, într-o amplă lucrare intitulată Boboteaza, între sfinţirea apei de leac” şi “visatul drăguţului” – practici şi obiceiuri din satele sălăjene, câteva dintre tradiţiile legate de această zi de mare sărbătoare.“Componenta religioasă a sărbătorii este dată, în primul rând, de postul sever din Ajunul Bobotezei, când creştinii fie ajunau, fie posteau, pentru a putea întâmpina curaţi sărbătoarea creştinească şi pentru ca toate dorinţele lor legate mai ales de sănătate, să fie ascultate. În ziua de Bobotează, preotul sfinţeşte în biserică apa cea mare, într-un ritual liturgic consacrat, la acest moment participând întreaga comunitate. Se credea că apa sfinţită are proprietatea de a sfinţi orice atinge, şi, de aceea, oamenii îşi luau cu ei acasă, în canceauă, apă sfinţită. Botezul Domnului este echivalent pentru credinţa creştinească cu naşterea spirituală şi înseamnă celebrarea calităţilor fertilizatoare şi apotropaice ale apei. Sfinţită de preot în Biserică şi oferită credincioşilor într-un botez spiritual în urma căruia apartenenţa la religia strămoşească este resimţită ca o barieră insurmontabilă în calea răutăţilor de orice fel, apa sfinţită sau apa sclujită are puteri nelimitate, dintre care cele terapeutice sunt în prim plan. Se sfinţeşte casa cu apă de la Bobotează, într-un ritual de purificare şi fertilizare cu valenţe apotropaice. În toate satele sălăjene, în ajun de Bobotează, preotul umbla cu crucea şi sfinţea casele cu apa sfinţită în biserică. De obicei, el era însoţit de cantor şi, uneori, şi de doi sau trei copii, care îi anunţau prezenţa”.

Toată lumea primea preotul în casă: se considera că era un mare semn de nenorociri în tot anul dacă cineva nu primeşte preotul în casă de Bobotează. Preotul stropea casa şi pe toţi locuitorii ei. Prezenţa preotului în casă era sinonimă cu sfinţirea spaţiului de locuit şi cu aducerea norocului în casă. În ajunul Bobotezei se fac şi se desfac farmece şi vrăji şi se pun în act descântece terapeutice şi erotice; se află ursitul, prin practici magico-ritualice erotice, practicate mai ales de fetele tinere nemăritate. De Bobotează  se soroceşte vremea şi belşugul în noul an, se deschide cerul şi oamenii buni se pot apropia de divinitate. “Sărbătoarea Bobotezei, prin complexitatea de acte culturale pe care le iniţiază şi prin relaţionările cu imaginarul colectiv şi mentalitatea specifică comunităţii tradiţionale, susţine ideea că piatra unghiulară a sărbătorii este omul, cel care celebrează sărbătoarea cu imensa lui poftă de viaţă, cu talentul lui special de a recepta misterele vieţii şi de a le transforma în infinite credinţe, superstiţii sau practici magice”, menţionează Camelia Burghele în lucrarea sa.

Nu se spală rufe şi nu se împrumută bani de Bobotează

Această tradiție nu se aplică doar Bobotezei, ci majorității sărbătorilor cu cruce roșie din calendarul creștin-ortodox. În mod tradițional, preoții sfințesc apele pe data de 6 ianuarie și oferă apă sfinţită credincioșilor. De aceea, se spune că spălarea rufelor sau chiar și spălarea părului pe această dată duce la murdărirea apei sfințite. O altă datină răspândită în popor este legată de uscarea rufelor. Se spune că nu este bine să întinzi rufele la uscat de Bobotează, deoarece diavolii se ascund sub ele. O altă tradiție este legată de partea materială a vieții credincioșilor. Se spune că, dacă dai bani cu împrumut pe 6 ianuarie, există probabilitatea ca tot anul să repeți această experiență și să atragi pagubele materiale în viața ta. De asemenea, bătrânii spun că certurile în familie trebuie evitate în această zi, pentru a nu duce la despărțiri. Bătrânii spun că fetele trebuie să fure o rămurică din mănunchiul de busuioc cu care preotul stropește și să o pună sub pernă, în noaptea dinaintea Bobotezei. În acest fel, în vis, cu siguranță li se va arăta ursitul. Se mai spune că fetele care cad pe gheaţă de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an. Ceea ce cu siguranţă trebuie să facem nu doar în ajun sau în ziua Bobotezei ci şi în restul zilelor de peste an, chiar dacă nu au o semnificaţie la fel de importantă, este să fim toleranţi, înţelegători, să rezonăm cu cei aflaţi în nevoie şi, atât cât putem, să oferim sprijin şi susţinere sub toate formele pe care le considerăm utile. Minciuna, prefăcătoria, lenea şi trădarea încrederii cuiva, sunt păcate de care trebuie să stăm departe nu doar în zi de sărbătoare ci în fiecare clipă din existenţa noastră.