Cartea se adresează celor care vor să simtă că gândesc liber și că pot avea speranța de a rămâne optimist într-o lume tot mai tulburată, postpandemică. Autoarea a abordat și tratat epoca în care trăim nu din perspectiva unei ficțiuni ușoare, ci ca pe un ghid pertinent de idei și eseuri despre lumea de azi și modul în care putem să revenim la normalitatea dinainte Covid 19.
Am agreat multe dintre ideile autoarei. Tot ce este scris în carte are sens. Este un volum bun din care poți lua multe informații și, mai apoi, le poți aplica cu lejeritate, fără să pară că ești manipulat sau influențat. Până la urmă, tu îți alegi stilul de viață, alegerile fiind de fapt ceea ce te individualizează și te caracterizează.
Luând contact cu titlul cărții te aștepți ca această carte să aibă un stil rigid, greoi, tehnic și ciudat. Dar nu, parcurgând rândurile constați că ea promovează realitatea, normalitatea și firescul. Este ok să nu fii de acord cu ceea ce alege și crede majoritatea. Pandemia a venit și a trecut, războiul din Ucraina a venit și va trece, sperăm că asta se va întâmpla cât de curând. Și apoi? Evident vor veni alte probleme, alte tensiuni, alte riscuri și alte stresuri. Dar omul de rând ar trebui să reacționeze strict legat de prezent, iar alegerile și deciziile sale să fie cu bătaie lungă în viitor. Trebuie să fim mult mai vizionari, mai încrezători și mai optimiști cu privire la lumea în care trăim. E o certitudine că acum suntem aici, și e la el de corect să fim conștienți de faptul că încă nu știm ce ni se va întâmpla mai departe. Chiar și așa, nu trebuie să disperăm, să ne dezbinăm și să încetăm să mai gândim și să mai sperăm.
Autoarea trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că lumea de azi este vicleană, perfidă și uneori ea te poate prinde mult prea ușor în capcana pesimismului și a depresiei. Prin urmare, este vital să ne găsim liniștea și calmul în marea de probleme care amenință să ne tragă la fund. Din păcate, se pare că nedreptatea, corupția, suferința și crizele de tot felul ne vor blocați într-o societate absolut obedient și mută. Dar cei care ne conduc uită că banul nu este totul, că puterea lor nu este absolută, pentru că mulți din noi încă mai au suflet. Din fericire, muți oameni încă nu sunt roboți. Nimeni și nimic nu ar trebui să ne poată distruge și manipula crezurile, visele și dorințele.
Elif Shafak pledează pentru optimism, empatie și omenie. Pe tot parcursul cărții, ea ne arată că a fi diferit este până la urmă șansa noastră unică de a rămâne pe linia de plutire, fără a fi influențați sau înfricoșați de evenimentele care se produc în apropierea noastră, la nivel micro și/sau macroeconomic. Omenirea va rezista în fața pericolelor, va găsi mereu soluții și este vital ca omul modern să vrea să nu se mai conformeze modelurilor și stilurilor nocive impuse de cei care au fost numiți să ne conducă.
Noi trebuie să fim conștienți că noi suntem cei care îi tolerăm pe guvernanți, noi le dăm puterea și da, tot noi o putem și lua înapoi atunci când simțim pericolul și atunci când nu mai contăm în ochii lor. Pozițiile și posturile guvernanților vin și trec, apar și dispar, dar umanitatea rămâne întotdeauna trează. Ea veghează zi și noapte ca societatea contemporană să poată merge mai departe. Ei da, asta este o carte faină de răsfoit, de citit, de simțit și de ținut aproape. Și da, o poți da și mai departe celor pe care îi prețuiești și care simți tu că au urechi de auzit, ochi de văzut și minte de ținut minte și de luat aminte.
[…] Cartea se adresează celor care vor să simtă că gândesc liber și că pot avea speranța de a rămâne optimist într-o lume tot mai tulburată, postpandemică. Autoarea a abordat și tratat epoca în care trăim nu din perspectiva unei ficțiuni ușoare, ci ca pe un ghid pertinent de idei și eseuri despre lumea de azi și modul în care putem să revenim la normalitatea dinainte Covid 19. Am agreat multe dintre ideile autoarei. Tot ce este scris în carte are sens. Este un volum bun din care poți lua multe… Citeste mai mult […]
[…] Cartea se adresează celor care vor să simtă că gândesc liber și că pot avea speranța de a rămâne optimist într-o lume tot mai tulburată, postpandemică. Autoarea a abordat și tratat epoca în care trăim nu din perspectiva unei ficțiuni ușoare, ci ca pe un ghid pertinent de idei și eseuri despre lumea de azi și modul în care putem să revenim la normalitatea dinainte Covid 19. Am agreat multe dintre ideile autoarei. Tot ce este scris în carte are sens. Este un volum bun din care poți lua multe… » Mai multe detalii […]