Tinerii, elevi în clasele V-XII, care vor să devină ghizi pentru o noapte la muzeu, pot să se înscrie la un concurs cu premii organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, concurs intitulat „Ghid pentru o noapte la muzeu”. Potrivit regulamentului de concurs, cei interesaţi, pot să se înscrie virtual, pe adresa www.muzeuzalau.ro, sau la sediul muzeului până în data de 10 mai 2015. Concursul va avea loc la Secţia de Istorie a MJIA Zalău sâmbătă, 16 mai, în cadrul evenimentului – „Noaptea muzeelor 2015” şi fiecare dintre participanţi va trebui să ghideze publicul vizitator în segmentele expoziţionale consacrate aspectelor de istorie locală caracteristice preistoriei şi epocii clasice. Juriul va fi alcătuit din trei specialişti de la MJIA Zalău, care vor acorda note individual, pe baza criteriilor de evaluare. Tot în regulamentul de concurs se precizează faptul că, timpul alocat fiecărui ghidaj va fi de aproximativ 20 de minute, iar notele se vor acorda de la unu la zece în baza unor criterii de evaluare: corectitudinea şi complexitatea informaţiei furnizate vizitatorilor, cursivitatea prezentării şi maniera de prezentare a informaţiilor.
Vor fi apreciate prezentările care se vor remarca prin originalitate, imaginaţie, spontaneitate, construcţia discursului, capacitatea de operare cu informaţia scrisă, grafică şi reconstituirile din segmentul prezentat. Anunţarea rezultatelor şi premierea câtigătorilor va avea loc duminică, 17 mai de la ora 17. Premiile acordate vor fi: Premiul pentru cel mai documentat ghidaj – 100 de lei (gimnaziu -liceu) şi Premiu pentru cel mai original ghidaj – 100 de lei (gimnaziu -liceu).